02 august 2016

Importanţa istoriei ca materie şcolară pentru formarea conştiinţei naţionale

Omenirea se află într-un ceas de cumpănă. Axele puterii se mută dinspre vest spre est. Structurile europene sunt asaltate de hoardele de imigranţi care năvălesc din Orient şi Africa. Terorismul, departe de fi lichidat, scapă de sub controlul forţelor de ordine şi destabilizează vizibil Uniunea Europeană. Se pare că al treilea război mondial a început! Societatea se transformă. Trăim într-o lume cosmopolită. Ţara noastră este supusă unor influenţe, nu întotdeauna pozitive, venite din afară. Civilizaţia milenară a poporului român este zdruncinată. O pătrime din populaţie, în ultimii douăzeci de ani, a emigrat. Românii au ajuns în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei, alergând după o viaţă mai bună. În aceste condiţii, istoria capătă un rol major în păstrarea tradiţiilor şi în consolidarea patriotismului, a dragostei pentru ţinuturile natale şi marea cultură română. În epoca comunistă, Ceauşescu, care se complăcea să fie prezentat ca urmaş al marilor figuri ce au ilustrat istoria neamului (de la Burebista trecând apoi la Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul şi sfârşind cu luptătorii paşoptişti Bălcescu şi Avram Iancu), punea mare accent pe predarea istoriei. Introdusese cursuri de istorie obligatorii în toate institutele de învăţământ superior, umaniste sau tehnice. Istoria devenise o armă a propagandei de partid, dar cel puţin învăţământul românesc a avut de câştigat, istoria fiind predată în suficiente ore în şcolile gimnaziale şi liceale. 


În anul şcolar 1966 – 1967 s-au înfiinţat şi liceele de specialitate: industriale, economice, agricole şi pedagogice. Pentru a sprijini introducerea istoriei în aceste unităţi de învăţământ, ziarul „Scânteia” (organul de presă al PCR), a organizat o dezbatere cu tema: „Mesajul patriotic al lecţiei de istorie”. La discuţii şi-au adus contribuţia mulţi profesori de istorie care au venit cu propuneri interesante. Profesorul Nicolae Bârlădeanu (şcoala generală nr. 32, Bucureşti) sublinia: „În predarea istoriei se cere capacitatea de a reînvia faptele descrise, în aşa fel încât ele să poată vorbi de la sine tinerilor, captându-i. Este deci evident că reuşita unei lecţii depinde, în primul rând, de profesor, de cunoştinţele şi de măiestria lui pedagogică în a utiliza posibilităţile pe care, nu întotdeauna, un manual le poate oferi. Dar, în afară de viu grai, el are nevoie ca la orice disciplină de studiu, de material didactic, respectiv de hărţi, planşe, aparate de proiecţie etc. Din păcate, predarea istoriei a fost prea puţin sprijinită din acest punct de vedere. Aparatura tehnică necesară proiecţiilor poate fi procurată cu mare greutate; pentru lecţiile de istorie nu s-au turnat decât două-trei filme didactice”.
Aceasta era situaţia cu o jumătate de secol în urmă. În epoca aceasta de tranziţie ce-ar trebui să ne ducă la progres, lucrurile nu s-au îmbunătăţit, ba dimpotrivă. Una după alta, reformele au zdruncinat învăţământul românesc, care acum continuă să fiinţeze mai mult în virtutea inerţiei. Orele de istorie s-au redus, existând chiar pericolul ca la unele clase să fie suprimate. În rândul tineretului şcolar, materia aceasta prost structurată în manualele actuale nu mai trezeşte niciun interes elevilor. Dovadă, enormităţile pe care unii dintre ei le scriu la evaluarea naţională sau la bacalaureat. Generaţia internetului, educată mai mult prin laptop şi tablete, va mai avea oare motivaţia să facă sacrificii pentru a-şi apăra ţara dacă aceasta va fi în pericol?  România de azi nu mai este România străbunilor lor.
Trecutul glorios al ţării noastre se pierde în ceaţă. Este nevoie de măsuri energice, pentru că fără cunoaşterea istoriei, conştiinţa apartenenţei la străvechiul neam românesc, ce a rezistat atâtor vicisitudini istorice, riscă să dispară în rândul tineretului. Cei care ţin în mână destinul învăţământului românesc sunt datori să ia măsurile cuvenite pentru ca această frumoasă materie, istoria, să trezească interesul tinerilor, pe cât de absorbiţi de tehnologiile viitorului, pe atât de neinteresaţi de trecutul neamului lor. 
„A bon entendeur, salut!”  (Cine are urechi de auzit, să audă). 
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu