17 februarie 2015

Nicolai Nestor: “Toţi iconarii sunt artişti plastici, dar nu toţi artiştii plastici pot fi iconari”

Venit de pe meleagurile de peste Prut, Nicolai Nestor are domiciliul permanent în România încă din anul 1999 şi este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia din 1998. S-a identificat cu Câmpina, cu oamenii şi cultura locală, iar arta sa este de o valoare incontestabilă din punct de vedere spiritual. Pictează icoane pe lemn după şcoala rusă, având studii în Atelierul Iconografic din Moscova, condus de Igori Drojdin. A participat la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate. Când îi priveşti lucrările simţi cum te invadează o linişte interioară şi cum ia naştere un dialog între tine, ca privitor şi această formă de mărturisire şi propovăduire a credinţei ortodoxe, icoana, care reprezintă mai mult decât o imagine. Nicolai Nestor este un iconograf dedicat, un om cu o conduită de valoare, un plus pentru lumea culturală câmpineană, dar mai ales pentru cea creştină. 



- România are multe oraşe frumoase, cum de aţi ales Câmpina?
- Aici, în Câmpina, erau fratele şi sora mea din 1996. Am venit iniţial în vizită şi am citit într-un ziar că 25% din locuitori sunt artişti. Dincolo de asta, mi-a plăcut foarte mult oraşul, pentru că este liniştit, fără multă aglomeraţie.
- V-aţi integrat repede în rândul artiştilor, în viaţa culturală câmpineană? 
- Da. Am devenit foarte bun prieten cu Carmen Bălan, cu sculptorul Gabriel Sitaru  şi cu mulţi artişti şi oameni de cultură.
- Ce v-a determinat să îmbrăţişaţi arta picturii de icoane?
- Am început a strânge icoane vechi de copil, cred că aveam 10-12 ani. La noi erau interzise, erau închise bisericile, credinţa şi religia erau primenite. Am început să caut materiale, să studiez iconografia. M-am împrietenit cu domnul Ivanov, care era restaurator la Muzeul de Artă din Chişinău şi el îmi dădea sfaturi în privinţa restaurării. Tot el m-a sfătuit să plec la Moscova să studiez.
- Un iconograf trebuie să pătrundă în profunzimile sufletului, să trăiască o viaţă duhovnicească pentru a atinge inimile  credincioşilor prin lucrarea sa?
- Sunt multe profesii din care poţi să îţi câştigi pâinea şi să îţi întreţii familia. Profesia de iconar, ca şi profesia de preot, nu este de la ora 8.00 până la ora 17.00, ci 24 de ore din 24. A lucra icoane e o slujire pentru slava lui Dumnezeu şi a oastei sale cereşti şi numai având un trai curat poţi să lucrezi o icoană luminoasă.
- Sunt iconografi care lucrează pe rit vechi, alţii pe cel nou. Dumneavoastră ce stil aţi adoptat?
- Nu există icoană de rit vechi şi icoană de rit nou. Sunt în icoană diferite elemente. De exemplu, binecuvântarea. Până la reforma Patriarhului Nikon (a cărui activitate a deschis o epocă nouă în Biserica Rusiei), care nu a fost acceptată de credincioşii de rit vechi, binecuvântarea se făcea cu două degete în sus. Sunt icoane lucrate în stil bizantin şi icoane lucrate academic. Lucrarea academică se face realist, pe când   icoana bizantină e mult mai simbolică. Eu lucrez cu sufletul şi cu credinţă.
- Este pictarea unei icoane o formă de rugăciune?
- Da, sigur. Când lucrezi o icoană, în primul rând te documentezi. Citeşti despre viaţa sfântului, citeşti acatistul. La Moscova, la şcoală, ni se spunea că icoana este o liturghie în culori. Preotul îi proslăveşte pe Dumnezeu şi sfinţi prin liturghie, iar icoana prin culoare. Dacă vrei să lucrezi o icoană cu gândul la profitul financiar pe care îl vei avea de pe urma ei, realizarea acesteia va fi mult mai grea. Când am venit în România căutam să fac restaurare de icoane şi la un moment dat mi-a venit acest gând: „Iubesc icoana mai mult decât banii”. În felul acesta am pus icoana pe primul loc şi de atunci am început să primesc comenzi mai mult decât pot să lucrez. Acestea vin din Rusia, Moldova, România, Belgia, Italia şi chiar Canada.


- Care este rolul unei icoane?
- Scrie undeva, prin cărţi: „Adu un străin şi aşază-l în faţa unei icoane”. Icoana este o dovadă că există credinţă. Noi nu ne rugăm la icoană, ne rugăm la Dumnezeu prin intermediul icoanei. Indiferent de materialul din care este lucrată, icoana este icoană, este un obiect de cult a învăţăturii creştine şi fiecare dintre noi simte şi înţelege diferit rolul acesteia. Prin icoană ne curăţim sufleteşte, e un mijloc de comunicare.
- În iconografia ortodoxă fiecare element, fiecare culoare are o semnificaţie. Ne puteţi oferi câteva exemple?
- Orice icoană se citeşte, orice culoare înseamnă ceva. Încălţăminte roşie semnifică moarte prin jertfă, culoarea albastră înseamnă curăţenie, cafeniul este lăsarea de problemele lumeşti, iar foiţa de aur semnifică veşnicia.
- Sfinţii reprezentanţi simbolizează, de asemenea, fiecare altceva. 
- Există o ierarhie în iconografie, unde fiecare sfânt are un domeniu aparte. Pentru copii şi pentru sănătate te rogi la anumiţi sfinţi. De exemplu, Sf. Nectarie – tămăduitor de boli incurabile; Sf. Petru – durere de dinţi; pentru beţie şi băutură la Mucenicul Bonifatie; împotriva mândriei la Sf. Serghie; pentru sănătatea animalelor de casă la Sf. Fluor şi Lavru; Sf. Mare Mucenic Gheorghe – protectorul ostaşilor şi la Măicuţa Domnului şi la Iisus Hristos pentru orice. Tot ceea ce se cere cu credinţă, se primeşte. Fiecare om are un înger păzitor care îl însoţeşte zi de zi, minut de minut. 
- Care este diferenţa dintre o icoană şi un tablou?
- Icoana lucrată de artistul plastic este un mijloc de comunicare cu autorul, este un produs al fanteziei sale, pe când cea lucrată de iconar este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi sfinţii Săi. Toţi iconarii sunt artişti plastici, dar nu toţi artiştii plastici pot fi iconari.
- Ce fel de materiale folosiţi în munca dvs.?
- După părintele Pavel Florenski, un mare cunoscător al iconografiei, icoana trebuie să fie făcută numai cu materiale naturale: lemn, preferabil de tei, pânză de in, grund din cretă praf şi clei, pigmenţi naturali şi minerali cum ar fi vivianitul, smaraldul, chinovarul, auripigmentul, azuritul şi ocruri (pământuri). Eu aşa lucrez şi pe lângă toate acestea mai folosesc foiţa de aur, foiţa de argint, vernice-ul ca strat de protecţie şi ulei de in fiert.
- Care este partea cea mai grea în pictarea unei icoane?
- Atunci când intervin ispitele şi neliniştea sufletească. Dar pentru asta sunt rugăciuni, este post şi există părintele duhovnic care te ajută, te curăţă şi te îndrumă.
- Aveţi vreo lucrare preferată sau care să vă fi marcat în vreun fel?
- Orice icoană, lucrând-o, îţi aduce bucurie în suflet. Am realizat de exemplu una puternică, cu trei sfinţi - Sf. Spiridon, Sf. Nicolae şi Sf. Xenia - pentru cineva din Sankt Petersburg, de la care am aflat mai târziu că o comandase pentru a se ruga să poată să meargă. Pentru biserica „Sf. Parascheva” din Câmpina am lucrat icoana Sfântului Ilie şi multe altele pentru diverse biserici şi creştini. Cu părere de rău o spun, din zona aceasta nu prea am fost solicitat şi aş avea o mare bucurie dacă aş realiza lucrări care să rămână în bisericile de pe aceste plaiuri frumoase.
Andreea Ştefan

2 comentarii:

  1. Cu credinta si rabdare, icoanele pe suport din lemn, capata o valoare deosebita, dar si cel care le lucreaza, pune mult suflet, alaturi de materialele folosite. Respect pentru domnul Nestor, ma bucur ca am avut onoare sa-l cunosc, un om deosebit, s-a integrat in comunitate de parca ar fi nascut aici, mai mult poate, ca unul de " tarana" de aici !

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta la toata lumea. crestin intre crestini esti ca apa in apa...

    RăspundețiȘtergere