30 august 2016

Editorial. MORALA UNUI EȘEC

Prin luna martie scriam aici despre previzibilul eșec al subscripției publice pentru achiziționarea Cumințeniei Pămîntului,  capodopera lui Brâncuși. Acum eșecul e ca și sigur, suma adunată fiind infimă. Atunci incriminam intruziunea politicului (vezi aici: http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2016/03/editorial-necumintenia-locului.html), acum încerc să deslușesc ce spune această situație despre prezentul nostru spiritual, ca societate.Lucrul evident pe care îl ilustrează acest eșec (instrumentat de mass media și de unii intelectuali sofisticați) este dez-unirea noastră patologică. Imposibilitatea de a ne coagula în jurul unui „interes național” de orice fel. A mai apărut și acest clip de „promovare”, al unei agenții dornică de afirmare cu orice preț, mostră el însuși de inadecvare, prost gust și incultură, prilej pentru mulți de a ataca din nou guvernul. Cînd s-a deslușit că respectivul clip nu are legătură cu Ministerul Culturii, s-a făcut tăcere. Mi se confirmă ceea ce scriam în articolul amintit: incultura naște monștri. Mi se pare vădită inadecvarea dintre modernitatea esențială a lui Brâncuși și provincialismul cocoșist al culturii române comune de azi. Obsedată de „dacisme” funambulești. Refuzul celor peste 200 de opere pe care sculptorul voia să le doneze statului român (apropo: a calculat cineva care ar fi valoarea lor azi?) se perpetuează într-un izolaționism stupid și arogant. Anul Brâncuși e ratat (eu nu am auzit de vreun mare congres internațional la București, cu reflectare adecvată în presa internațională. Nici de vreo retrospectivă expozițională amplă. el nu a devenit, cum se spune cu un termen snob „iconic” pentru o populație mult mai iubitoare de Hagi). Le arăt elevilor mei celebra engramă de pe Poarta Sărutului. Ei cunosc, paradoxal, semnul Yin și Yang, dar nu s-au arătat capabili să perceapă apropierea dintre cele două simboluri. Eu leg cultura nu atît de opere din diverse arte, cît de un anume simț al generozității comunitare. Acesta era Binele pe care ni l-ar fi indus subscripția pentru Cumințenie… nu „piatra” cum îi spun unii.Iar faptul că această generozitate comunitară s-ar fi exercitat întru o faptă culturală, i-ar fi sporit semnificația. În răstimp, dl. Nicolae Noica a publicat o carte foarte interesantă despre cum s-a construit Ateneul Român în marea epocă a întemeierii noastre culturale. Vedem acolo că povestea lui „dați un leu pentru Ateneu” nu a fost o cerșeală, Statul a organizat o loterie la care niște cetățeni au cîștigat bani frumoși. 


Apropo: Loteria română, această capră de muls pentru toate mînăriile politice, nu putea fi obligată să dea cîteva milioane din cîștigurile ei fabuloase? Sunt aproape convins că, pînă la urmă, sculptura va fi cumpărată din bugetul statului. Cenușa eșecului de a ne exprima solidaritatea va rămîne. Nu am văzut mobilizări publice, gen salvați….nu știu ce”, tineri echipați cu tricouri reprezentînd Cumințenia,  concerte cu sume donate pentru achiziționare șamd. Nu e cool. Brâncuși nu e cool, deloc. De ce să ne agităm noi pentru o sculptură pe care nu o înțeleg decît un număr insignifiant de „elitiști” detestabili, care, în plus, tot o țin gaia mațu cu plagiatele din gașca lui Ponta, ca și cum asta ar interesa în vreun fel massele largi populare! O mică poveste: eram într-un mare muzeu occidental, cu puzderie de sculpturi renascentiste. Mulțime de nuduri de bărbați și femei, extrem de explicite și detaliate anatomic. Erau foarte mulți copii, în orele petrecute acolo am văzut probabil mii, de la cei de școală primar la adolescenți. Care treceau în liniște prin fața statuilor și ascultau explicațiile ghizilor sau profesorilor. M-am gîndit atunci  ce s-ar fi întîmplat dacă i-aș fi dus acolo pe elevii noștri, ce hăhăială, ce remarci în limbaj verde ar fi fost la vederea acelor splendide anatomii. Mi-am amintit cînd i-am dus într-un muzeu de pictură clasică, peisaje, portrete, panoplii, artă orientală etc. Au fost mai mult decît plictisiți. Eșecul sistemului nostru educativ se vede perfect nu în procentele de promovabilitate la Bac, ci în acest dispreț general – care nu are legătură cu nivelul de studii – pentru ceea ce numim global „cultură generală”. A stîrnit multă rumoare discursul ținut de istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB-Cluj, săptămîna asta la Congresul istoricilor (cred că voi reveni) în care acuză „generația FB” de incultură crasă. S-au revoltat mulți, inclusiv Mircea Cărtărescu. Din păcate, istoricul nostru are dreptate, cu mențiunea că nu tinerii sunt vinovați de negura din mintea lor. Din această negură arta în genere apare ca un parazitism dăunător, fără nicio utilitate publică. Lipsa educației umaniste naște monștri, o repet într-un fel sau altul aproape în fiecare material pe care-l scriu aici. Povestea Cumințeniei Pămîntului, ne arată, încă odată, că Brâncuși este incompatibil cu România de azi. 
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu