05 septembrie 2016

Câmpina Open MTB 2016: a cincea ediție și al cincilea succes

Beneficiind și de condiții meteo favorabile, singura competiție sportivă de anvergură națională ce se desfășoară în Câmpina nu s-a dezmințit nici de data aceasta și nu și-a decepționat câtuși de puțin sportivii participanți (veniți din toate colțurile țării), ori spectatorii de pe margine. Sâmbăta trecută, pe potecile accidentate care străbat pădurea de la poalele dealului Muscel, s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a concursului de ciclism montan Câmpina Open MTB – Race for Autism, tradiționala competitiție sportivă cu scop caritabil, destinată strângerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor prahoveni care suferă de autism. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe sprijinul sponsorilor (Lemet și OMV Petrom – cei mai importanți). Dacă anul trecut competiția s-a desfășurat pe traseul Platoul Muscel – Dealul Voila – Plaiul Câmpinei – Şotrile – Vistieru – Cornu, anul acesta traseul pentru cicliștii adulți a fost mult mai dificil, vechiul traseu fiind  menținut doar pentru copii. Se pare că din cauza dificultății traseelor, competitorii au fost mai puțini decât anul trecut. Așa se face că la concurs s-au înscris peste 500 de persoane, dar la start au venit aproximativ 350. Dar chiar și așa, Câmpina Open MTB 2016 a fost un succes. 


Suma totală a fondurilor obținute din înscrieri și din donații a fost apropiată celei de anul trecut, iar premiile acordate au fost și de această dată importante. Până la urmă, la această competiție caritabilă (sumele rezultate din taxele de participare vor fi utilizate pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism, proiecte derulate de Fundația Romanian Angel Appeal), este important să participi, celor mai mulți competitori lipsându-le încrâncenarea sportivilor care vor să câștige cu orice preț. Evenimentul sportiv, puternic impregnat de spiritul cauzei sale nobile, are, de asemenea, scopul de a încuraja un stil de viată sănătos, dar si de a promova al doilea municipiu prahovean și împrejurimile sale. 


La festivitățile de premiere a înmânat premiile consilierul personal al primarului, col (rez) Marian Dulă. Ca în fiecare an, concursul a fost foarte bine organizat, cu numeroși voluntari postați pe toate traseele, care au urmărit și vegheat la buna desfășurare a întrecerilor. Evenimentul s-a desfășurat și anul acesta într-o atmosferă de entuziasm și de fair-play, toată lumea fiind de acord că, dincolo de rezultate, de clasamente și de locurile ocupate pe podium, toți concurenții au fost câștigători. Și asta, deoarece toți au câștigat aprecierea publicului pentru cauza socială pe care au susținut-o și pentru scopul nobil ce a fost atins prin strădaniile lor. 


Ca și în anii precedenți, dintre micii concurenți ai orașului nostru s-a remarcat câmpineanca Daria Duca, de 12 ani, legitimată la Clubul BikeXpert Racing Team, care a câștigat primul loc la categoria ”fete 12-14 ani”. Daria a obținut performanțe remarcabile și în Campionatul Național MTB, impunându-se cu tot mai multă forță ca una dintre cele mai mari speranțe ale ciclismului montan din România. În trecut, a ocupat locuri fruntașe la numeroase competiții naționale de ciclism, dar și de triatlon (ciclism, înot, alergare). Este o speranță a sportului câmpinean de care vom mai auzi, cu siguranță, și pe care autoritățile locale ar trebui să o sprijine mai mult. Competiția Câmpina Open MTB – Race for autism 2016 a fost organizată în principal de Fundația Romanian Angel Appeal, dar și de Asociația ”Glasul Autismului”, cu sprijinul primăriilor din Câmpina și Cornu.
Categoria Elite masculin
Locul I – Alexandru Stancu (București, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul II – Ede Molnar (Sfântu Gheorghe, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul III – Valentin Ion Roșoagă (Curtea de Argeș, NoMad Merida CST)
Categoria Elite feminin
Locul I – Maria Patricia Plumbota (Predeal, Giant Team)
Locul II – Karina Bonta (Deva, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 18-29 ani)
Locul I - Alexandru Grozea (Breaza, Outdoor&Bike)
Locul II - Vladimir Dascălu (Sinaia)
Locul III – Victor Cristian Mitroi (București)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 30-39 ani)
Locul I - Andrei Ianos (Sibiu)
Locul II - Vlad Urzică (Pucioasa, Perfect Bike)
Locul III - Cătălin Sprînceană (Pucioasa, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 40-49 ani)
Locul I - Ulisse Gheduzzi (Imola/Italia, Scot Geiger Team)
Locul II - Viorel Vasile Deacanu (Buzău, Old Bike Riders)
Locul III - Marius Neacșa (București, Oracle Cycling Team)
Categoria Adulți – traseu lung (masculin, 50-59 ani)
Locul I - Cristian Stan (Ploiești)
Locul II - Florin Munteanu (București)
Categoria Adulți – traseu lung (feminin, 18 – 29 ani)
Locul I - Alexandra Vulpe (Miercurea Ciuc, Daimon Women Cycling Team)
Locul II - Maria Magdalena Roșu (București)
Categoria Adulți – traseu lung (feminin, 30 - 39 ani)
Locul I - Monica Manicuță (București, Ciucaș X3)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 18 – 29 ani)
Locul I - Constantin Dumitrana (Mioveni)
Locul II – Adrian Nițu (Ploiești, Giant Team)
Locul III - Alexandru Tudosescu (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 30 - 39 ani)
Locul I - Gabriel Daițoiu (Ploiești)
Locul II - Florin Vasilescu (Ploiești)
Locul III - Mihai Anghel (Câmpina)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 40 - 49 ani)
Locul I - Bogdan Alecu (Brașov, Elephant Bike Club)
Locul II - Nicușor Panaitescu (Ploiești, CS Conpet)
Locul III - Dan Florin Caloianu (Câmpina)
Categoria Adulți – traseu scurt (masculin, 50 - 59 ani)
Locul I - Costel Rusa (Ocnița Dâmbovița)
Locul II - Viorel Vulpe (Miercurea Ciuc)
Locul III - Jean Matei (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 18 – 29 ani)
Locul I - Oana Turbatu (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 30 - 39 ani)
Locul I - Cecilia Dalvaru (Balotești)
Locul II – Gabriela Dodan (București)
Locul III – Raluca Florea (București)
Categoria Adulți – traseu scurt (feminin, 40 - 49 ani)
Locul I – Cristina Dobre Calman (București, Scot Geiger Team)
Categoria Elite Junior (băieți)
Locul I – Gerhard Dumitrescu (Sport Guru – BCR Rancing Team)
Locul II – Andrei Cojanu (Sport Guru – BCR Rancing Team)
Locul III – Tudor Căzăceanu (Dinamo BikeXpert Racing Team)
Categoria Elite Junior (fete)
Locul I – Andreea Ionescu (Snagov, CS Olimpia)
Categoria Junior
Locul I – Radu Ștefan (București)
Locul II – Cosmin Costache (București)
Locul III – Sabin Ilie Orășanu (Câmpina)
Categoria Copii – două tururi (băieți)
Locul I – Mihai Ștefan Ciufu (Sinaia, Dinamo BikeXpert Racing Team)
Locul II – Rareș Alecu (Brașov, Elephant Bike Club)
Locul III – Andrei Tudor Supială (Breaza)
Categoria Copii – două tururi (fete)
Locul I – Daria Duca (Câmpina, BikeXpert Racing Team)
Locul II – Denisa Toader (Ploiești)
Locul III – Sonia Al Marii (Voluntari)
Categoria Copii – un tur (băieți, 6-8 ani)
Locul I - Eduard Andrei Lupei (București)
Locul II - Robert Geantă (București, Evergreen Biking Team)
Locul III – David Gabriel Stoica (Ploieștiori/Prahova)
Categoria Copii - un tur (băieți, 9-11 ani)
Locul I – Horea Precup (Cluj Napoca)
Locul II – Andrei Horomnea (București)
Locul III – Robert Alexandru Stoica (Ploieștiori/Prahova)
Categoria Copii – un tur (fete, 6-8 ani)
Locul I – Irina Precup (Cluj Napoca)
Locul II – Amalia Miclăuș (Ploiești)
Locul III – Teodora Constantinoiu (București)
Categoria Copii – un tur (fete, 9-11 ani)
Locul I - Silvia Posea (București, MTB Academy)
Locul II - Maria Kehaiyan (București)
Locul III – Katia Maria Supială (Breaza)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu