20 ianuarie 2015

Sărbătoare dublă: Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

Anul acesta s-au împlinit 165 de ani de la naşterea „Luceafărului poeziei româneşti”. Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, a fost omagiat, ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie. O dată care a fost aleasă să devină, acum patru ani, şi Ziua Culturii Naţionale prin efortul depus de fostul preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion.
Şi la Câmpina, ziua a fost marcată prin diverse manifestări culturale. Acestea au început cu o depunere de coroane, din partea autorităţilor locale, la mormintele a trei personalităţi culturale care şi-au lăsat o parte din suflete în creaţii desăvârşite şi care au adus la un alt nivel cultura pe plaiurile câmpinene. Nicolae Grigorescu, Alexandru Tudor-Miu şi Gherasim Rusu-Togan. 
Şi la Castelul „Julia Hasdeu” ziua a fost celebrată cu mare dragoste şi dedicaţie. “Hasdeu, sursă perpetuă de inspiraţie în arte” a fost tema pe marginea căreia au fost ţinute prelegeri de către directorul Muzeului Hasdeu, dr. Jenica Tabacu:  “Gândurile lui Hasdeu la moartea lui Eminescu” şi profesor doctor Oana Merca: “B.P. Hasdeu şi Mihai Eminescu, precursori ai lui Mircea Eliade”. 


Pentru a completa tabloul cultural a fost vernisată şi o expoziţie de artă. „M-a bucurat faptul că astăzi, de Ziua Culturii Naţionale, doamna prof. dr. Merca a vorbit publicului, preponderent format din discipolii săi, despre Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu şi Mircea Eliade. Clasa a IX-a B de la Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu" a fost prezentă la aniversarea culturii noastre în ambianţa caldă a Muzeului Memorial "B. P. Hasdeu". O expoziţie de pictură şi sculptură, cu lucrări semnate de Ilie Chioibas, Ioan Ladea şi Nelu Predoi, al cărei vernisaj a avut loc tot în această zi, va putea fi admirată la Castelul "Julia Hasdeu" până pe 28 ianuarie. Si tot astăzi mi s-a părut firesc să prezint gândurile lui Hasdeu la moartea lui Eminescu, dezvăluite într-un emoţionant necrolog publicat în "Revista Nouă", anul II, iunie, 1889” - a declarat directorul Castelului "Julia Hasdeu", dr. Jenica Tabacu. Înainte de vernisarea expoziţiei, oaspeţii au fost purtaţi pe versuri eminesciene, în cadrul unei scurte audiţii pregătită de Florin Dochia, directorul Casei de Cultură „Geo Bogza”.  Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii.
De la ora 16.00, la Casa de Cultură a fost a avut loc manifestarea „Pururi tânăr înfăşurat în manta-mi”, în cadrul Cercului Literar „Geo Bogza”. 
“În atmosfera caldă a expoziţiei «Câmpina, oraşul însorit», vernisată în sala Constantin Radu, programul dedicat Zilei Culturii Naţionale a avut două părţi distincte, dar legate intim. 


După ce, în preambul, s-a păstrat un moment de reculegere în amintirea prietenului Gherasim Rusu Togan, plecat dintre noi la 15 decembrie 2014, prima parte a întâlnirii a fost dedicată poetului Mihai Emiescu, în care au fost readuse în atenţie momente semnificative din viaţa şi din opera sa (Florin Dochia, Alin Ciupală, C. Trandafir, Christina Crăciun, Jenica Tabacu, Florin Frăţilă, Marian Dulă), relaţiile cu personalităţile contemporane şi cu posteritatea. A doua parte a fost dedicată anului editorial 2014 la Câmpina, prilej cu care am prezentat cinci volume cu autori locali: Constantin Trandafir – Pactul conversaţiei. Secvenţe critice. Dialoguri, critică literară; Elena-Corina Cernica – Jocul fantasticului în proza lui Mircea Eliade, eseu; Florin Dochia – Orb pe mare, poezie; Iulian Moreanu – Năvala norilor, roman; Gherasim Rusu Togan – Scriitori români şi iubirile lor, istorie literară. Celelalte şapte apariţii editoriale, cuprinse în colecţia «Biblioteca de Câmpina», vor fi prezentate, de doamna Liliana Ene, sâmbătă, 31 ianuarie 2015, într-o manifestare specială, cu participarea autorilor: Diana Trandafir – Anonima, proză scurtă; Iulian Moreanu – Neguţătorul de vise, proză scurtă; Anastasia Tache – Arbore de gânduri, poezie; Maria Nicolai – Femei în leasing, poezie; Dan D. Rădulescu – Regrupare posibilă, poezie; Ion Şovăială – Al. Tudor-Miu. Biografie şi bibliografie, istorie literară; Ars Amandi Poesis – Antologie de tălmăciri româneşti din poezia universală publicate în revista Urmuz 2014 (coord. Florin Dochia)” - a declarat directorul Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. 
Prezent la eveniment, Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de Cultură a Consiliului Local a subliniat: “Ziua Culturii Naţionale este întotdeauna un prilej de bucurie pentru mine. Tradiţia culturală a Câmpinei ne obligă să ţinem pasul cu marile sărbători naţionale. Toate manifestările întâmplate azi, depunerea de coroane la mormântul unor importanţi oameni de cultură care au trăit în oraş, conferinţa pe teme literare şi memorialistice organizată la Muzeul «B. P. Hasdeu» şi întâlnirea Cercului Literar câmpinean la Casa de Cultură «Geo Bogza» se înscriu în intenţiile noastre de a onora valorile şi patrimoniul cultural naţional. Vom încerca şi de aici înainte să fim demni urmaşi ai lui Hasdeu, Bogza, Miu, Istrati şi Grigorescu”. 
La eveniment au fost invitaţi şi cinci elevi ai Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, elevi care fac parte din cercurile artistice ale instituţiei şi care au primit cărţi şi autografe de la autorii prezenţi în sală.

Andreea Ştefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu