23 august 2016

Laboratorul SanConfind eliberează rapid analize complexe

După deschiderea, la ”Casa cu lei” (lângă Liceul Forestier), a punctului pentru recoltarea probelor biologice de laborator, Laboratorul de analize medicale SanConfind, situat la etajul al doilea al spitalului, lucrează ”la foc continuu”. În cadrul Laboratorului lucrează Magdalena Lupu - medic specialist medicină de laborator și Beatrice Comăniță - chimist principal. Zilnic, zeci de pacienți se prezintă la centrul de recoltare, solicitând diverse analize. 


Cu o aparatură de ultimă generație,  Laboratorul SanConfind realizează analize medicale de sânge și de alte probe biologice dintre cele mai diverse, într-un timp cât mai scurt. Programul de recoltare pentru probele de laborator este de luni până vineri, între orele 7.00 și 11.00. Pentru analizele uzuale, la cererea pacienților și fără costuri suplimentare, buletinele de analize pot fi eliberate în aceeași zi în care s-a realizat recoltarea probelor, până la ora 15.00.  Cele mai multe rezultate se eliberează a doua zi, dar timpii de așteptare pentru analizele mai complexe pot ajunge până la maximum cinci zile. Pacientul știe cât trebuie să aștepte pentru rezultat, deoarece cu ajutorul unui soft performant, este afișat automat timpul de realizare a analizei respective pe cererea eliberată de sistemul informatic al laboratorului. Pentru pacienții ale căror vene sunt mai dificil de localizat, există în dotarea centrului de recoltare un aparat care depistează cu acuratețe zonele optime pentru puncția vaselor de sânge. Există și taxe de urgență pentru analize din domeniul imunologiei (markeri tumorali, hormoni de fertilitate și tiroidieni), prețul acestor taxe depășind cu 25% valoarea obișnuită a analizei (în regim normal). 
În curând, pacienții Laboratorului de analize medicale își vor putea vizualiza pe site-ul SanConfind, într-un mod securizat (în deplină siguranță a confidențialității rezultatelor), analizele solicitate, accesul fiindu-le permis prin introducerea datelor personale (din buletinul de analiză și cartea de identitate). 
Programări și relații suplimentare la telefon 0372.327.430 (pentru Laborator), și la telefon 0372.327.440 (pentru punctul de recoltare a probelor biologice).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu