17 februarie 2015

File de cronică - Amurgul demiurgilor (2)

Dr. C. Istrati (1850 - 1918)

Mare savant, cărturar şi patriot român, Constantin Istrati a fost un pionier al dezvoltării ştiinţei şi culturii, un factor influent în procesul de modernizare a ţării noastre, un vrednic român. C.I. Parhon, care i-a fost student şi mai târziu coleg la Academia Română, îl prezintă astfel: “Doctorul Istrati este unul dintre primii noştri oameni de ştiinţă care, prin lucrările lor originale, au dobândit o frumoasă reputaţie pe plan internaţional. Eminentul savant s-a preocupat în permanenţă ca cercetările sale să aibă aplicaţii practice, care să permită valorificarea bogăţiilor naturale ale ţării şi dezvoltarea industriei şi agriculturii noastre. Pedagog talentat, Constantin Istrati a format numeroşi elevi, care au consolidat bunul renume ale şcolii româneşti de chimie organică, fondată de el. Renunţând la cariera medicală pentru a se consacra studiilor de chimie, Istrati nu s-a dezinteresat însă de bunul mers al învăţământului medical şi de problemele de sănătate publică. Prezenţa sa entuziastă s-a făcut simţită în cele mai diferite sectoare ale vieţii culturale”.


Constantin I. Istrati s-a născut la 5 septembrie 1850 într-o familie de răzeşi moldoveni. Ion Istrati, tatăl, era din ţinutul Romanului şi după 1830 a lucrat ca funcţionar la o cancelarie din Iaşi. În 1848 s-a căsătorit cu Maria Capşa, descedentă şi ea dintr-o veche familie de răzeşi, care era o femeie de o rară distincţie, foarte cultivată pentru vremea aceea. Aceasta învăţase la un pension din Iaşi, vorbea bine franceza şi germana, cunoştea istoria patriei şi a avut un rol covârşitor în formarea morală şi intelectuală a celor 11 copii ai săi. 
Viitorul savant C-tin Istrati a făcut cursul primar la Şcoala Publică din Roman şi apoi la pensionul Meltzer, unde a învăţat limbile germană şi franceză. Ulterior a fost primit ca elev la Academia Mihăileană, unde între alţii i-a avut profesori pe Mihail Kogălniceanu şi pe Gheorghe Asachi, de care s-a ataşat foarte mult. Istrati dovedea încă de atunci pasiune pentru studiul ştiinţelor naturale şi istorie. Ca elev, în 1866, a scos o gazetă săptămânală care avea ca deviză “Jurnalul care nu prieşte la stomahul multora”. Pasiunea pentru ştiinţele naturale i-a fost întreţinută de revistele de popularizare din epocă “Isis sau Natura” şi “Icoana lumei”, publicată în 1865 la Iaşi de Gheorghe Asachi. În 1869 a fost remarcat de dr. Carol Davila într-o vizită făcută de acesta la Academia Mihăileană, care i-a propus să devină elev al Şcolii de Medicină şi Farmacie înfiinţată de Davila în 1857. La această şcoală, studenţii făceau şi un serviciu medical în cadrul armatei, ceea ce le asigura anumite avantaje materiale. În 1871, C. Istrati obţine gradul de subchirurg militar. În 1870 fusese admis la Facultatea de Medicină din Bucureşti prin examen, iar în 1871 s-a înscris şi la Facultatea de Ştiinţe. În 1869, când era student, a murit Gheorghe Asachi, pentru care studentul medicinist avea un adevărat cult. Lângă catafalcul ilustrului dispărut acesta a ţinut un emoţionant discurs, care a fost publicat integral în 1870 în Monitorul Oficial. 
În perioada studenţiei, C. Istrati a avut şi o activitate intensă de ziarist, publicând în “Trompeta Carpaţilor”, ziarul lui Cezar Bolliac, diverse articole, între care: “Un doctor român mai mult”, în care saluta înapoierea în ţară a tinerilor care obţinuseră doctoratul în medicină la şcolile din apus; studiul “Natura şi omul”, unde analiza influenţa mediului asupra traiului oamenilor. 
În timpul războiului pentru independenţă, împreună cu un grup de studenţi medicinişti, a cerut să plece pe front. În jurnalul său, nota mai târziu că războiul pentru independenţă l-a făcut “om cu totul”. A condus o secţiune de Cruce Roşie, prilej cu care a asistat, la 30 august 1877, la cucerirea Griviţei. Impresionat, a scris poezia intitulată “30 August”, care se termină cu versurile: “E zi de-acelea care rar se întâlnesc/ Şi ale căror ceasuri cu secoli se plătesc”. 


În campanie a îngrijit peste 3000 de răniţi şi s-a îmbolnăvit de tifosul care bântuia printre pacienţii săi, însuşi dr. Davila făcând toate eforturile pentru a-i salva viaţa. Pentru meritele sale, tânărului medicinist i s-a acordat “Virtutea militară de aur”, comandamentul rusesc l-a decorat cu ordinul “Sfânta Ana”, iar turcii, drept recunoştinţă pentru îngrijirea prizonierilor otomani, i-au conferit decoraţia “Medgidie”.
În tinereţe, C. Istrati a fost atras şi de mişcarea socialistă, fiind prieten cu unul dintre fruntaşii acesteia. Influenţa ideilor socialiste o găsim în studiile “Locuinţele sătenilor” şi “Postul la români”. A publicat de asemenea şi o amplă monografie în 1879 - “O pagină din istoria contemporană a României din punct de vedere medical, economic şi naţional”.
După război pleacă la Paris, unde obţine licenţa şi apoi un doctorat în medicină. A fost numit într-o perioadă director al aşezământelor brâncoveneşti. În această calitate a determinat conducerea Fundaţiei Brâncoveneşti să preia şi dispensarul medical pe care în 1890 îl înfiinţase la Câmpina, unde duminica dădea consultaţii şi împărţea medicamente fără plată. 

Partidă de şah la Câmpina.De la stânga la dreapta:
C. Istrati, dr. G. Petrescu, dr. Roşu, Aglae Istrati, Hentiescu,
St. Antoniu, ing. Vasile Istrati
Studiind medicina, a fost atras de cercetările marilor chimişti ai timpului, astfel că desfăşoară o intensă activitate în cadrul Societăţii de Chimie din Paris. La 28 martie 1885 îşi susţine la Paris teza de doctor în chimie, primind felicitări călduroase din partea juriului. Reuşind la concursul pentru catedra de chimie medicală din cadrul  Facultatăţii de Medicină, se întoarce în ţară şi în 1885 devine profesor titular la facultatea pe care o absolvise cu opt ani în urmă. Se remarcă în munca de cercetare ştiinţifică, descoperind o serie de coloranţi derivanţi din benzen în nuanţe albastre  sau galbene denumiţi de el francine, lucru care i-a adus o reputaţie pe plan internaţional. În această perioadă a avut strânse legături de colaborare şi prietenie cu numeroşi savanţi străini şi cu profesori de la Sorbona. Şi-a preţuit însă mult şi profesorii din ţară. A scris o interesantă biografie a profesorului Ştefan Micle, pe care îl cunoscuse bine în timpul studiilor de la Iaşi, consemnând despre acesta: “A fost un profesor de o remarcabilă corectitudine. Căsătorit cu scriitoarea Veronica Micle, a fost un model de om, ca bărbat, ca părinte şi ca patriot”. A mai publicat şi alte biografii despre oameni de ştiinţă, cultură şi artă, între care cele despre Aman, Gh. Asachi şi Ion Ghica. 
Din 1890 s-a implicat şi în viaţa politică. A avut diverse demnităţi: deputat, senator, primar al Bucureştiului. A deţinut mai multe portofolii de ministru: Lucrările Publice, Culte şi Instrucţiune, Domenii, Industrie şi Comerţ. De menţionat că a fost şi consilier în Consiliul Comunal al oraşului Câmpina. 
La Câmpina (unde îşi amenajase o locuinţă de vacanţă în care petrecea mult timp), la cererea lui Dobrogeanu Gherea, fostul socialist a adăpostit în casa sa pe unul din marinarii răsculaţi pe crucişătorul “Potemkin”, urmărit de autorităţile ruse care îi cereau extrădarea. 
“Atras de frumuseţea Câmpinei şi de clima blândă, Istrati şi-a găsit aici un refugiu unde putea lucra în linişte şi unde şi-a petrecut, cum mărturiseşte, cele mai frumoase clipe din viaţă. Dumbrava de la Câmpina a doctorului Istrati se afla pe platoul din faţa gării, imediat ce treci râul Prahova. Un drum şerpuitor urca dealul, descoperind o privelişte a văilor din ce în ce mai neaşteptată. Una dintre panoramele cele mai pline de farmec, prin variaţia de forme şi colorit, se desfăşura la capătul tăpşanului unde se afla grădina doctorului Istrati. Închipuiţi-vă un platou imens la o înălţime considerabilă. În vale, Prahova îşi răsfira apele domolite, iar în depărtare, peste dealuri acoperite cu păduri şi păşuni, se întrezăreau munţii. 


Aici şi-a clădit Istrati, în 1889, o casă de vară cu pridvor umbrit de verdeaţă, locuinţă modestă, dar primitoare, înconjurată de o mulţime de brazi pe care îi sădise singur. La Câmpina, Istrati trăia în mijlocul familiei. Aglae, soţia lui, fiica unui profesor universitar de la Iaşi, era o gospodină desăvârşită; totdeauna cu glas blând şi domol reuşea să impună respect şi să asigure desfăşurarea unei vieţi lipsite de zbucium. Lili, fiica mai mică, căsătorită cu Constantin Levaditi, venea mai rar, dar Maria, fiica mai mare, împreună cu soţul ei, doctorul Gheorghe Petrescu, erau foarte adesea alături de părinţi. Istrati îl preţuia mult pe doctorul Petrescu, care a ajuns agregat la catedra de istoria medicinii. Cei doi băieţi, Nicolae şi Radu, precum şi Maria Istrati-Capşa, mama doctorului Istrati, întregeau cercul familiei. (...) 

La Câmpina, cu familia: Maria, Aglae, Lili, Maria Istrati-Capşa, dr. Istrati
Viaţa la Câmpina era simplă, plină de farmec. Istrati, cu aceeaşi excepţională putere de muncă, lucra intens, petrecând multe zile şi nopţi între vrafurile de manuscrise şi documente, dar găsind şi timp pentru a petrece ore întregi în grădină, săpând, cosind sau curăţind pomii fructiferi într-o cămaşă de in brodată cu motive româneşti, sub protecţia unei uriaşe pălării împletită de paie de grâu. Îi plăcea să străbată păduricea până la o bancă de odihnă din lemn alb de mesteacăn, aşezată pe culmea de unde se deschidea o privelişte minunată asupra Văii Prahovei. Curând după Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu şi-a amenajat şi el o locuinţă la Câmpina, iar câţiva ani mai târziu, adus de savant, s-a stabilit aici şi marele cărturar Bogdan Petriceicu Hasdeu. În casa primitoare de la Câmpina se întâlneau cei mai de seamă oameni ai vieţii culturale şi ştiinţifice de atunci: Petru Poni, G. Assaky, G. Ţiţeica, Mina Minovici, Saligny, Lazăr Edeleanu, Delavrancea, N. Gane, N. Pătraşcu, Duiliu Zamfirescu...”. (Citat din monografia “Dr. C. Istrati” de I. Jianu - G. Vasiliu, Ed. Ştiinţifică, 1964).
Doctorul C. Istrati a fost solicitat să se ocupe de organizarea expoziţiei jubiliare din 1906, când Carol I a serbat 40 de ani de domnie. Atunci a amenajat parcul care se numeşte şi astăzi Carol I. 
În 1913, intrând în divergenţe cu prietenul său Tache Ionescu, îşi dă demisia din postul de primar al capitalei. Atunci nota în jurnalul său: “Personal sunt foarte, foarte obosit. Simt că îmbătrânesc! Dar mai ales sunt foarte, foarte amărât de cele ce se petrec în gruparea din care fac parte. Cred că nu-mi rămâne decât de a sta de o parte şi a nu mai servi de căptuşeală ticăloşiilor făptuite de pungaşi şi ambiţioşi fără scrupule”.
Decepţionat de politică, în ultimii ani ai vieţii a făcut o pasiune pentru arheologie. A publicat o prefaţă elogioasă la lucrarea postumă “Dacia preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, susţinând ipotezele temerare ale acestuia. Doctorul Istrati a fost şi un pasionat colecţionar. A achiziţionat de-a lungul anilor antichităţi, medalii, documente, cărţi vechi, tablouri, obiecte de artă populară. După moartea sa, colecţia a intrat, în 1921, în colecţia muzeului din Turnu Severin, condus de Teodor Costescu, discipol devotat al marelui chimist. 
În 1918, deşi era slăbit de boală, a acceptat o importantă misiune diplomatică la Paris, pentru a susţine revendicările României la tratativele de pace. A murit în timpul acestei misiuni, făcându-şi datoria de vrednic român şi mare patriot. În istoria oraşului nostru, el a rămas prin două importante donaţii: un fond de carte, care a format nucleul bibliotecii orăşeneşti (astăzi Biblioteca Municipală care îi poartă numele) şi parcul amenajat pe platoul Câmpiniţei, în jurul casei, donat oraşului, ca să devină un loc de agrement pentru câmpineni. Multă vreme s-au organizat aici serbări populare, concursuri de tir şi alte festivităţi. Prin anii ‘50, în mod regretabil, s-a trecut peste donaţia savantului
Regretabil este faptul că s-a trecut peste donaţia savantului, când prin anii ‘50 securitatea a instalat acolo o unitate de intervenţie care avea misiunea să lupte cu partizanii din munţi. După desfiinţarea unităţii, Ministerul de Interne s-a folosit de parcul Istrati, în mare parte distrus, ca să amenajeze Şcoala de Poliţie care funcţionează şi astăzi. 
Alin CIUPALĂ
În numărul următor: B.P. Hasdeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu