09 august 2016

Ana, Regina fără tron

Ne-a părăsit ultima regină, Ana, o aristocrată în adevăratul sens al cuvântului, prin ale cărei vene curgea cel mai albastru sânge al nobleţei europene. Prin tată se trăgea din dinastia Bourbonilor, cea mai veche dinastie regală a Europei, iar prin mamă, din regii vikingi ai Danemarcei. Regina Ana a fost o luptătoare. În tinereţe, combatant în timpul celui de-al doilea război mondial, a primit pentru curajul său pe front o înaltă distincţie militară. În lunga sa căsnicie de 68 de ani cu regele Mihai, a fost alături de acesta în lupta dură pe care a dus-o împotriva vitregiilor exilului, sprijinindu-l în cele mai grele momente. Confruntaţi cu lipsuri materiale, au reuşit să-şi crească frumos cele cinci prinţele ale familiei şi să le dea o bună educaţie.
 Regina Ana şi-a cunoscut târziu ţara, ale cărei porţi s-au deschis greu pentru familia regală după anul 1990. În perioada primilor ani ai regimului Iliescu, când regele nu obţinea permisiunea de a a-şi vizita ţara, regina Ana, venită în România, l-a reprezentat cu cinste. 


Am avut ocazia să o întâlnesc de două ori. În anii 90 fiinţa în Prahova o filială a Partidului Liberal Monarhist, condus de istoricul Dan Cernovodeanu, coleg de clasă la Şcoala Palatină cu Regele Mihai. Distinsul istoric, reputat savant heraldist cu renume internaţional (închis 17 ani în minele de plumb de la Cavnic), era un personaj fragil, delicat, de o politeţe desăvârşită, calităţi umane preţioase care nu îl ajutau însă prea mult în cariera de lider politic al unui partid ce milita pentru revenirea la monarhia constituţională. Avea însă în judeţul nostru un lider excepţional, pe Stelian-Tiţă Marinescu, veteran de război, care timp de 15 ani a purtat nenumărate bătălii pentru readucerea regelui Mihai pe tronul strămoşilor săi. Între alte realizări, la 25 octombrie, ziua de naştere a regelui Mihai, organiza un pelerinaj la Mânăstirea Sinaia şi la Peleş. La mânăstire, din puţinii lui bani, plătea călugărilor să oficieze un Tedeum pentru slăvirea marilor regi ai României şi cu eforturi de nedescris obţinea de la direcţia de protocol a preşedinţiei aprobarea de a se vizita Castelul Foişor (unde la 25 octombrie 1921 se născuse regele Mihai), dar care care în continuare rămăsese reşedinţă prezidenţială. L-am sprijinit pe regretatul Tiţă Marinescu în toate acţiunile pe care le-a întreprins la Sinaia, prilejuindu-i pentru numerosul său grup şi o vizită amănunţită a Castelului Peleş, unde lucram ca muzeograf. Însoţindu-l, am participat la o întâlnire la Mânăstirea Sinaia cu Regina Ana. Alteţa Sa îl cunoştea pe dl. Tiţă Marinescu, fiind mereu prezent la toate vizitele pe care domnia sa le-a făcut în ţară. Mare iubitor al munţilor, ale căror cocaluri le străbătea în fiecare vară, i-a oferit atunci acesteia un delicat buchet de Floarea Reginei, culese din locuri numai de el ştiute. Încântată de frumosul gest, Regina Ana a exclamat: „Eu cunosc pe tine!” (vorbea o română cu un accent plăcut) şi l-a sărutat pe amândoi obrajii. Pentru prietenul meu a fost cea mai mare răsplată a trudei lui neobosite, fiind pe culmile fericirii pentru această onoare. Atunci mi-am permis, pe scările mânăstirii, unde într-o scurtă cuvântare afirmasem că domeniul regal din Sinaia este proprietatea Majestăţii Sale, s-o invit să viziteze Castelul. Foarte volubilă, mi-a răspuns cu un şuvoi de vorbe că nu va pune piciorul în Peleş decât atunci când şi Regele va avea dreptul să revină în ţara lui şi în casa lui, castelul de la Sinaia. 
Mai târziu, când regimul Iliescu şi-a shimbat atitudinea faţă de casa regală, am participat împreună cu un mare grup de câmpineni şi la vizita de la Palatul Elisabeta, când de ziua sa, regele primea felicitări de la numeroşii săi susţinători. În curtea palatului se intra în grupuri mici (coada imensă ajungea până la Arcul de Triumf), iar Majestatea Sa, alături de Regina Ana, a stat cu multă răbdare în picioare, ore întregi, până s-a scurs şi ultimul grup de vizitatori. Ajuns în faţa familiei regale, m-am prezentat, le-am spus că sunt muzeograf la Peleş şi le-am transmis: „Castelul îşi aşteaptă stăpânii”. Regele era de neclintit, însă regina, expansivă, mi-a răspuns: „Să dea Dumnezeu mai repede!”
Familia regală şi-a recăpătat în cele din urmă domeniul strămoşesc de la Sinaia, dar pentru Regele Mihai şi soţia sa această reparaţie a venit prea târziu. 
Regina va ajunge zilele acestea la Peleş, în ultimul său drum, poposind câteva ceasuri în holul de onoare al castelului. Înaintea sa, Regina Maria, după o lungă suferinţă, s-a stins la Pelişor şi a plecat de aici, cu un tren special, la Curtea de Argeş, în necropola regală. Deşi nu a avut ocazia să joace un rol în viaţa politică a ţării noastre, asemenea înaintaşelor sale, regina Elisabeta (Carmen Sylva), regina Maria, regina Elena (mama regelui Mihai), regina Ana se va odihni totuşi în catedrala de la Curtea de Argeş, unde cândva i se va alătura şi mult iubitul ei soţ.  Nu a domnit nici măcar un ceas, dar prin căsnicia ei exemplară a fost mai fericită decât predecesoarele sale. 
Casa Regală trece prin ceasuri de cumpănă, pierderea reginei fiind o grea lovitură pentru regele Mihai, care toata viaţa sa a fost urmărit de un destin tragic.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu