10 februarie 2015

Baza de Tratament din Spitalul SanConfind, pregătită pentru cele mai bune servicii de fizioterapie

Fizioterapia, balneologia, balneofizioterapia, medicina fizică sunt denumiri (mai vechi sau mai noi) definitorii pentru o disciplină medicală ce aplică în scop terapeutic mai mulți factori fizici. Este vorba despre medicina de recuperare, care studiază mecanismele de acțiune ale unor factori fizici (curentul electric, căldura, apa, lumina, radiațiile și câmpurile magnetice) în tratarea diferitelor afecțiuni ale organismului. Această ramură a medicinei utilizează factorii fizici amintiți cu scop de tratare, recuperare, dar și de profilaxie. Așadar, medicina de recuperare (foarte bine reprezentată în Spitalul SanConfind prin „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală”, ce urmează a fi inaugurată curând) se ocupă de promovarea stării de sănătate, de tratarea sindromului dureros şi de recuperarea incapacităţii de muncă, a infirmităţii şi a handicapului. În opinia unor autori de tratate medicale, medicina recuperatorie este structurată în trei părți: recuperarea medicală (partea de diagnoză și de stabilire a terapiilor de urmat), medicina fizică (aplicații terapeutice ale agenților fizici), balneologie (climatoterapie, terapiile cu ape minerale, gaze și nămoluri naturale). După unii specialiști, medicina fizică sau fizioterapia cuprinde următoarele domenii: electroterapia, termoterapia, hidroterapia, masajul terapeutic, kinetoterapia, fototerapia. Potrivit altui curent de opinie, în fizioterapie nu ar fi incluse atâtea metode și proceduri de recuperare, unele dintre acestea reprezentând domenii distincte ale medicinei de recuperare. Astfel, sunt voci autorizate care consideră că medicina recuperatorie este structural alcătuită din: fizioterapie, kinetoterapie (terapie prin mișcare), masaj terapeutic, acupunctură și metode ale medicinei tradiționale chineze, la care se adaugă balneologia. După unii specialiști, medicina fizică este definită cel mai bine prin balneo-fiziokinetoterapie, o disciplină terapeutică complexă ce cuprinde tradițional mai multe ramuri: electroterapia, hidroterapia, kinetoterapia, climatoterapia, termoterapia, fototerapia, laserterapia, masajul terapeutic, balneoterapia. Indiferent câte școli de gândire ar exista în legătură cu structura medicinei de recuperare, un lucru este important. Important pentru toți românii -  în general și pentru toți locuitorii zonei Câmpina - în special. Iar acest lucru este faptul, aproape împlinit, că „Baza de Tratament Balneologic, Fiziokinetoterapeutic și de Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de balneologie și recuperare medicală din țară, ce urmează a se deschide în cel mai scurt timp posibil, este pregătită să-i primească și să le alunge suferințele tuturor pacienților care îi vor trece pragul, folosind cele mai cunoscute, dar și cele mai moderne metode de recuperare medicală. Unele dintre aceste metode sunt de-a dreptul revoluționare, realizate cu ajutorul unor materiale, aparate, dispozitive și echipamente medicale ultraperformante, de ultimă generație, fabricate de cele mai mari companii medicale din lume (din SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Israel, Italia, Finlanda).



Poiana Câmpina are o climă blândă și sănătoasă
Comuna Poiana Câmpina este situată într-o zonă cu climă blândă și sănătoasă. Blândă pentru că, alături de Câmpina și Breaza, așezarea a cărei naștere a fost atestată acum 500 de ani formează zona cu cele mai multe zile senine din an. Sănătoasă datorită aerului acestor locuri puternic ionizat (încărcat cu ioni negativi), precum și a bogatelor zăcăminte de sare din măruntaiele pământului de la marginea Poienii, care au dus la formarea  unor izvoare cu ape minerale cloruro-sodice extrem de concentrate, analizate, captate și exploatate pentru prima oară în jurul anului 1900. Nu degeaba localitatea a fost menționată  pentru prima dată, într-un hrisov din 1510 semnat  de Vlad Voievod, sub denumirea de Poiana Sării. În primii ani ai secolului XX s-au pus bazele unor băi minerale pline de leac și de aprecieri pozitive, ce au ridicat comuna la rang de stațiune balneară bine cunoscută în întreaga țară. Strălucirea Băilor Poiana Câmpina nu a durat prea mult, din păcate, pentru că a început să pălească după 1948, an în care ele au fost naționalizate și au intrat forțat în proprietatea statului comunist de la acea vreme și în administrarea Uzinei Mecanice Poiana. După ce, o perioadă, li s-au adus câteva îmbunătățiri, ele au devenit cu timpul nerentabile și au fost abandonate de către conducerea uzinei pe la sfârșitul anilor 1970, după care s-au degradat complet transformându-se în ruine. Conducerea Centrului Medical SanConfind vrea să reînnoade firul istoriei, întrerupt în urmă cu câteva decenii, prin înființarea Bazei de Tratament din cadrul Spitalului SanConfind.

Recuperarea medicală, a treia secvență a medicinei
Recuperarea medicală este cea de a treia secvență a medicinei, după medicina preventivă și medicina curativă. Organizația Mondială a Sănătății, încă din 1970,  a stabilit că o stare patologică, o maladie, produce o deficiență care poate genera o dizabilitate (imposibilitatea de presta activități profesionale, sportive etc). Recuperarea medicală se ocupă, deci, cu diminuarea dizabilității și reducerea deficitului funcțional, folosind pentru aceasta factori fizici în terapii specifice - electroterapia, kinetoterapia, termoterapia, hidroterapia etc. Recuperarea se adresează în primul rând afecțiunilor aparatului locomotor, dar și altor patologii: suferințe neurologice (de tip periferic sau central), reumatologice, cardio-vasculare. Aparatul locomotor poate fi dizabilitat din numeroase cauze: boli neurologice, boli reumatismale, traumatisme. Statistici ale OMS din ani trecuți indicau faptul că locul I, ca boli dizabilitante, îl ocupă artritele și artrozele, apoi urmează bolile neurologice, pentru ca următoarele două locuri să revină bolilor cardiovasculare și traumatismelor. Un program corect de recuperare medicală trebuie să pornească de la câștigarea încrederii pacientului în acest gest terapeutic și cointeresarea lui continuă, materializată printr-o participare activă pe toată durata tratamentului. Personalul medical specializat trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor pacientului, oferind servicii de calitate și creând o atmosferă propice acestui tip de tratament.



De 150 de ani, fizioterapia aduce și readuce zâmbete pe chipurile oamenilor
Fizioterapia a început să fie folosită sistematic în medicină acum 150 de ani. Utilizarea terapeutică a agenților naturali – apa (cure termale, balneoterapie), nămolul (peloidoterapie), parafina, climatul (soarele, altitudinea) – are rădăcini adânci în istorie, fiind întâlnită încă din antichitate. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, au început să fie folosite căldura și electricitatea (curenți continui sau alternativi de joasă sau înaltă frecvență, diatermie, ionizare, ultrasunete). Fizioterapia este indicată în toate afecțiunile degenerative ale aparatului locomotor (de exemplu, în artroze) și în bolile articulare inflamatorii (guta, poliartrita reumatoidă etc.), în general, între doua crize. Ea permite atenuarea durerilor, prevenirea sau diminuarea unei redori articulare, restaurarea forței musculare în jurul unei articulații. Dacă la începuturile sale a fost folosită doar în tratamentele celor bogați, ulterior, s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, refăcând terenul pierdut, astfel că astăzi nici cel mai modest om care a suferit o intervenție chirurgicală nu concepe să nu beneficieze de o serie de ședințe de fizioterapie, dacă acestea sunt recomandabile. Sintetic vorbind, s-ar putea spune că Fizioterapia cuprinde mai multe domenii, fiecare dintre ele având proceduri specifice: Electroterapia; Termoterapia; Hidroterapia; Masajul Medical. La rândul ei, Electroterapia se face cu ajutorul mai multor tratamente terapeutice: 1) Curenții electrici aplicati pe tegument cu ajutorul unor electrozi. Aceștia sunt de medie și joasă frecvență (Galvanizare; Curenți Diadinamici; Curenti Interferențiali; Curent Trabert; Curent TENS; Curenți cu impulsuri – dreptunghiulari, triunghiulari; Curenți cu pantă exponențială, folosiți la electrostimulare); 2) Terapia cu unde scurte (înaltă frecvență); 3) Terapia cu ultrasunete (înaltă frecvență); 4) Radiațiile infraroșii sau ultraviolete; 5) Laserterapia; 6) Magnetoterapia. Prin fizioterapie se obțin câteva avantaje esențiale: recuperarea, îmbunătățirea și menținerea mobilității pierdute în urma unor afecțiuni de diferite etiologii și reintegrarea în activitatea zilnică normală; reducerea până la dispariție a durerilor patologice musculare și articulare; îmbunătățirea forței și tonicității musculare. Fizioterapia este indicată: • în recuperarea ortopedică (pentru musculatura slabită a spatelui, în scolioze și cifoze incipiente - atunci când este necesar antrenamentul muscular, în entorse, luxații, contuzii, sindrom algoneurodistrofic post-fracturi, întinderi musculare, redori articulare, atrofii musculare de inactivitate; • în manifestari abarticulare (stiloidite, epicondilite, periartrite scapulohumerale); • în recuperarea reumatologică (artroze - coxartroze, gonartroze, spondiloze, artrite, spondilite anchilopoetice); • neurologică (nevralgii cervicobrahiale, neuromialgii, nevrite, sindroame algoneurodistrofice, lombosciatică, discopatii la diferite niveluri ale coloanei vertebrale); • în recuperarea oncologică; • în recuperarea dermatologică (nevralgii postherpetice, dureri reminescente dupa Herpes Zoster); • în afecțiunile aparatului respirator (laringite, bronșite, sechele pleurezii netuberculoase); • în afecțiunile aparatului urogenital (prostatite, pielocistite, hipertrofii de prostată cu tenesme vezicale); • în afecțiunile ginecologice (metroanexite și parametrite cronice nespecifice cu hipomenoree și amenoree); • în afecțiunile otorinolaringologice (sinuzitele frontale, frontoetmoidale și maxilare acute și cronice, rinite cronice, faringite, laringite).

Principiile fizioterapiei
Fizioterapia are la bază trei principii: principiul “non nocere” (Un pacient trebuie să fie în condiție biologică mai bună la sfârșitul unui tratament fizioterapeutic decât la început), principiul holistic (Orice factor fizic, natural sau artificial, se adresează întregului organism, care răspunde, de asemenea, ca un întreg) și principiul individualizării (Orice factor fizic terapeutic acționează nespecific, de la individ la individ. Organismul este obligat să dea „răspunsuri”, să se adapteze. Aceste schimbări sunt evaluate ca rezultate terapeutice).

Fizioterapia, inamicul durerii
Procedurile de fizioterapie se adresează în special durerii. Ca să înțelegem cum acționează ele, trebuie mai întâi să știm ce înseamnă durerea din punct de vedere fiziologic. Durerea este definită ca fiind o senzație neplacută resimțită la un segment al corpului omenesc și percepută psihic ca o suferință indusă de o leziune reală, potențială sau imaginară. Specialiștii atribuie durerii mai multe caracteristici: este o percepție (o senzație); este subiectivă; este impură; necesită conștiență și atenție; apare numai în structuri inervate de rădăcina posterioară; este proporțională cu intensitatea stimulării. Există în interiorul corpului uman o rețea complexă de transmițători care determină apariția senzației de durere în urma aplicării (existenței) unor stimuli. Cel mai bun exemplu pentru a înțelege acest mecanism este un reflex denumit reflex nociceptiv (dureros): în momentul în care atingem cu talpa sau cu palma un obiect ascuțit, fierbinte sau rece, prin intermediul receptorilor și al transmițătorilor, această informație ajunge de la nivelul pielii la creier, care răspunde pe alt traiect nervos prin efectuarea mișcării de înlăturare rapidă a mâinii sau a piciorului din apropierea stimulului dureros. Celulele vii îndeplinesc în organism roluri din cele mai variate. Dintre acestea, neuronii, fibra nervoasă, fibra musculară și receptorii reacționează la stimulare printr-un potențial de acțiune. Orice informație se transmite în organismul nostru sub formă de curent electric produs de mișcările ionilor (sarcinile negative și pozitive). Dacă asupra celulei se acționează din exterior prin mijloace mecanice, chimice, electrice, termice, atunci celula va fi stimulată, caracteristicile membranei se modifică și, odată cu acestea, și caracteristicile celulei. Prin fizioterapie (în special prin electroterapie) se acționează asupra fibrelor musculare și asupra fibrelor nervoase. Prin stimularea celulelor cu ajutorul curentului electric, se acționează atât local, cât și la nivel nervos superior, fiind modificată și senzația de percepție a durerii.



Fizioterapia prin electroterapie 
Fizioterapia prin intermediul procedurilor de electroterapie are importante efecte antialgice (calmarea durerii), antiinflamatorii (eliminarea inflamațiilor articulare și musculare), decontracturante (eliminarea contracturilor), miorelaxante (relaxare musculară), antiedematoase (eliminarea umflăturilor rezultate din infiltrarea cu lichid seros a țesutului subcutanat). Electroterapia este îndeobște cunoscută ca fiind principala componentă a fizioterapiei, care utilizează diferite forme de curent electric (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă) şi diverse forme de energie derivate din curentul de înaltă frecvenţă (unde scurte, microunde, ultrasunete, radiaţii infraroşii, ultraviolete şi laser) sau de joasă frecvenţă (câmpuri magnetice). Acestea sunt destinate ariei curative şi programelor de recuperare funcţională în diverse patologii, cu o aplicaţie particulară pentru patologia locomotorie. Această formă de terapie cu ajutorul curentului electric, utilizată cel mai mult în tratamentul artrozelor, nu poate corecta verigile etiologice dar, utilizând circuite de tip „feed-back”, poate ameliora şi controla elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară, hipersimpaticotonie, durere), elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară, redoare articulară etc.).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu