20 ianuarie 2015

Un tren numit adolescenţă: de la agonie la extaz şi înapoi

ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului. 

Unul dintre capitolele cele mai încărcate de emoţii şi sentimente din viaţa unui om este adolescenţa, care face trecerea către perioada de tinereţe, în care ne pregătim să devenim “oameni mari” în toate sensurile posibile ale cuvântului. Adolescenţii, aceste suflete rebele care refuză  să se conformeze regulilor impuse de societate, familie sau şcoală, fac obiectul articolului de faţă. 
În zilele noastre, tinerii din categoria de vârstă la care ne referim se încadrează în aceleaşi tipare, indiferent de mediul din care provin. Nebunia gadget-urilor de ultimă generaţie, a vestimentaţiei care să respecte ultimele tendinţe, a coafurilor în trend, a unghiilor care de care mai ascuţite/ pictate/ îmbulinate, a maşinilor performante i-a cuprins pe toţi, fie ei din mediul rural sau urban. 
Factorul de echilibru în zbuciumata viaţă a unui adolescent este familia. Părinţii au rolul de a-i mobiliza, de a-i motiva şi de a-i susţine în momentele cheie. 
În acest context, am cerut unor liceeni câmpineni  aflaţi în clase terminale câteva păreri legate de problemele cotidiene cu care se confruntă, începând de la familie şi terminând cu anturajul.  


Andrada G.: ”Unii adolescenţi nu au o relaţie prea bună cu familia, însă sunt şi tineri care îşi organizează sfera de activităţi prin ceea ce au învăţat de la părinţii lor”.
Elena B.: „La şcoală vin de plăcere, dar niciodată nu m-am înţeles cu profesorii. Este mai greu, pentru că şi eu sunt dificilă şi un profesor nu o să-ţi fie niciodată prieten. Aştept să termin mai repede şi să merg la facultate.”
Miruna M.: „Viaţa virtuală e contagioasă. Odată ce începi să stai pe o reţea de socializare, ţi se pare totul din ce în ce mai interesant. Am încercat să-mi dezactivez contul, dar nu am reuşit. Simţeam că mă plictisesc! Stau 4-5 ore pe zi şi mai stau noaptea”. 
Rareş Ş.: „Anturajul te poate ajuta în viaţă, dar poate şi să te strice. mult. Depinde cu ce fel de persoane umbli. Pe mine m-a ajutat să mă integrez în societate, m-a ajutat foarte mult în diverse situaţii şi mi-a arătat când am greşit.”
Un alt factor important în formarea adultului de mâine este profesorul, motiv pentru care am cerut şi opinia unui cadru didactic cu experienţă. Astfel, am stat de vorbă cu dl. Stan Sârbu, directorul Liceului Tehnologic Energetic: “Generaţiile actuale sunt mai informate decât cele anterioare, însă nu şi-au dezvoltat proporţional şi capacităţile individuale de a pune în acţiune comportamentală informaţia. Şi aici responsabil este actul educativ la nivel de familie în principal. În mod secundar, şcolii îi revine responsabilitatea să modeleze personalitatea generaţiei „net”. Tentaţia unei părţi a tinerilor este să caute în exclusivitate componenta ludică a actului didactic, a lecţiei (gluma, jocul, distracţia, veselia) şi ignoră efortul, concentrarea, autoritatea didactică. Fără să supralicitez autoritarismul didactic, cred că acesta trebuie să fie în echilibru cu componenta relaxantă ce aduce bucuria participării. Efortul de cunoaştere nu este uşor de acceptat, dar este necesar pentru personalităţi puternice, consecvente cu sine şi cu normele sociale. Orice exces, fie de autoritate, fie de libertate absolută, este dăunător.” 
În loc de concluzie, fără să generalizăm şi fără să fi intrat în multe alte probleme importante specifice aceste vârstei delicate, cum ar fi tentaţia alcoolului, a tutunului, sexului şi chiar a drogurilor, am putea spune doar că în lumea tot mai grăbită în care trăim, adolescenţa pierde tot mai mult teren din puţinul rămas între copilărie şi maturitate. 
Andreea Ştefan

Anxietatea şi depresia la adolescenţi
Starea de sine emoţională şi socială la adolescenţi afectează considerabil sănătatea fizică şi este un factor decisiv în dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos şi în realizarea performanţelor academice.
Pentru mult timp, fricile şi anxietăţile tinerilor nu au fost luate în serios de lumea medicală, părinţii fiind sfătuiţi să le ignore pentru că „vor trece cu vârsta”. Realitatea contrazice această opinie şi, mai mult decât atât, tulburările de anxietate manifestate în copilărie continuă la vârsta adultă.
Conceptualizarea anxietăţii la copii, adolescenţi şi adulţi este un model triadic, care implică prezenţa reacţiilor fiziologice (dureri de cap şi stomac, transpiraţii, dificultăţi în respiraţie, pusee de căldură sau frig, ameţeală, tremor, tensiune musculară, distresul cognitiv şi subiectiv) şi răspunsul comportamental (plâns, agăţarea de părinţi, comportamente opozante, refuz şcolar, evitarea situaţiilor care produc anxietate).
Anxietatea la adolescenţi se manifestă cu o simptomatologie complexă şi uneori suprapusă cu diferite forme – de la anxietatea de separare şi socială, la anxietatea generalizată, atacurile de panică, fobiile specifice, tulburările obsesiv-compulsive şi de stres post traumatic.
Aş vrea să aduc în discuţie şi un alt subiect, cel al depresiei şi să demolez miturile care încă mai circulă, şi anume „depresia este un moft pentru cei bogaţi şi răsfăţaţi”, „adolescenţii sunt oricum capricioşi”. De fapt, depresia este o tulburare care afectează sentimentele, comportamentul, gândurile şi condiţia fizică a unui adolescent. Depresia poate avea mai multe cauze şi se manifestă clinic prin simptome: emoţionale (tristeţe, iritabilitate, plictiseală), comportamentale (plâns, evitarea anturajului, agitaţie), fizice (tulburări de somn, de apetit, oboseală, modificări ale greutăţii corporale) şi gânduri depresive (lipsă de concentrare, pierderea interesului, idei de moarte sau sinucidere). Indiferent de cauză, depresia poate reveni şi în condiţii de stres. Mulţi adolescenţi gândesc negativ despre ei înşişi, despre ceilalţi şi despre viitor.
În cazul tulburărilor de anxietate, terapia cognitiv-comportamentală este forma de intervenţie psihosocială cu cel mai ridicat nivel de eficacitate şi cuprinde intervenţii atât pentru adolescenţi cât si pentru părinţi. În cazul formelor severe şi a unor comorbidităţi se recomandă asocierea psihoterapiei cu tratamentul medicamentos.
În cazul depresiilor, terapia cuprinde: terapia cognitiv-comportamentală, cea interpersonală şi medicaţia antidepresivă. Prima evaluare care trebuie făcută unui adolescent depresiv este cea referitoare la riscul pentru sinucidere.
Psihoeducaţia se adresează atât adolescentului cât şi părinţilor, care, împreună cu specialistul fac educaţie în lupta contra depresiei.
Prietenii tinerilor cu depresie au frecvent şi ei tulburări asemănătoare şi acest lucru întăreşte atitudinile depresive şi încurajează actele antisociale.
O relaţie bună cu şcoala şi aşteptări realiste ale părinţilor referitoare la performanţele academice ale adolescentului sunt factori protectori împotriva depresiei. Medicaţia antidepresivă pentru adolescenţi trebuie monitorizată de medic şi familie. 
Terapia cognitiv-comportamentală este eficientă în depresia adolescentului, întrerupând cercul de gândire negativă, dispoziţie depresivă şi comportament maladaptiv.
Restructurarea cognitivă (pacientul devine conştient de distorsiunile negative şi învaţă să le contracareze), activarea comportamentală (angajarea în activităţi recompensatoare), rezolvarea de probleme, reglarea emoţională, relaxarea şi antrenamentul pentru abilităţi sociale ajută la îmbunătăţirea calităţii vieţii tânărului afectat.
Dr. Renata-Beatrice Iosifescu
medic primar psihiatrie; doctor în ştiinţe medicale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu