10 februarie 2015

Călător prin lume

Florenţa, un muzeu în aer liber

Astăzi, dragi cititori şi colegi de călătorie, vă invit într-una din cele mai frumoase regiuni ale Italiei, binecuvântată de Dumnezeu şi preamărită de oameni, renumită în întreaga lume - Toscana. O simplă enumerare a localităţilor toscane ce se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO demonstrează acest lucru: Florenţa - cu centrul istoric, centrul istoric al Sienei, Piaţa Catedralei din Pisa cu celebrul său turn înclinat, centrul istoric din San Gimignano şi cele mai recente, centrul istoric al Pienza (1969) şi Val Da Orcia (2004). Şi din toate acestea, astăzi alegem să vizităm Florenţa, capitala Toscanei, oraşul florilor şi vatră a renaşterii. 



Puţină istorie 
Cu mai mult de 2000 de ani în urmă exista pe un deal o aşezare etruscă - Fiesole. Locuitorii săi coboară în vale şi întemeiază pe malul râului Arno o aşezare ce va fi cucerită de romani şi transformată într-o colonie militară cu numele de Florentia. În 1115 ia naştere comuna Florenţei, pentru ca în 1125 florentinii să învingă cetatea Fiesole şi să mute populaţia aici, la Florenţa. Urmează o perioadă de înflorire, comerţul şi băncile fiind principalele surse de bogăţie ale oraşului. Florenţa (Firenzze) este primul oraşul italian ce îşi bate moneda proprie - florinul şi însuşi regele Angliei solicită un împrumut de la bancherii florentini, în 1338, întrucât florinul circula prin întreaga Europă. Izbucnesc luptele interne între guelfi (susţinătorii Papei Alexandru al III-lea) şi ghibellini (susţinătorii împăratului Frederic I Barbarossa). Guelfii pierd, iar Dante este nevoit să fugă la Ravena, pentru că Florenţa îl condamnase la moarte. După sfârşitul luptelor, urmează o perioadă de înflorire, dar şi o cumplită epidemie de ciumă (1348) ce aduce moartea populaţiei florentine.


În 1422 vine la conduceresa Florenţei o bogată familie de bancheri, familia Medici, care începând cu Cosmo il Vecchio (cel Bătrân) - (1389 - 1464) va conduce Florenţa până în 1737 cu unele întreruperi, cum ar fi dictatura fanaticului Savonarola, care în 1497 instaurează dictatura bisericii, dictatură ce va însemna vremuri de teroare. Evreii sunt alungaţi din oraş, oamenii sunt îndemnaţi să se spioneze între ei, iar lângă Palazzo Vecchio apare “rugul deşertăciunilor” unde femeile trebuie să-şi arunce podoabele, artiştii să-şi distrugă oprele, iar scrierile lui Petrarca sau Boccaccio sunt arse. Dar ca fiecare dictator, Savonarola îşi va găsi sfârşitul ars pe rug în 1498, când din nou la conducerea Florenţei vine familia Medici. Dintre aceştia, cel mai important pentru renaşterea florentină a fost Lorenzo Magnificul (1449 - 1492), un adevărat Mecena, care a strâns în jurul său artişti geniali ca Michelangelo, Leonardo da Vinci sau Botticceli. După 1737, urmează ducii de Lorena, o perioadă napoleoniană şi austriacă, pentru ca în 1859 Florenţa şi Toscana să se alipească Italiei, iar între 1865 - 1871 Florenţa să devină capitala Italiei. În timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul a avut de suferit de pe urma armatei germane. După război, în 1966, o catastrofală inundaţie a transformat oraşul într-o adevărată Veneţie. Când râul Arno s-a revărsat pe străzile oraşului, oamenii puteau circula numai cu bărcile, iar când apele s-au retras, peisajul era înfiorător. Din fericire  a reînflorit repede, ca şi după atentatul cu bombă din 1993, şi a redevenit muzeul în aer liber care este şi astăzi.

La pas prin Florenţa 
Autocarul care ne aduce din staţiunea Montecatini Terme se opreşte la intrarea în oraş, în apropierea aeroportului, la un check-point unde plătim o taxă de intrare în oraş de 400 de euro!! Asta doar pentru ca autocarul să ne ducă până undeva pe malul râului Arno, în Piaţa Di Piave, limita admisă pentru autocare. De aici, trecând pe lângă clădirea impunătoare a Bibliotecii Naţionale, prin câteva străzi înguste, ajungem la faimoasa biserică Santa Croce, unică în felul său, un adevărat Panteon al culturii italiene. Construită între 1294 - 1443, ea adăposteşte în partea sa dreaptă  monumente funerare de o mare frumuseţe, adevărate opere de artă. În semiîntunericul bisericii admirăm mormitele lui Michelangelo, Machiavelli, Galilei, Alfieri, al compozitorului Rossini şi monumentul lui Dante, cel îngropat la Ravena.


Ne desprindem cu greu de aceste admirabile monumente şi străbătând Piaţa Santa Croce, apoi câteva străzi înguste cu magazine ce oferă suveniruri şi  articole din piele, ajungem în centrul istoric al Florenţei, un adevărat muzeu în aer liber - Piaţa Signoria.

Piaţa Signoria 
A fost construită şi mărită între sec. XIII - XIV. Pornim agale către centrul ei, pentru a avea o privire de ansamblu a acestei minunăţii. În faţa noastră, Palazzo Vevchio, cu turnul său din cărămidă roşie, înalt de 94 m şi cu un orologiu datând din 1667. Clădirea din piatră a fost concepută ca un palat - fortăreaţă. Aici era în 1314 sediul Guvernului, pentru ca mai apoi să găzduiască, între 1865 - 1871, Camera Deputaţilor şi apoi sediul municipalităţii. 


În stânga pieţei se află statuia ecvestră a lui Cosimo I cel Bătrân şi în imedia sa apropiere fântâna lui Neptun, ce aminteşte de victoriile navale ale lui Cosimo. Zeul Mărilor este prezentat pe un car tras de cai de mare. Opera lui Bartolomeo Ammanati este atât de mare, încât florentinii o numesc Uriaşul Alb. Tot în această parte a pieţei a existat, în timpurile acelea negre ale lui Savonarola, “rugul deşertăciunilor”. În partea dreaptă, aşa cum privim noi, se află o copie a celebrei statui a lui David, de Michelangelo (originalul se află din 1873 în Galeria Academiei). Statuia la care Michelangelo a lucrat trei ani (1501 - 1504) are o înălţime de 5,17 m şi iniţial a fost proiectată pentru acoperişul catedralei din Florenţa. Statuia îl prezintă pe David nud, stând în picioare şi meditând, fiind un simbol al puterii politice a Florenţei împotriva forţelor tiranice (vezi lupta lui David cu Goliat). Tot în partea dreaptă a pieţei, pe latura ce o închide, se află Loggia Della Signoria (Loggia Lanzi), construită pentru adunările publice şi ceremoniile solemne. Pe treptele ei sunt statui celebre precum “Perseu” al lui Benvenuto Cellini, “Răpirea Sabinelor” sau figuri alegorice reprezentând Virtutea, Cinstea, Eficacitatea sau Calitatea. În imediata apropiere a pieţei se află Galeria Uffizi, una dintre cele mai mari şi celebre galerii de artă din lume. Amplasată în palatul cu acelaşi nume, galeria a fost începută în 1560 de Vasari, la comanda lui Cosimo I, care dorea nişte birouri (uffizi), pentru ca mai apoi alţi membri ai familiei Medici să transforme această clădire într-o galerie de artă ce a ajuns în zilele noastre să numere peste 4000 de picturi ale unor mari artişti. Din faţa galeriei, printr-o piaţă lungă, asemănătoare unei curţi interioare, flancată de stâlpi cu figuri ale celor mai mari artişti, compozitori sau muzicieni ce au avut legături cu Florenţa, ajungem pe malul râului Arno. Atât în piaţa din faţa galeriei, cât şi pe malul apei, zeci de pictori îşi prezintă oprele sau te îmbie să-ţi facă un portret “la minut”. 

Ponte Vecchio şi Palatul Pitti
Privim podurile de peste Arno, cele şase rămase după 1957 din cele zece care au existat în Florenţa şi privirea ne este atrasă de un pod foarte vechi, ce se arcuieşte peste râu asemenea vechilor poduri romane. Este una din emblemele oraşului - Ponte Vecchio - cel mai vechi pod, construit în 345, distrus în 1117 şi 1333, refăcut în 1345 şi distrus în inundaţiile de coşmar din 1966. 


Podul, plin de turişti la orice oră din zi, elegant, cu trei arce, deschideri pentru a putea avea o privire asupra râului Arno, are de ambele părţi ale sale magazine ce expun o gamă variată de bijuterii din aur şi pietre preţioase, cu preţuri pe măsură. Admirăm câteva vitrine şi ne continuăm drumul spre o altă locaţie care, în mod obligatoriu trebuie introdusă într-un târg al Florenţei - Palatul Pitti. 


Este cel mai impozant palat al Florenţei, început în 1458, ca o replică a bogătaşului Luca Pitti la palatul familiei Medici. Construcţia a fost întreruptă în 1465 şi reluată în 1549, la comanda lui Cosimo I, după ce familia Medici a cumpărat palatul şi s-a mutat aici din Palazzo Vechio. Faţada, lungă de 205 m şi înaltă de 36 m, este acoperită cu blocuri mari de piatră, ceea ce îi conferă un aspect auster. Aici au locuit de-a lungul veacurilor prinţii de Savoya, ducii de Lorena şi a fost chiar reşedinţă regală între 1865 - 1871, când Florenţa a fost capitala Italiei,  fiind locuită de regele Victor Emanuel al II-lea de Savoya. Astăzi, palatul este gazdă a numeroaselor muzee. La primul etaj sunt apartamentele regale şi Galeria Palatină, cu lucrări de Rafael, Tizian, Rubens şi alţii. La etajul al doilea se află galeria de artă modernă. Tot în acest palat mai pot fi vizitate Muzeul Argintăriei şi Muzeul Trăsurilor. În spatele palatului, pe o colină, se află cea mai mare grădină din Florenţa, renumită în întreaga lume, Grădina Boboli. 


Grădina se întinde pe o suprafaţă de peste 9 hectare şi proiectul ei a fost cumpărat în 1549, pentru Cosimo I, de la Niccolo Pericoli şi continuat de alţi peisagişti. Grădina abundă în statui, fântâni şi peşteri artificiale, cum ar fi grota lui Buontalenti, bazinul roman, iazul lui Neptun, fântâna Zeului Ocean, fântâna lui Bachus sau obeliscul egiptean. 
Dacă nu sunteţi prea obosiţi, vă sfătuiesc să urcaţi până în vârful colinei pentru a vizita Muzeul Porţelanului şi pentru a bucura de o vedere panoramică a grădinii. Vă asigur că nu veţi regreta. 
Alex. BLANCK

În nr. viitor: Florenţa - Piaţa Domului şi de ce Goliat nu-l putea învinge pe David

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu