14 iunie 2016

Alianţa PNL – PMP va deţine, cel mai probabil, majoritatea în Consiliul Local şi funcţia de viceprimar

A trecut mai bine de o săptămână de la alegerile locale din 5 iunie şi încă se mai fac calcule, atât în politica locală, cât şi în administraţie. Încă nu se ştie exact care va fi viitoarea majoritate politică din Consiliul Local şi, pe cale de consecinţă, nici cine va fi viceprimar. Partidele, după numărul de mandate obţinute în Consiliu (PNL – 8, PSD – 7, PMP – 2, ALDE – 2), inventariază şi negociază toate variantele posibile, astfel încât fiecare dintre ele să iasă cât mai câştigate şi implicit să reprezinte puterea locală în următorii patru ani.
Cel mai îndreptăţit şi intens negociator - dacă ar fi să luăm în considerare faptul că a câştigat un nou mandat de primar şi cele mai multe locuri în Consiliul Local – a fost în ultimele zile PNL-ul, care îşi caută, cum este şi firesc, aliatul pe partea dreaptă a eşichierului politic.


Săptămâna trecută, liberalii au ieşit cu un mesaj public, într-o conferinţă de presă, mulţumindu-le tuturor celor care i-au votat în alegeri şi au lăsat să se înţeleagă că singura lor opţiune este o alianţă cu un partid de dreapta şi în plus, că încearcă să negocieze funcţia de viceprimar tot pentru un membru liberal. Greu de crezut că vor obţine şi această funcţie, din moment ce pentru a forma o majoritate simplă (10 consilieri), PNL-ul are nevoie de încă două voturi de la PMP ori de la ALDE, partide care îşi vor vinde scump pielea.
De observat că PNL a subliniat în conferinţa de presă că îşi doreşte o alianţă de dreapta, lăsând astfel închisă poarta spre orice negociere cu PSD, partid care a obţinut al doilea cel mai mare număr de mandate în Consiliul Local. O atitudine explicabilă a liberalilor, din moment ce o nouă apropiere între dreapta şi stânga, după experienţa eşuată a USL, este practic imposibilă în climatul politic românesc actual. În plus, primarul Horia Tiseanu a declarat în repetate rânduri, atât oficial, cât şi neoficial, că nu îşi mai doreşte, sub nicio formă, o altă colaborare cu Ion Dragomir, fostul viceprimar din ultimele două mandate.
Aşadar, PNL îşi caută remorcă şi cel mai probabil se va orienta către PMP, din moment ce ALDE şi PSD şi-au anunţat deja alianţa, atât la nivel judeţean (în Consiliul Local Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova), cât şi la nivel naţional, în multe judeţe ale ţării. PNL şi PMP vor aduna împreună 10 consilieri, o majoritate fragilă, dar totuşi îndeajuns de stabilă pentru alegerea noului viceprimar. Probabil că dacă nu vor reuşi să-şi impună candidatul, liberalii vor fi nevoiţi să-l susţină pe Adrian Piţigoi, consilierul nominalizat pentru funcţia de viceprimar de PMP, partidul care va obţine conjunctural şi cu doar doi consilieri (unul dintre ei obţinut prin redistribuire), cea de-a doua funcţie, ca importanţă, în administraţia publică locală.
Dacă va fi sau nu aşa, vom vedea în scurtă vreme, deoarece momentul învestirii noii administraţii locale este foarte aproape, potrivit legii, până cel târziu 23 iunie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu