10 februarie 2015

Telegenii se vor mândri cu un nou monument istoric

În nr. 8/ octombrie 2014 al revistei Prahova Eroică - de cultură istorică, educaţie patriotică şi de cinstire a eroilor neamului a apărut un articol semnat de prof. Gheorghe Bîlgă, de la Colegiul Spiru Haret Ploieşti, în care se consemna faptul că unul din cele mai frumoase monumente din judeţul nostru, construit în 1933 - 1934 de sculptorul Ion C. Dimitriu - Bârlad în comuna Telega, urmează a fi reconstruit. 
Pe această temă am stat de vorbă cu primarul comunei Telega, dl. Gheorghe Ilie, de la care am aflat că administraţia locală intenţionează ca anul acesta să modernizeze şi să amenajeze părculeţul din proximitatea Căminului Cultural situat în centrul comunei. În cadrul acestui proiect se are într-adevăr  în vedere şi construirea unui nou monument istoric în locul celui existent. „Acest monument se va construi sub altă formă, renunţându-se la cea veche. Trebuie să precizez că actualul monument nu face parte din categoria monumentelor istorice, nu este o operă înscrisă în patrimoniul cultural naţional al României, astfel că nu există nicio restricţie privind dărâmarea sa” – a ţinut să sublinieze Gheorghe Ilie. 


Poziţionarea vechiului monument extrem de aproape de peretele lateral al Căminului Cultural i-a luat mereu din grandoare şi i-a împiedicat pe cei intersaţi să citească numele celor 128 de eroi martiri jertfiţi în Primul Război Mondial.


 „Încă din 1996 se doreşte mutarea Monumentului Eroilor în altă zonă, datorită amplasării lui total nepotrivite. Au fost diferite sponsorizări în acest sens, dar executivele de la acea perioadă nu au dat curs solicitării Consiliului Local, din raţiuni financiare. De circa 9-10 ani se serbează Ziua Eroilor la nivel de localitate, cu fanfară şi elevi de la Liceul Militar, cu slujbe religioase, aşa cum se cade să cinstim eroii neamului. La această manifestare participă şi copiii de la şcolile generale 1 şi 2 din Telega Vale, care prezintă programe artistice adecvate manifestării. În vara anului 2013 am început să facem demersuri pentru a se omagia şi eroii din cel de-al II-lea Război Mondial. Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, pentru a ne ajuta printr-un program de finanţare, care să se concretizeze într-un parteneriat între Primăria Telega şi Consiliul Judeţean. Vă spun sincer, mă bucur că se poate realiza acest monument istoric. Şi când spun asta, mă refer la faptul că acum vor putea fi cuprinşi eroii din ambele războaie mondiale” -  a mai spus edilul comunei.
Pentru realizarea acestui proiect a fost consultat un profesor doctor în arhitectură care este legat de plaiurile telegene, pentru a se alege  varianta optimă de construire a monumentului,  dar şi o structură arhitecturală adecvată pentru noul parc. 


„Se va scoate gardul existent şi se va înălţa un planşeu din plăci de granit, ce va avea la bază două sau trei trepte; se vor planta arbori de tuia, se va monta o fântână arteziană, se vor amplasa bănci şi se va construi un zid de cărămidă în zona din spatele părculeţului. Pe monumentul cel nou va fi recuperată, restaurată şi aplicată placa de bronz de pe cel vechi, placă ce reprezintă o scenă basorelief valoroasă şi foarte frumoasă. Aceasta va fi amplasată între plăcile inscripţionate cu numele eroilor din cele două războaie mondiale, răspunzând astfel solicitărilor vehemente ale locuitorilor comunei, care au dorit şi menţionarea soldaţilor din 1944”.


Prin parteneriatul cu Consiliul Judeţean, Primăriei Telega i-a fost alocată suma de 100.000 de lei pentru acest proiect, la care se adaugă şi câteva  sponsorizări. Spre exemplu, o parte din plăcile de granit pentru planşeu au fost oferite gratuit, autorităţile plătind doar transportul acestora. Alte cheltuieli care vor mai apărea vor fi suportate de la bugetul local.  „Noi încercăm să nu ajungem la nişte costuri foarte mari, pentru că bugetul localităţii este mic faţă de bugetele altor localităţi” -  a mai spus primarul comunei Telega, Gheorghe Ilie.
Monumentul se doreşte a fi inaugurat chiar de Ziua Eroilor, sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălţării Domnului.
Andreea Ştefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu