23 august 2016

Editorial. PERMISUL DE CONDUCERE

O vorbă a matematicianului, filosofului și teologului Pascal spune că, dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, altfel ar fi decurs istoria lumii. E un fel de a observa că elemente insignifiante pot avea, uneori, urmări hiperbolice în istorie, ridicări sau prăbușiri de imperii. 
Săptămîna ce-a trecut ne oferă exemplul unei astfel de întîmplări cu efect de avalanșă, fîlfîitul de aripă care declanșează avalanșa. Dl. Tăriceanu, al doilea om din stat, a intrat la serviciul de permise auto, ignorînd o coadă enormă, pentru a-și rezolva problema. Un simplu fapt divers, un „nas al Cleopatrei”. Gest care va avea urmări greu de anticipat. În fața revoltei firești a oamenilor, nu numai că nu și-a cerut scuze, ci a început să ne explice cu morgă („atitudine arogantă, orgolioasă, trufașă” cf. DEX) că el, ca înalt demnitar, se ocupă cu treburile importante ale Statului și nu are timp să stea la coadă cu prostimea. Ca într-un ciob de oglindă se vede în această măruntă întîmplare întregul complex social al României de azi. Președintele Senatului ar fi trebuit să răspundă mai întîi de ce era acea coadă enormă la o instituție de stat, de ce nu funcționează sistemul informatic, de ce nu sunt suficiente ghișee șamd. Exact asta era treaba lui. 


Coada era o instituție fundamentală a României ceaușiste, despre care s-au scris studii și cărți. Ea reprezintă, sociologic și simbolic, pe de o parte statul impotent organizatoric, incapabil să-și ordoneze eficient instituțiile, pe de altă parte statul abuziv care-și umilește cetățenii pentru a-și arăta puterea. Nu numai că nu poate să se organizeze instituțional, ci, în bună măsură, nu vrea ca lucrurile să meargă ca unse, induce voluntar haosul,  pentru a-și ține ocupați cetățenii și a-i intimida cu puterea lui. Asta este funcția ascunsă a „cozii”. Care, paradoxal, continuă și în zilele noastre în toate locurile administrației sau spitalelor (a dispărut doar din comerț, nu mai sunt cozi la pîine și carne). 
Dl. Tăriceanu este un reprezentant de vîrf al acestei funeste continuități. Domnia sa are dezavantajul unei prezențe fizice impunătoare, elegant, voce baritonală, spune convingător banalități care nu comunică nimic. Pare, telespectatorului obișnuit și neatent la folosirea corectă a lui pe care, un om important. Cînd îl văd, îmi vine în minte expresia eminesciană „drapîndu-și nula”, e o nulitate extrem de atractiv ambalată. Tocmai această prezență elocventă îl face mai pernicios. De la povestea cu bilețelul de pe cînd era prim ministru (într-o țară cu democrație autentică ar fi fost suficient pentru a-l scoate definitiv din politică), la participarea vehementă la încercarea de lovitură de stat legală de acum patru veri și pînă la recenta sa cruciadă împotriva justiției, a dovedit în numeroase împrejurări că se încadrează perfect în seria nesfîșită de dăunători politici care asezonează seceta noastră de oameni de stat de un sfert de veac. E doar un parazit cu ștaif. Asta nu înseamnă că nu va fi ales cu elogii de aceiași oameni acum revoltați că le-a luat-o înainte la coada de permise auto. 
Problema este că nu există niciun serviciu care să elibereze permise de conducere a unei țări. Deși este cea mai periculoasă dintre funcții, ea poate fi ocupată practic de către oricine. Fără examen, fără control al aptitudinilor, cunoștințelor, capacităților morale sau intelectuale etc. Iar „calitățile” de a intra în această lume impun tocmai ne-simțirea (cu cratimă!) ca însușire tutelară. 
Politica nu e pentru sufletele sensibile și conștiințele frămîntate. Nici măcar pentru cele cu o doză minimă de bun  simț. Votul nu validează calități umane, ci cu totul alte însușiri, care nouă, oamenilor de rînd, întîrziați în preceptele moralei clasice, ne pot părea de-a dreptul defecte. Tupeul, carierismul, carisma folosită demagogic, ambiția nemăsurată etc. Problema este că, odată intrați în Areopag, oamenilor acestora li se pare că au dobîndit nu numai tot felul de imunități și privilegii, ci și un fel de substanță zeiască; nu se mai consideră în rînd cu gloata, sunt infailibili și plutesc îngerește deasupra gloatelor. De la băgatul în față la moaște și parastase, pînă la obsesia girofarului, mașinii de serviciu cu care se duce nevasta la piață (pardon, servitoarea) și a concediilor în cele mai exotice locuri. De aici și obsesia diplomelor, care să mascheze lipsa unei culturi autentice. 
Acum, de exemplu, citim că dna. Liliana Mincă, absolventă de liceu industrial, muncitoare, apoi dactilografă, a săltat brusc, în cîțiva ani, terminînd două masterate, plus un doctorat în științe militare și informații. Și este lector universitar. Se tot discută despre reforma învățămîntului românesc! Vă dați seama că, dincolo de orice strategii și scheme pompoase, trebuie început de la astfel de cazuri? Cum să nu fie frustrați oamenii ăștia, cînd noi lăudăm un biet laureat la Olimpiada de Fizică, fără să băgăm de seamă că avem în parlament oameni cu capacități care i-ar da de rușine pe alde Hasdeu sau Iorga sau Eliade! Cum să aștepte ei la rînd un amărît de permis de conducere auto! Pentru că cel de conducere de țară îl au acasă, în seiful cu bijuterii…
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu