31 mai 2016

Organizaţiile de tineret din perioada interbelică

Crescuţi în epoca de aur, mulţi câmpineni îşi mai amintesc că făceau parte din diferite organizaţii de tineret patronate şi dirijate de Partidul Comunist: Şoimii Patriei, Pionierii, Uniunea Tineretului Comunist. Privind în urmă, dacă lăsăm de o parte îndoctrinarea cu ideile marxiste încă din fragedă copilărie, aceste organizaţii au avut şi un rol pozitiv, antrenând copiii în diferite activităţi patriotice. Sistemul acestei educaţii în spirit partinic a tineretului a fost preluat de la marile organizaţii din perioada interbelică, grupate în Oficiul de Educaţie a Tineretului Român: Cercetăşia şi Străjeria. Cercetaşii făceau parte dintr-o organizaţie internaţională cu secţie în fiecare ţară. Străjeria, care avea va lozincă pregătirea ţării pentru lumea de mâine, a fost iniţiativa regelui Carol al II-lea, autointitulat Marele Străjer al ţării, care l-a proclamat pe fiul său, marele voievod Mihai, străjer de frunte. 
Carol al II-lea a fost un personaj care în domnia sa de zece ani (8.06.1930 – 5.09.1940) a fost amestecat în afaceri de corupţie şi a instaurat un regim de dictatură personală, un adevărat terorism de stat, lichidând fizic sute de adversari politici. A avut însă contribuţii valoroase în sprijinirea culturii, a sportului românesc şi a mişcării de tineret. 
Se născuse în Sinaia, la 15 octombrie 1893 şi aşteptările în ce-l privea, ca tânăr principe, erau mari. A avut profesori iluştri precum Nicolae Iorga şi academicianul Gheorghe Murgoci. Educaţia sa a avut amprentă militară, fiind absolvent al Şcolii Fiilor de Militari din Iaşi şi al Şcolii de Ofiţeri din Bucureşti, unde la 3 octombrie 1909 a primit gradul de sublocotenent. 
Despre tinereţea principelui Carol am găsit o amintire publicată de C. Enescu-Bughea: „Să fi fost ceasurile două, când deodată se răspândi vestea că regele Ferdinand a venit în sat la noi şi s-a oprit la hora din faţa hanului lui Vlad. Nici nu ştiu cum am ajuns acolo... Regele Ferdinand şi A. S. R. Principele Carol stăteau pe nişte scaune sus, pe deluşorul de lângă scrânciob şi priveau jocul fetelor şi flăcăilor înveşmântaţi în haine de sărbătoare. Veneau de la o vânătoare făcută în Bahna Ursului. O fată cu un castron de ouă încondeiate s-a prezentat în faţa înalţilor oaspeţi şi fiecare şi-a ales câte două. După câteva minute, prinţul s-a îndreptat spre horă şi spre uimirea celor din jur a intrat între două fete, jucând până la sfârşit. Vioara lui Vasile Ţiganul şi cobza lui Mânzatu au tremurat atunci, scoţând cele mai încântătoare sunete, iar flăcăii şi fetele au simţit cea mai curată bucurie a vieţii lor. După câteva jocuri, principele se îndreptă spre scrânciobul de alături şi a ales o fată, cu care să se înalţe şi să coboare în rotirea ce-ţi dă fiori de zbor. Va trece mult timp şi amintirea aceasta se va păstra sub formă de legendă în satul care avusese neuitata cinste ca într-o zi de Paşti să primească vizita celui ce azi ne este Rege peste o ţară mărită, din care lipsesc mulţi din cei care s-au prins atunci în hora mândră din satul de lângă Câmpulung”. 


În 1912, Carol al II-lea a trecut în mod strălucit bacalaureatul, având o inteligenţă sclipitoare, mult peste media întâlnită la alţi elevi. A primit diferite funcţii importante în armată: general comandant al trupelor de munte, inspector general al marinei şi aviaţiei. În această calitate l-a sprijinit mult pe Aurel Vlaicu şi pe alţi tineri piloţi militari. S-a preocupat de pregătirea tinerilor pentru apărarea ţării de pericolele care se apropiau de graniţele noastre, înfiinţând premilitara (instruirea militară a tinerilor înainte de recrutarea în armată). Pasionat de sport, a încurajat diferite manifestări sportive.
Recent, într-o convorbire cu remarcabilul om de cultură prahovean Serghie Bucur, ambii veterani de acum, pluteam pe ocean de amintiri, când d-sa a evocat şi tinereţea sa de străjer. Îşi amintea cu mare plăcere de acea perioadă a anilor 1942 – 1944, când purta uniforma străjerească şi împreună cu elevii din şcoala de la Gura Ocniţei participa la diferite activităţi şi dădeau onorul la Ziua Naţională de 10 mai ori la Ziua Eroilor. Străjerii din Gura Ocniţei, purtând uniforma specifică, şi-au condus şi comandantul, învăţătorul Cristian Popescu, pe ultimul său drum. 
Mama mea a făcut şi ea parte din această organizaţie prezentă în toate liceele din Câmpina. Elevă la Liceul de Menaj, le avea comandante în străjerie pe profesoarele Lucia Popescu şi severa doamnă Baldovin, fiică de general. Păstrez câteva fotografii cu mama şi colegele ei în costum de străjer, participând la exerciţiile de tir pe platoul din spatele cazarmei (azi abandonată) de pe bulevardul Carol. Mai am pe undeva, prin casă, insigna ei de străjer (un scut galben cu un vultur negru din email care ţine în gheare două spade) şi cureaua pe care o purtau străjerii, din piele maronie, cu o cataramă care avea ştanţată stema străjerilor. 
Străjeria a fost sortită, aşa cum spunea unul din conducătorii ei, „să fie folosită la aprinderea primelor opaiţe, azi flăcări de lumină, menite să întreţină permanent căldura sufletului colectiv al Naţiunii. O acţiune cu idealuri, metode de propagandă, un scop bine definit, care-şi confundă existenţa şi activitatea cu înseşi rosturile naţionale ale României de azi şi nu şi-ar fi putut asigura triumful fără voluntariatul plin de încredere şi avânt al corpului de misionari pentru triumful crezului străjeresc. Comandant – Străjer nu poate fi decât cel care are sub directa sa îndrumare tineri între 7 – 18 ani şi a absolvit cursurile unui centru de iniţiere în străjerie sub egida Oficiului de Educaţie a Tineretului Român”. 


Au existat trei mari centre de instruire a conducătorilor Străjii: la Breaza, Predeal şi Sfântu Gheorghe, la Breaza fiind cel mai important. Pentru instruirea cursanţilor, în marea lor majoritate dascăli (învăţători şi profesori), care îşi sacrificau vacanţa ca să participe la pregătire, s-a amenajat o tabără în această pitorească localitate, cu durata de 25 de zile. „La Breaza, pe lângă frumuseţile naturii, străjerul putea cerceta direct prefacerile săvârşite în viaţa unui sat prin hărnicia destoinicilor localnici. Trăind în comunitatea de muncă obştească, în atmosfera de entuziasm a taberei, participanţii, prin programul cursurilor, căpătau un neuitat îndreptar de viaţă”. Între altele, străjeria se preocupa de ridicarea morală şi materială a satului. În centrele de iniţiere s-a dat o atenţie deosebită anchetelor sociale, organizându-se cercetări sociologice în satele vechi. Aceste anchete sociale, conduse cu seriozitate, au contribuit la adunarea unei preţioase arhive sociologice. 
Am cunoscut mulţi învăţători care au participat la aceste instruiri, între care pe fermecătorul domn Nineacă, un învăţător eminent, venit la Telega de pe plaiurile Moldovei. Străjerii purtau o uniformă compusă din bască, de care era prinsă insigna galbenă, bluză albă, fustă sau pantalon scurţi de culoare neagră, ciorapi albi trei sferturi şi pantofi negri. Comandanţii purtau, ca semn distinctiv, un galon (şnur) de culoare diferită, care indica gradul: culoare cafenie pentru comandant de grupă, gris pentru comandantul de centurie, verde pentru comandant de stoluri, bleu pentru comandantul de cohorte, albastru pentru comandantul de legiune, violet pentru directorii fălăngilor, portocaliu şi galben pentru comandanţii superiori. Observăm că aveau o ierarhie militară. 
Din ziarul „Curentul” (aprilie 1937), care rezerva o foaie întreagă activităţilor străjereşti, reproduc salutul adresat de comandantul falangei străjerilor: „Tuturor străjerilor, mici şi mari, din tot cuprinsul ţării, gândul şi îndemnul cel bun, dorindu-le în preajma vacanţei de Paşti, sărbătoare purtătoare de pace şi bucurie, în datina strămoşească. Toate comandamentele sunt rugate să facă mici excursii cu programe străjereşti în timpul vacanţei. În vacanţă folosiţi timpul pentru a strânge mai mult prietenia cuibului vostru, pentru a cunoaşte natura, pentru a face fapte bune, pentru a fi cât mai buni străjeri”.
Comandantul adjunct al străjeriei, maior T. Sidorovici, adresa şi el un mesaj: „În milioanele de străjeri ai Ţării tremură azi coarda celui mai curat simţământ şi gândul înnoirii sufleteşti. În noaptea sfântă a Învierii, văd cohortele străjerilor îmbrăcaţi în haină albă urcând dealul bisericuţelor spre care îi cheamă blândul dangăt de clopote, ca din pragul străjuit de figura de apostol a preotului să primeasă lumina. Încrustaţi în sufletele voastre, Iubiţi Străjeri, acest moment înălţător”.
Cum spuneam, străjerii participau la diferite activităţi. Colaborau cu Crucea Roşie, primind o instruire ca să devină infirmiri, brancardieri etc. O atenţie deosebită s-a dat planului de organizare a muncii sanitare străjereşti pentru ridicarea nivelului sanitar al satelor. Se preocupau de instruirea şi organizarea în vederea apărării pasive, în colaborare cu Oficiul Naţional de Apărare, contra atacurilor aeriene. O acţiune importantă era legată de sădirea pomilor. În toată ţara, unităţile de străjeri, urmând exemplul Marelui Voievod Mihai, au participat la plantarea a milioane de arbori pe marginea drumurilor şi pe versanţii supuşi eroziunilor. Peste 3000 de stoluri străjereşti au reuşit, într-un scurt timp, să schimbe pustiul râpelor din marginile părăginite ale satelor, care au devenit locuri de verdeaţă. În toată ţara, străjerii raportau asemenea activităţi. În comuna Cioara (judeţul Brăila) au plantat 240 de pomi fructiferi pe şoseaua satului, pe care au botezat-o Aleea Eroilor. La Chişinău, Cohorta de străjeri – cercetaşi „27 martie 1918” a sărbătorit ziua Sf. Mucenic Gheorghe şi comandantul le-a vorbit despre unirea Basarabiei. La Orăştie s-a organizat un cerc cultural învăţătoresc. Centura IV din Brad (Hunedoara) a făcut pelerinaj la mormintele eroilor naţionali Aram Iancu şi Amos Frâncu. În comuna Tropaisar (Constanţa) au sărbătorit ziua sădirii pomilor străjerii stolului şcolii primare, plantând 7000 de puieţi pe izlaz. Stolul şcolii primare din comuna Dimăcheni (Dorohoi) a plantat 276 pomi, transformând şoseaua în bulevard. Străjerii din Petriceni (Storojeneţ, aflat în Bucovina, la graniţa cu Polonia) au împodobit cu arbori locul din jurul Monumentului Eroilor. Centuria III şi IV din stolul „Miron Costin” Galaţi a plantat 126 de copaci, de o parte şi alta a străzii Ferdinand I. Străjerii din Jercălăi (Prahova) au curăţat şi au sădit flori pe morminte şi au îndreptat crucile din cimitir; au plantat într-un loc mlăştinos 500 de sălcii. 
Cu prilejul învestirii ca şef de cuib a Măriei Sale Marele Voievod Mihai, Marele Străjer Carol al II-lea, în cuvântul său a spus: „Rostul vostru de a fi străjeri şi cercetaşi înseamnă cu mult mai mult decât un ceremonial sau o formalitate, înseamnă puterea unei credinţe. Iată de ce sforţarea voastră să fie de a trăi acest crez. În ziua în care străjerul s-a legat în faţa lui Dumnezeu şi a mai marilor săi printr’un legământ, s’a legat nu numai pentru clipele când se adună cuibul, ci pentru întreaga viaţă (...). Azi să vă intre în suflet şi în minte exemplul strălucit al Marelui Mucenic şi Biruitor Sf. Gheorghe. Prin felul cum veţi respecta crezul şi credinţa voastră, veţi putea deveni voi înşivă biruitori în cele de folos Patriei şi Neamului. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”
La Câmpina, directorul Liceului „D.B. Ştirbey”, Aurel Nestor, transmitea şi el, în revista scoasă de elevi, un mesaj înălţător adresat elevilor-străjeri care în acel an, 1943, se pregăteau să lupte pentru reîntregirea hotarelor României Mari. „În acest ceas de cumpănire a destinului, ne dăm seama că în lupta care se dă la această cotitră a istoriei în bătălia fără răgaz, fără armistiţiu, fără popas, suntem prezenţi. Suntem prezenţi noi străjerii câmpineni prin iubirea ideii şi a gândului de unde întrezărim vremea când omul scăpat de sub brutalitatea forţelor materiale va sărbători: VICTORIA”.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu