05 iulie 2016

Sărbătorirea Iuliilor la Muzeul „B.P. Hasdeu”, prilej pentru o întoarcere în timp

Prosperitatea oraşului nostru a fost adusă de uriaşul zăcământul de petrol din partea de sud a localităţii, Câmpina devenind pentru perioadă „capitala aurului negru românesc”. Faima de centru cultural a oraşului a adus-o, însă, stabilirea în localitatea noastră a unor mari personalităţi ale culturii româneşti, precum poetul Ion Heliade Rădulescu, savantul dr. Constantin Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu, marele cărturar B.P. Hasdeu şi alţii. Aceştia s-au ataşat de orăşelul aflat pe malul Prahovei, construindu-şi aici reşedinţe înconjurate de vaste grădini şi implicându-se în viaţa localităţii. 
Primul care a venit în Câmpina a fost dr. C-tin Istrati. Iubind munţii, făcea dese excursii pe Valea Prahovei, fiind preocupat mai ales de flora bogată pe care o găsea prin poienile Carpaţilor. Atras de frumuseţea blândă a Câmpinei şi a împrejurimilor sale, savantul şi-a găsit aici un refugiu unde putea lucra în linişte, înconjurat de cei dragi din familie şi de prieteni şi unde şi-a petrecut cele mai frumoase clipe din viaţă. Istrati s-a stabilit în Câmpina în 1889, construindu-şi o casă cu pridvor umbrit de verdeaţă, în stilul întâlnit în partea de nord a Munteniei. 


Casa era înconjurată de o mulţime de brazi pe care îi sădise singur. Dumbrava pe care şi-a amenajat-o se afla pe platoul din faţa gării care deservea oraşul Câmpina. După ce treceai râul Prahova, urcai un drum şerpuitor, descoperind o privelişte pitorească a văilor din împrejurimi. Una din panoramele cele mai pline de farmec se desfăşura pe tăpşanul în care se afla grădina dr. Istrati, un platou imens, situat la o înălţime considerabilă. În vale, Prahova îşi răsfira apele domolite, iar în depărtare, peste dealurile acoperite cu păduri, se întrezăreau munţii. 
Curând după Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu şi-a amenajat şi el o locuinţă la Câmpina, iar câţiva ani mai târziu s-a stabilit aici şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, împreună cu soţia sa. Toţi trei au fost implicaţi în viaţa oraşului. Am găsit publicată în ziarul „Câmpina”, într-un număr dedicat funeraliilor primarului Kessler, o telegramă de condoleanţe adresată familiei acestui important edil al oraşului, filantrop, medic şi farmacist, de către B.P. Hasdeu şi soţia sa.


Nicolae Iorga, în lucrarea „România, cum era până la 1918”, ne lasă o amănunţită şi frumoasă descriere a oraşului din acea perioadă: „Câmpina e foarte veche, trecutul ei coboară până în vremurile slavilor. Un mare şi frumos pod se ridică la înălţime asupra cursului sfâşiat în şuviţe albăstrui al Prahovei, ce se zbenguie în pietriş curată; pare că nu s-ar revărsa în preajma ei duhorile negre ale păcurii care pătează totul. Aici e încă lumea lui Dumnezeu şi pe pământul nostru, lumea lui Grigorescu. Undeva, este o căsuţă cu două rânduri, cu ceardac deasupra pivniţii, cu coperişul de şindrilă ţuguiat, cu ferestre mici, vechi şi cu gardul de împrejmuire dărăpănat. E o casă, nu o vilă. Acolo şade singurul nostru pictor în adevăr mare. La intrarea în orăşel nu vezi semnele timpurilor de astăzi. De pe culmea cu povârnişurile prăpăstuite, intri în lungi strade de sat mare, cu multe căsuţe mărunte, aţipite sub cuşmele sure de veche şindrilă, cu ceardacele scoase înainte deasupra ferăstruicilor din faţă, care par nişte ochi mici de moşneag sub sprâncene stufoase; în curte văd pomi răzleţi de livadă lăsată în voia Domnului; clădirile gospodăriei sunt aceleaşi ca ale unui ţăran mai cu cheag; legături de ardei şi de pătlăgele atârnă din steaşină în salbe roşii şi vinete. Strada centrală poate fi privită ca «un dar al petrolului». Şi tot aşa prăvăliile de haine, pe care încep să le deschidă evreii moldoveni cu nume nemţeşti. Fabrica de bere Bragadiru are aici o sucursală. Treci pe lângă încăpătoarea, chiar luxoasa clădire pe care e scris numai nemţeşte «Şcoala Germană». Un drum care era până deunăzi o cărăruşă printre livezi (actualul Bulevard Culturii –n.r.), se deshide acum şi pe o latură a lui se înalţă un şir din cele mai frumoase vile (...). La câţiva paşi de la aceşti pereţi în toate culorile pe cari-i înfăşoară iedera bogată şi înconjoară grădina scumpă se lucrează la o biserică a cultului catolic. Dar din acest loc se văd cele patru turnuri ale bisericilor noastre, dintre care una, cu un stil frumos, se arată a fi veche. Cine ar crede că un astfel de loc e nu numai adăpostul unui pictor mare, care a descoperit aici altfel de bogăţii, din acelea ce aduc veşnica bucurie a oamenilor prin înălţarea sufletelor lor, dar şi odihna a doi oameni de ştiinţă, dintre cari unul e numai harnicul şi inimosul doctor Istrati, iar celălalt însuşi B.P. Hasdeu! Aceste vile, care vin după ale petroliştilor din străinătate, se descopăr mai greu. A bătrânului istoric, cugetător şi poet, e pe o culme, la capătul unui şir de căsuţe locuite de străinii cari s-au cuibărit în locul vechilor gospodării de ţărani. După grilajul de fier cu simboluri mistice, vezi o grădiniţă cu copaci înalţi şi cu faţada casei de o formă neobişnuită, pornită din mângâietoarea credinţă a unei lumi mai senine, mai curate, mai depline decât a noastră, unde albele fantasme ale morţilor trăiesc o viaţă de gânduri limpezi şi bune, din care trimit solie de cuvinte înţelese acelora ce plâng pe urma lor şi nu-şi află odihna în sălbateca părăsire desăvârşită a iubiţilor lui. Când se lasă, răcoroasă, suflarea sfântă a serii peste dealurile de lut (...), când glasurile se desfac de tot limpezi în aerul învăluit de taină, când pe cărări sună clopotele celor din urmă turme, poţi vedea pe pridvorul casei, care vorbeşte încrezător de nemurire şi de frăţie între lumea celor ce vor muri şi a celor ce au murit, cum bătrânul, curăţit acum de patimile ce l-au zguduit în viaţă, priveşte cu ochii obosiţi asupra podoabelor acestui pământ despre care a zis, mai mult decât o dată, că el «nu-l atinge decât cu piciorul»”.
Profesorul universitar şi mare geograf Ion Simionescu, în cartea „Oraşe din România”, ne descrie şi el oraşul Câmpina aşa cum era atunci: „Câmpina e oraş şi sat totodată. Loc de tihnit popas de vară, cu frumoase şi tăinuite împrejurimi. E şi unul din nodurile cele mai însemnate industriale din ţară. E oglinda ţării însăşi, căci îmbină farmecul naturii, belşugul pământului, cu zvâcnitoarea dezvoltare legată de bogăţia subsolului. Nici vremea unei vieţi de om nu a trecut de când s-a schimbat din paşnic sat cu căsuţe cu bârne, luminate cu opaiţe, în îngrămădirea de cochete vile luminate cu electricitate. E icoana evoluţiunii iuţi a ţării întregi. Se mai găsesc aici încă bătrâni născuţi în timpul când Moldova nu era unită cu Muntenia; îşi aduc aminte de poştalioanele cu care făceau drumul pentru studii în străinătate. Am umblat îndeajuns prin ţară, am admirat multe colţuri mândre, tăinuite. Una din panoramele cele mai pline de farmec, prin variaţia de forme, din câte mi-a fost dat să văd, se desfăşoară la capătul tăpăşanului unde se află grădina regretatului meu coleg C. Istrati (amândoi erau membri ai Academiei Române – n.r.). Nici în părţile dealurilor nu am auzit un concert mai plin de privighetori şi pitpalaci ca aici. E drept că era atâta frăgezime în haina de Mai a pământului, dar şi atâta tainică sfinţire a locului, încât îţi lămureşti dragostea lui Grigorescu şi a zbuciumatului Hasdeu de acest colţ de ţară. Castelul lui Hasdeu, aşa bizar conceput, seamănă azi, în părăsirea în care e lăsat, cu unul din templele depărtatelor timpuri, cuprinzând altarul pentru păstrarea focului nestins. E un colţ de ţară care te înviorează când îl străbaţi”.
Profesorul Stoica Teodorescu, istoricul de pe vremuri al oraşului nostru, în Monografia sa despre Câmpina, vine şi el cu un amănunt: „De asemeni, cineva nu poate pierde din vedere – când vine în Câmpina – de a vizita Castelul Voila al Principelui Dimitrie Ştirbey, proprietarul moşiei Câmpina, azi în stăpânirea fiicei sale, doamna Contesă de Blome. Poziţia încântătoare, plină de farmecul şi foşnetul lin al pădurilor înconjurătoare, de pajiştile veşnic verzi smălţuite de florile primăverii şi verii, fac din acest colţ, împreună cu castelul, un loc de vrajă ca în poveşti, de care se minunează şi ochiul şi inima oricărui vizitator”. 
După aceste descrieri poetice, am extras din Enciclopedia Română, publicată la Sibiu în 1898 (a cincea enciclopedie în ordine cronologică, apărută pe plan mondial şi prima din Europa de sud-est, autor C. Diaconovici), un fragment statistic despre oraşul nostru: „Câmpina, comună urbană în România, situată pe un platou între râurile Prahova, Doftana şi pârâul Câmpiniţa. E însemnată ca staţiune balneară şi pentru terenurile sale petrolifere, peste care se află aproape o sută guri (puţuri) din care se scoate petrolul. Comuna are peste 3000 locuitori. Câmpina – Judecătorie de Ocol, Subprefectură, o mare fabrică de gaz şi motorină, o fabrică de cărămidă, 4 biserici şi două şcoale; un spital al Fundaţiunei – Lahovary Arsachi. De la 1783, Câmpina a fost recunoscută ca târg liber şi a primit diferite scutiri. Câmpina – staţiune balneară. Izvoarele nu sunt captate, aşa că stabilimentul dispune de puţină apă (...). Platoul Câmpinei este pătruns de ape sulfuroase subterane. Înainte de 1857, era aici un stabiliment de hidroterapie bine usitat, condus de Hastschek, care învăţase această specilitate la Grafenberg, sub direcţiunea lui Priesnitz, primul care a introdus acest sistem de cură în România. Oraşul era în floare pe atunci, o musică aleasă din Braşov venea în fiecare vară; bucureştenii alergau aici în număr mare, mulţi zidiseră case (între alţii şi Heliade Rădulescu)”.
Am găsit în memorialistica timpului însemnări potrivit cărora la Băile din Câmpina veneau personaje celebre precum domnitorul Barbu Ştirbey, actorul Matei Millo şi mai târziu principii moştenitori Ferdinand şi Maria. 
Pentru că ne aflăm în luna iulie şi în preajma zilei în care, pe vremuri, B.P. Hasdeu organiza o sărbătoare dedicată celor două Iulii (soţia şi fiica), am extras din Enciclopedia mai sus amintită un scurt istoric al familiei: „Familie boiereasă din Moldova, cunoscută încă din timpul lui Ştefan cel Mare, când trăia Ştefan Hasdeu, care a avut de fiu pe David. Nepot de fiu al acestuia era Efrem Hasdeu, la 1630, boier însemnat şi pârcălab al cetăţii Hotin şi care avea de soţie pe nepoata domnitorului Moise Movilă. Fiul acestuia, Ştefan Hasdeu (1619 – 1673), mare paharnic, se înrudea cu familia domnitorului Petriceicu, prin căsătoria sa cu Alexandra, sora lui Ştefan Vodă Petriceicu, care neavând copii adoptă pe copiii lui Ştefan şi ai Alexandrei, care luară şi numele de Petriceicu, anume Nicolae şi George dis (zis-n.r.) Lupaşcu Hasdeu. Prin urmaşii acestuia se continuă descendenţa actuală a familiei, anume prin Ştefan Dominic, care avu fiu pe Ioan, acesta pe Tadeu (n. 1820). Fiii acestuia au fost: Tadeu, Alexandru, Boleslas. Alexandru, distins naturalist şi scriitor. Fiul său este ultimul descendent al familiei: Bogdan Petriceicu Hasdeu (n. 1893)”.


Familia boierească a Hasdeilor era legată prin alianţe de familie cu familiile domnitoare ale Movileştilor, a lui Miron Barnovski, a Brâncovenilor şi a lui Cuza. Familia Hasdeilor poseda diferite distincţii nobiliare străine, între care şi acelea ale Poloniei. Membrii familiei fiind numeroşi, s-au stabilit în Rusia, Polonia, Basarabia, România. Toţi au rămas buni români şi patrioţi. Această familie a dat patru savanţi: Tadeu, care a scris în limba polonă, Alexandru care a scris în rusă, Bogdan în română, Iulia în franceză. 
Închei felicitând colectivul Muzeului Memorial „B.P. Hasdeu”, condus de energica directoare, d-na dr. Jenica Tabacu, care de ani şi ani a transformat sărbătoarea celor două Iulii într-o mare sărbătoare a oraşului, la care participă foarte mulţi câmpineni şi numeroşi invitaţi din întreaga ţară.  
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu