27 septembrie 2016

50 de ani de căsnicie aniversaţi de dascălii Mihai şi Doina Cosmineanu

În prezent, în oraşul nostru s-a format o importantă comunitate de cadre didactice care, după o viaţă întreagă de trudă pe ogoarele învăţământului câmpinean, se bucură acum de anii liniştiţi ai pensionării. Decanul de vârstă al acestora este venerabilul şi respectatul profesor Cristian Spulber, care a împlinit anul acesta 90 de ani. În viaţa acestor sute de învăţători şi profesori care au educat de-a lungul carierei mii de elevi se petrec, din când în când, evenimente ce nu pot fi trecute cu vederea. Un astfel de eveniment este Nunta de Aur a soţilor Mihai şi Doina Cosmineanu, sărbătorită recent. 
Mihai Cosmineanu, cunoscut ca eminent profesor de istorie, a predat la Şcoala Generală din Telega, la Liceul Forestier şi la Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr”. Soţia sa, Doina, excelentă învăţătoare, deşi este pensionată de câţiva ani, datorită profesionalismului de care dă dovadă, este mereu solicitată să preia câte o clasă la şcolile din Telega ori din oraş. Aceşti dascăli cu vocaţie pentru meseria lor au ştiut să-şi crească cei trei copii cu multă grijă, dându-le o educaţie deosebită şi îndrumându-le paşii spre realizări depline în viaţă. Fiul lor, Iulian, de profesie inginer, este un prosper om de afaceri. Sora lui, Florentina, tot inginer, a câştigat la Loteria Vizelor posibilitatea să emigreze în America, stabilindu-se în Los Angeles. Acolo a cunoscut un clujean, Daniel Marcu, mare specialist în IT, cu care s-a căsătorit. Daniel Marcu, un nume cu care clujenii se mândresc, este inventatorul unor programe de traducere prin computer din 80 de limbi străine. Şi-a brevetat invenţiile şi are firme în America, China, Japonia şi pe alte meleaguri, unde programele lui sunt foarte apreciate. Cei doi soţi au două fetiţe  - Zara şi Maia, care deşi sunt născute şi crescute în America, vorbesc româneşte şi se simt foarte bine când vin în vizită la bunici. Fiica cea mică a soţilor Cosmineanu, Mihaela, a urmat drumul părinţilor săi, absolvind Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia Limbă latină, greacă şi română şi predă la un liceu din capitală, unde s-a afirmat prin înregistrarea unor rezultate deosebite.
Familia Cosmineanu are rădăcini puternice în satul Meliceşti, care aparţine comunei Telega. Străbunicul profesorului Cosmineanu era dascăl în sat, iar soţia sa, dăscăliţa - cum îi spuneau în familie, care a trăit aproape 100 de ani, îi păstra cu multă grijă o bibliotecă cu zeci de cărţi bisericeşti în slavonă şi română, unele vechi din secolele XVI – XVII, adevărate rarităţi bibliofile. În casa străbunicii exista şi un bust de marmură al împăratului Napoleon, rătăcit în acest pitoresc sat de munte, pe care Mihai îl privea mereu cu admiraţie, poate de aici venindu-i preţuirea pentru istorie şi îndemnul de a da admitere la Facultatea de Istorie din Iaşi. Părinţii lui, Petre şi Aurica, i-au lăsat moştenire o căsuţă îngrijită şi multe livezi, locul în care soţii Cosmineanu şi-au crescut copiii şi de care sunt foarte ataşaţi acum şi nepoţii lor, fetele lui Iulian, Maria şi Ioana, venind aici în fiecare vacanţă pentru a îngriji livada din jurul casei bătrâneşti. 
La petrecerea organizată de fiica lor, Mihaela, cu prilejul sărbătoririi Nunţii de Aur, soţii Cosmineanu au primit cu mare bucurie anunţul de logodnă a nepoatei lor, Maria. Un motiv în plus să le urăm viaţă lungă şi să îi vedem curând străbunici!  
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu