23 august 2016

Ioan Radu – un elev câmpinean de nota 10

Câmpina a avut, are și va avea mereu elevi de toată isprava, cu care toată suflarea orașului se poate mândri. Elevi participanți și premianți ai olimpiadelor naționale la numeroase materii, elevi care au luat bacalaureatul cu 10 sau au intrat la facultăți dintre cele mai dificile cu medii foarte mari, elevi care au fost primii la admiterea în licee. 
Printre ultimii amintiți, la loc de cinste, se situează Ioan Radu,  care a intrat primul la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”, obținînd nota 10 la ultimul examen de Evaluare Națională. Nemaivorbind că a terminat clasele V-VIII ca șef de promoție, tot cu media 10. Probabil, notele de 9 primite de Ioan până în prezent, de-a lungul anilor de școală, sunt mai rare decât eclipsele totale de soare. Iar dacă mai suportați un final de laudatio, chiar dacă suntem siguri că  vă sunt de ajuns rezultatele sale școlare prezentate mai sus (convingătoare în mod absolut în legătură cu dragostea de carte a acestui elev răsărit atît de frumos pe firmamentul învățământului câmpinean), nu putem să nu amintim despre rezultatele sale extrașcolare, de la concursurile naționale la care a participat ca reprezentant al școlii generale de pe lângă Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”: premiul I la etapa națională a Concursului de  Geografie „Terra”  -  în clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, precum și premiul III la etapa națională a Olimpiadei de Geografie - în clasa a VIII-a. 


Ioan este un ”Scorpion”, zodie recunoscută ca fiind generatoare de oameni deosebiți, fiind născut pe 5 noiembrie 2001 în Câmpina. A fost singur la părinți, dar asta nu i-a făcut pe cei care i-au dat viață să-l răsfețe. Din clasa I a învățat la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Nu își aduce aminte de prima întâmplare din copilaria sa care l-a făcut să se simtă important (așa cum Marin Preda mărturisea în scrierile sale că s-a simțit important atunci când, copil fiind, nu voia să dea drumul unei pâini din brațele sale, iar tatăl său și câțiva musafiri din casa părintească, dupa ce i-au cerut-o, l-au lăsat în pace, spunând: ”lasă-l, mă, dacă așa vrea el...). De fapt, nu-și aduce aminte nici de următoarele întâmplări care l-au făcut să se simtă important. Pentru că Ioan, fire modestă, s-a simțit întotdeauna ca un copil normal, un copil care a căpătat de timpuriu drag de învățătură. ”De mic copil, părinții m-au încurajat să citesc. Așa am prins o pasiune pentru lectură, pasiune pe care o am și în prezent. Aceasta m-a ajutat să fiu conștiincios și să învăț cu plăcere la toate materiile. De fapt, învăț cu plăcere la toate materiile, însă cel mai mult mă captivează istoria și geografia, prin faptul că prezintă felii din viața acestei planete și a locuitorilor săi, nemaivorbind că prezintă, de asemenea, o mulțime de lucruri reale, concrete, frumoase și foarte interesante. De asemenea, ele constituie o mare parte din lectura mea”, ne mărturisește interlocutorul nostru. Deși în clasele I-IV a învățat tot la C.N.”N.Grigorescu”, abia în clasa a V-a a simțit că este cu adevărat bun la învățătură, deoarece concurența a fost mai mare, fiind coleg cu elevi veniți de la alte școli. 
Primul său gând după această revelație a fost să-și urmeze drumul pe care simțea că trebuie să o apuce, necoborând deloc stacheta calității instruirii sale, pentru ca rezultatele de excepție să continue. Nu îi plac miliardarii semianalfabeți și, de aceea, își dă toată silința să învețe bine, deoarece ”pentru a fi un om complet, cu o cultură generală vastă, trebuie să studiezi foarte mult”, ne mai spune Ioan, care ține să sublinieze și faptul că banii nu aduc fericirea. L-am mai întrebat pe elevul de nota 10 ce crede despre sistemul românesc de învățământ, care este în cădere liberă, și iată ce ne-a răspuns: ”Criza învățământului românesc este urmarea unor politici falimentare ale administrației centrale, ale guvernanților pe care i-am avut după Revoluție, care nu au oferit facilitățile necesare, dar ea a fost posibilă și din cauza părinților care, în mare parte, nu mai supraveghează și nu mai dau atenție copiilor proprii, iar aceștia devin indiferenți în ceea ce privește școala. Cred că profesorii ar câștiga mai mult respect din partea elevilor dacă s-ar apropia de ei ca niște frați sau prieteni mai mari, neîncercând să se impună - unii dintre ei, nu toți -, ca niste învățați autoritari, ca niște autorități ale școlii care nu trebuie contrazise. Și afirm acest lucru din proprie experiență, având ambele tipuri de profesori în cei patru ani de gimnaziu. Se poate observa că am dreptate prin rezultatele la acea materie a elevilor, precum și prin atitudinea acestora față de profesori.” 
Acum, la rece, Ioan crede că a fost primul la admiterea în liceu datorita muncii depuse și a susținerii părinților în toți acești opt ani de școală. O amintire deosebită are de la  participarea la etapa națională a Olimpiadei de Geografie 2016, care a avut loc la Sibiu, timp de o săptămână. ”A fost o experiență foarte frumoasă, cu excursii, diferite activități-surpriză și multe altele. Am obținut premiul al III-lea după ce am dat două probe: teoretică și practică. Sper să particip și la ediția viitoare, care va avea loc la Oradea. Dar cred că cea mai multă emoție mi-a produs primirea scrisorii de felicitare din partea președintelui României, dl. Klaus Iohannis. A fost un moment unic și o surpriză extrem de plăcută primirea scrisorii în care domnul președinte Iohannis m-a felicitat pentru nota obținută la Evaluarea Națională. Nu se întâmplă prea des să te felicite președintele țării.” 
Modest și pragmatic, Ioan Radu a încheiat simplu, dar nu fără sevă, dialogul nostru: ”Peste 20 de ani, mă văd ca un om hotărât, tenace, modest. Mi-aș dori să am un serviciu stabil, care să îmi placă, precum și o familie frumoasă.” Zboară, Ioane, zboară... spre zările cele mai luminoase... Dar nu uita orașul de unde ai plecat...  (A.N.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu