14 iunie 2016

ENTORSA DE GLEZNĂ

Conform DEX, entorsa este o leziune traumatică a unei articulații provocată de executarea bruscă a unei mișcări dincolo de limitele fiziologice, fără a fi urmată de o deplasare permanentă a  oaselor sau a ligamentelor. – Din fr. Entorse. 
ENTÓRSĂ s. (MED.) scrânteală, scrântitură.


Glezna (articulația talo-crurală) prezintă o mare importanță în stațiunea bipedă și în mers. Oasele care iau parte la  această  articulație  sunt tibia, fibula și talusul. Acestea sunt unite  de capsula  articulară  și ligamente (ligamentul  colateral  medial  sau  deltoid  și ligamentul  colateral  lateral).  Articulația talo-crurală  este stabilă  datorită  formei  ei particulare, care  permite  corpului  talusului  să  se  angreneze în  scoaba  dintre tibie și fibulă.
Entorsa este o leziune traumatică produsă  în  urma  unei  distorsiuni  articulare  mecanice,  mergând  de la alungirea  până  la ruptura  ligamentelor  fără pierderea  contactului permanent între suprafețele articulare.
Leziunile   ligamentare  sunt  însoțite  de  leziunile  terminațiilor  nervoase  ce alcatuiesc   un  adevărat “aparat nervos“.
Adolescenții și tinerii sunt cel mai des afectați  de această patologie. Vârstnicii, care au epifizele mai fragile, sunt mai  expuși  fracturilor  decât  entorselor.
Printre factorii  predispozanți  amintim  malformațiile congenitale   (picior  varus  equin, genu  valgum), laxitațiile  articulare  posttraumatice, atrofia  musculară. 
Leziunile  care  apar  în  cadrul  unei  entorse  sunt  ligamentare  (alungire,  ruptură  parțială  sau  totală  și dezinserție, care  se produce, de  regulă, cu  smulgerea  unui  mic   fragment  osos), articulare (capsula articulară este  deseori  deșirată, sinoviala  poate fi  ruptă  și  generează  hemartroza) și periarticulare (țesutul subcutanat prezintă numeroase rupturi    vasculare  ce produc  echimoze  superficiale  și edem voluminos; mușchii și  tendoanele  prezintă  deșirări   sau  rupturi  cu  producerea  de   hematoame  interstițiale). Simptomele sunt: durerea, tumefacția   (intensă, maschează  reliefurile  osoase), hipertermia,  impotența  funcțională,  mișcările  anormale. Existența  unei  mobilități  anormale  traduce  o entorsă  gravă.
Diagnosticul clinic este întărit de cel paraclinic. 
Radiologia   aduce  precizări  diagnostice  negative  (absența  fracturii) sau  pozitive. Tomografia standard  evidențiază  deformările  suprafetelor  articulare, leziuni  osteocondrale. 
Tomografia computerizată dă  relații  despre  raporturile  dintre  tibie, peroneu  și astragal, precum  și despre starea  părților  moi.  
Rezonanța  magnetică  nucleară  identifică  leziunile  tendinoase  și   cartilaginoase.
Tratamentul   medicamentos   (oral sau topic – geluri, unguente) este completat  de aplicarea  de gheață local, apoi  imobilizarea gleznei  cu bandă  elastică “in  8“, strapping  sau  cizmă ghipsată, menținută, în funcție de gravitatea entorsei, până la 10  săptămâni.
După trecerea perioadei de imobilizare indicate de medicul  ortoped,  începe perioada de recuperare care foloseste ca si mijloace: electroterapia (curenți diadinamici, curenți interferențiali, băile galvanice, ionizări  cu novocaină, ultrasunete, magnetoterapie, LASER), masajul de drenaj limfatic,  termoterapia locală cu parafină sau nămol, băi minerale clorurosodice, hidrokinetoterapia în bazine cu apă sărată și kinetoterapia (exerciții active, utile  pentru resorbția  edemului, prevenirea  formării  aderențelor  și apoi exerciții pentru tonifierea musculaturii eversoare sau inversoare, în funcție de mecanismul de producere  a  entorsei; deosebit  de importantă este  și reeducarea  reflexelor  proprioceptive în scopul  creșterii  echilibrului  și  coordonării  mișcărilor  gleznei și piciorului).

Dr. Loredana Paul medic specialist
Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu