30 august 2016

Mihail Rujoiu, poet: „Întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare!”

Mihail Rujoiu s-a născut în comuna Băneşti la data de 20 ianuarie 1969. Este cunoscut de câmpineni mai mult din mediul virtual, acolo unde primeşte multe aprecieri din partea oamenilor pe care-i atinge cu sensibilitatea versurilor sale de dragoste.
Munca în minerit, la Filipeştii de Pădure, l-a costat sănătatea, astfel că din anul 2002 a trecut prin 13 operaţii chirugicale şi a rămas fără ambele picioare. Credinţa în Dumnezeu şi bucuria de a scrie au rămas intacte, la fel cum au rămas şi visurile sale, între care şi acela de a-şi vedea publicate sutele de poezii care nu au trecut încă prin lumina tiparului. 



- Încă din copilărie începem să ne descoperim talentele şi să le valorificăm. D-voastră când v-aţi descoperit talentul de a scrie?
- Am început să scriu în anii copilăriei, mai precis la vârsta de 14 ani, când am descoperit mirajul poeziei. În timp, am simţit că este parte din existenţa mea şi s-a transformat într-o mare pasiune. Scriam pe caiete şi foi volante neştiind că, mai târziu, versurile vor vedea lumina tiparului şi vor fi publicate în mai multe volume.
- De ce aţi ales poezia?
- Dintre toate genurile literare cred că poezia mi se potriveşte cel mai bine. Prin versurile mele pot întruchipa orice stare de fericire sau de durere, orice sentiment personal. Alt gen literar nu are un registru artistic atât de puternic. 
- Când aţi citit prima dată în public propriile poeme?
- Cred că primele rime le-am citit în cadrul Cenaclului Literar „Generaţia Nova”, la Casa Tineretului din Câmpina, în anul 1985 . Am participat la acest cenaclu până în anul 1989, când am plecat în armată.
- Vă mai aduceţi aminte ce anume v-a inspirat să scrieţi prima poezie?
- Prima poezie am scris-o la o vârstă fragedă, mai mult din întâmplare. S-a născut în urma unui vis, într-o noapte de vară şi suna cam aşa: „Se vor naşte vise calde/ Amintiri rostogolind/ Peste lume adunate/ Aud stelele vorbind...”. Din acel moment, am scris continuu, căutând să-mi perfecţionez calitatea versurilor. 
- Aţi lucrat în mină. Aveaţi timp să scrieţi în perioada aceea?
- Munca în mină nu era uşoară... Nu regret, am practicat-o cu mare drag! Îmi aduc aminte cum, la sfârşitul orelor de program, poezia era singurul lucru care reuşea să mă relaxaze într-un mod foarte plăcut.
- Când aţi publicat primele versuri?
- Primele versuri le-am publicat în anul 2012, la Editura „Buratino” din Ploieşti. Volumul se numeşte „Din fum de ţigară...” şi cuprinde poezii de dragoste, speranţă şi durere. Le-am scris între anii 1986-2011. Aceasta este cartea cu care am debutat în lumea poeziei româneşti. 
- Sunteţi, de asemenea, un poet al copiilor, multe dintre poezii fiindu-le dedicate. Ce v-a determinat să aşterneţi pe hârtie cuvinte pentru cei mici?
- Poezia pentru cei mici este foarte diferită... Odată cu naşterea copiilor mei am început să descopăr copilul din mine. A fost un semn pe care l-am înţeles, l-am valorificat şi aşa au luat naştere cele două volume, „Zâmbete de petale” şi „Poezii pentru copii de grădiniţă”. Acestea au fost editate tot la Editura „Buratino”, în anul 2012. Cele două cărţi găzduiesc rime prin care am încercat să zugrăvesc, cât am putut de mult, zâmbetul pe care trebuie să-l aibă fiecare copil din această lume. 
- Câte volume aţi publicat până în prezent?
- Am reuşit să le ofer iubitorilor de poezie creaţiile mele începând cu anul 2012. Astfel în 2012, volumul de debut „Din fum de ţigară...”; volumele de poezii pentru copii „Zâmbete de petale” şi „Poezii pentru copii de grădiniţă”; în 2014 – „Lacrimi şi flori”; în 2015 – „Aripi frânte în cenuşă”. Am publicat în mai multe reviste: „Cervantes”, „Dor de dor”, „Amprentele sufletului”, dar şi în diverse antologii precum „Un zâmbet penru fiecare copil” (poezii de iarnă, cântece şi colinde); „Călător prin anotimpuri”; „De drag, de jale şi de dor”; „Cu patria în suflet”; „Parfumul clipei - Iubind poezia cântecului de dragoste (vol. I) - Vara clipelor sentimentale (vol. II + CD)”.


- Ce vă inspiră?
- Mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară, fiecare anotimp în parte, oameni, întâmplari, vise, nostalgii, amintiri din trecut, bune şi rele, iar toate acestea se transformă, în timp, în creaţii literare. 
- Poezia „Te iubesc” constituie versurile unei melodii compuse şi interpretate de scriitorul Dan Lucian Corb, care are mii de aprecieri pe YouTube. Vă aşteptaţi la acest succes?
- Pentru mine colaborarea cu scriitorul şi cantautorul Dan Lucian Corb a fost o nouă provocare de a intra pe piaţa muzicală. A compus mai multe cântece pe versurile mele. Acestea se găsesc pe YouTube. Am avut deosebita surpriză să văd cum acele melodii au fost şi sunt ascultate de foarte multă lume. 
- Care este cel mai mare critic al dumneavoastră?
- Cel mai mare critic sunt eu, apoi cititorii mei, cărora sper din tot sufletul să le pot satisface cât de mult posibil setea de versuri, la cel mai înalt nivel.
- Din 2002 vă luptaţi cu o mare problemă de sănătate, ceea ce vă face un exemplu pentru cei din jur. De unde această forţă interioară?
- Această forţă interioară cred că vine de la persoanele care mi-au stat alături la bine, dar mai ales la greu şi care m-au ajutat să trec peste obstacolele pe care viaţa mi le-a pus în cale şi în special peste această boală, care m-a măcinat şi continuă să mă macine. Având lângă mine astfel de oameni, am credinţa că totul va fi bine.
- Ce nu trebuie să-i lipsească unui om în desăvârşirea construcţiei sale spirituale?
- Credinţa în Dumnezeu, în iubire, în forţa bineului. 
- Sunteţi jucător de baschet în cadrul Motivation România, un sport solicitant şi spectaculos. Ce satisfacţii vă aduce participarea la aceste competiţii?
- Sunt membru al Fundaţiei Motivation România din Ploieşti din anul 2013 şi particip constant la diferite activităţi, dar cel mai mult la meciurile de baschet ce se desfăşoară în toată ţara, alături de alte persoane cu dizabilităţi. Aceste întâlniri ne oferă o mai bună comunicare, dar şi încredere să mergem mai departe, chiar dacă ne este foarte greu. Cei care ne privesc, oameni normali, văd în noi o voinţă de fier de a trece mai departe, dar primesc şi o lecţie, aceea de a ne susţine unii pe alţii la greu. Întâlnirile dintre oameni, pe acest pământ, nu sunt întâmplătoare!
- Dacă v-aţi putea vedea sufletul în oglindă, cum l-aţi zugrăvi în cuvinte?
- Curat, sincer, plin de dragoste şi de speranţa că va primi înapoi măcar pe jumătate din cât a oferit.
Andreea Ştefan

Un comentariu: