12 iulie 2016

Ştiinţa care ne oferă cheile universului, profesie şi pasiune pentru familia câmpineanului Florin Popescu

Fizicianul Florin Dumitru Popescu are rădăcini adânci în oraşul nostru. Străbunii săi au primit, prin reforma lui Al.I. Cuza (cel care a secularizat averile mănăstirilor închinate locurilor sfinte din orient şi Muntele Athos, reprezentând o treime din suprafaţa României Mici), o parcelă mare de teren care se întindea de la Lacul Bisericii până pe platoul din mijlocul actualului cartier Câmpiniţa. Strămoşii săi erau preoţi, de aici provenind şi numele familiei, iniţial Popa, ulterior Popescu. 
Bunicul patern, Iancu Popescu, a fost un personaj remarcabil în vechea Câmpină. Era reprezentativ pentru perioada aceea, când se impuneau noile relaţii de producţie ale societăţii capitaliste. A făcut multe afaceri, a cumpărat terenuri la Buştenari, sub care se găseau mari zăcăminte de petrol, le-a concesionat unor societăţi străine şi primea mari venituri din redevenţele plătite de aceste societăţi. Fiind un mare boem, atunci când primea banii, întindea un chef cu lăutari care dura o săptămână întreagă. (Nepoţii săi, Traian Vasilescu şi Florin D. Popescu, i-au moştenit aceste obiceiuri). Iancu Popescu îşi făcuse în Buştenari ceea ce azi am numi un club de noapte, un local cu fete frumoase, cu biliard, ruletă, mese de poker, pokerul fiind una din pasiunile lui. A murit cu zile, în timpul primului război mondial, fiind neglijat de doctori după ce, grav bolnav, fusese internat într-un spital militar. Soţia, rămasă văduvă cu cinci copii, era o femeie puternică, autoritară, foarte frumoasă (pictorul Nicolae Grigorescu, vecinul lor, se îndrăgostise de ea), care a reuşit să-şi crească copiii şi să-i îndrume spre profesii onorabile. 
Cel mai mic fiu al lui Iancu Popescu, Florin, născut în 1914, era cartograf şi geolog la marea societate Astra Română. În perioada aceea, Astra Română îşi încuraja angajaţii tineri să practice diferite sporturi. Florin Popescu cu automobilul său, un Buik modern, pleca săptămânal la Snagov, unde se antrena la canotaj în vederea unui campionat care s-a ţinut la Haga, pe care l-a şi câştigat. În perioada celui de-al doilea război mondial, salariaţii din industria petrolieră au fost mobilizaţi pe loc şi nu au plecat pe front. În perioada aceea câştiga foarte bine şi moştenind obiceiurile părinteşti se ţinea de chefuri. În acea perioadă a vieţii avea să-şi cunoască viitoarea soţie, pe Natalia, în urma producerii unui fel de clipe astrale menită a-i schimba viaţa pentru totdeauna.
Natalia era fiica preotului Ştefan Cleuciuc, originar din Bucovina, ai cărui părinţii emigraseră în Canada, unde au murit de timpuriu. Ştefan Cleuciuc (numele familiei era Fieraru, dar în Bucovina ocupată de austrieci, numele i-a fost schimbat în ucrainiană, Cleuciuc însemnând fierar) s-a întors în ţară. În 1916, când a început pentru România primul război mondial, avea 18 ani. Ca să nu fie trimis pe front în armata austriacă şi să lupte contra românilor, Ştefan s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În această perioadă a făcut şi sport de performanţă, devenind campion la săritura în lungime şi înregistrând un record de 6,71 metri. 
În Bucovina ocupată de bolşevici în urma pactului Ribbentrop-Molotov, părintele Cleuciuc şi soţia sa, care era învăţătoare, au trecut prin momente dramatice. După ce averea le-a fost confiscată, au avut de ales între două alternative: să-şi declare apartenenţa germană sau română. Dacă se declarau români, preotul şi familia sa, soţia şi cei doi copii – Boris şi Natalia, ar fi ajuns în lagărele din Siberia. Au ales apartenenţa germană şi au ajuns într-un lagăr de refugiaţi, la Ketin, unde au stat trei ani. În 1943 s-au întors în Bucovina, iar când bolşevicii au ocupat din nou această veche provincie românească, în 1944, părintele Ştefan, care rămăsese văduv, şi-a trimis copiii la Câmpina, la unchiul lor, Iachinciuc, director administrativ la Astra Română. 
Natalia, avea atunci 24 de ani şi era o tânără de o mare frumuseţe, motiv pentru care a fost imediat remarcată de comandantul armatei ruseşti care ocupa Câmpina în acea perioadă. Geologul Florin Popescu a remarcat-o şi el în cantina Astrei Române, când a văzut-o plângând disperată la o masă. Rusul făcea mari presiuni asupra ei pentru a o lua de soţie şi a o duce la el acasă. Aflându-i necazul şi impresionat peste măsură, Florin Popescu i-a sugerat o soluţie salvatoare: „Mâine vă aduc actele, ne căsătorim de complezenţă şi nu se mai atinge de dvs.!” A plecat imediat la Ploieşti, folosind un tanc rusesc care se deplasa acolo şi plătind în stânga şi în dreapta sume mari, a procurat toate actele necesare căsătoriei. A doua zi s-a dus la comandantul rus, care avea biroul chiar în clădirea primăriei de pe centru şi i le-a prezentat. Când rusul a refuzat să legalizeze căsătoria, impulsivul nostru concetăţean, un tip atletic, care avea un pumn de 33 cm în diametru (cât avea celebrul campion de box american Sonny Liston), l-a pus la pământ dintr-o lovitură. După acest incident s-a ascuns la Cornu, unde s-a oficiat şi căsătoria. Şi-a ţinut promisiunea şi în noaptea nunţii nu au rămas împreună. Când mama sa, energica coană mare, cum i se spunea în familie, a aflat de isprava lui, i-a tras o palmă zdravănă pentru că se căsătorise fără aprobarea familiei cu o fată săracă. 
În 1948 venea pe lume fiul Nataliei şi al lui Florin Popescu: viitorul fizician Florin Dumitru Popescu, botezat astfel după unchiul său, maiorul erou de război în bătălia de la Odessa. Florin D. Popescu a primit o foarte bună educaţie de la mama sa, care în tinereţe fusese studentă la Belle Arte. Din cauza războiului, în anul II a trebuit să-şi întrerupă studiile, pe care după căsătorie nu le-a mai reluat. Natalia a rămas surprinsă când la o serbare de Crăciun, unde era strânsă toată familia, l-a auzit pe fiul său recitând cu aplomb o parodie licenţioasă după un poem de Eminescu. Şocată de ce învăţa băiatul ei de la prietenii pe care şi-i făcuse, a renunţat la serviciu ca să îl supravegheze îndeaproape. Copilul a fost marea ei realizare. Iubindu-şi mult mama, Florin lua premiu după premiu la şcoală şi la olimpiade, pe care le numea premii pentru mama. 
Florin D. Popescu a rămas cu amintiri deosebite din partea câtorva profesori din liceele câmpinene, un loc aparte în sufletul său ocupându-l doamna profesoară Bălu, care i-a trezit dragostea pentru matematică. Cuvinte de laudă are şi pentru învăţătorul Ispăşoiu, pentru profesorii de matematică Leescu şi Dabija, dar şi pentru d-ra Fotescu, profesoara de geografie. L-a avut profesor la matematică şi pe directorul liceului, Georgică Stanciu, care avea trei licenţe, în matematică, filozofie şi drept, şi care fusese coleg de bancă cu tatăl său. Cea care l-a determinat să se ocupe serios de fizică a fost prof. Elena Dinulescu, un excepţional dascăl al învăţământului câmpinean. A fost elev la ambele licee, „Ilie Pintilie” (actualul Liceu Forestier) şi Liceul Grigorescu. În acea perioadă a făcut şi sport de performanţă, sub îndrumarea antrenorului de nataţie Dorian Kovaliuc, obţinând mai multe premii şi diplome la concursurile de nataţie şi de polo. Primele lecţii de înot le-a luat în bazinul de la Ştrandul 2, unde apa era încălzită cu aburi de la schelă şi se putea face baie din martie până în noiembrie. Primul contact cu apa l-a avut însă la vârsta de cinci ani, atunci când tatăl său l-a dus într-o plimbare pe malul Prahovei. Undeva în zona Podului lui Raky, seniorul a adormit întins pe iarbă la soare, în timp ce fiul se juca în apa puţin adâncă. Când s-a trezit, copilul dispăruse. După ce a alergat disperat pe malul Prahovei, l-a găsit viu şi nevătămat, dus de apă tocmai la Băneşti.
În 1966, a dat examen la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, la secţia Fizică Atomică şi Nucleară. În anul I a fost coleg cu Zoe Ceauşescu, care intrase fără examen, deoarece avea pe diploma de bacalaureat numai note de zece. Aceasta nu s-a acomodat cu fizica şi s-a transferat la matematică. În 1971, când a termint facultatea, a fost oprit ca asistent. A lucrat mult timp în laboratorul amenajat de prof. Ion Ursu (cel care i-a făcut opera ştiinţifică viitoarei academiciene Elena Ceauşescu), folosind un aparat de rezonanţă magnetică ultramodern, de care nu se despărţea zile şi nopţi. A lucrat cu multă pasiune şi a obţinut rezultate importante. Cariera lui universitară a parcurs toate etapele: asistent, lector, conferenţiar, profesor universitar la disciplina Fizica Atomului şi a Moleculei. A publicat importante lucrări ştiinţifice şi a obţinut doctoratul în fizică atomică. Din motive pe care nu doreşte să le facă cunoscute, a refuzat să plece la Institutul de Fizică Nucleară din URSS de la Dubna, unde erau unii dintre cei mai mari savanţi ai vremii. Avea invitaţie să plece în SUA şi în Anglia, dar din cauza dosarului său, a primit aprobare abia în 1996. 
Între timp, începuse să-şi facă o mică casă pe terenul moştenit de la bunicul său, Iancu Popescu, undeva pe străduţa care ocoleşte Muzeul „Nicolae Grigorescu”. Timp de 30 de ani s-a chinuit cu lucrările la această casă, pe care a făcut-o dând meditaţii nu pentru bani, ci printr-un fel de troc recompensat cu materiale sau cu muncă calificată în construcţii. Este singurul Popescu care mai are un fragment din marea avere de pe Câmpiniţa a familiei sale. 
Din 2015 s-a stabilit definitiv la Câmpina împreună cu Valentina, cu care este căsătorit din 1972. Valentina Radu este din Buzău şi era studentă în anul III la fizică atunci când l-a cunoscut şi l-a luat de soţ, într-o vacanţă studenţească de iarnă. Domnia sa a terminat fizica generală la universitate şi a lucrat la Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Metale Rare şi Radioactive. Studia toate probele pentru minereurile radioactive care în final dădeau bioxidul de uraniu, combustibilul pentru centrala de la Cernavodă. Pensionată mai devreme datorită condiţiilor în care a lucrat, a mai avut şi alte ocupaţii, fiind timp de patru ani consilier expert al preşedintelui Emil Constantinescu la cabinetul Politici Sociale şi apoi manager la Facultatea de Fizică.

Miruna, alături de mama ei, la ceremoniaacordării doctoratului, în faţa Colegiului din Belfast
Cei doi au avut un singur copil, pe Miruna Daniela Popescu, născută la 17 ianuarie 1974. Şi aşchia n-a sărit departe de trunchi! Miruna a urmat Facultatea de Fizică la Măgurele. A obţinut un masterat în Astrofizică la Torino, în Italia. În 1999 a fost angajată la Observatorul Astronomic din Bucureşti cu specializarea Fizică Solară. A făcut pentru aceasta şi o specializare la o universitate din Arizona (SUA). În 2001 a început să lucreze în Irlanda de Nord, la cel mai vechi observator din Marea Britanie. În 2005 a obţinut doctoratul în astrofizică. S-a căsătorit cu un matematician cu studiile făcute la Cambridge, care studiază traiectoria asteroizilor ce pot intersecta orbita pământului, coleg al ei la acelaşi observator. Cea mai recentă invitaţie a primit-o acum câteva săptămâni la o Conferinţă Internaţională ce se desfăşoară în Olanda pe tema meteoriţilor. 
Oraşul Câmpina se poate mândri cu faptul că este casă pentru o familie de fizicieni, adevăraţi savanţi, care au făcut din această ştiinţă scopul vieţii lor, câştigându-şi un meritat renume pe plan naţional şi internaţional. 
Alin CIUPALĂ

Un comentariu:

  1. Un om de o rara modestie datorita caruia multi elevi "scoliti" de dansul sunt in varf. Multumim domnule profesor!

    RăspundețiȘtergere