05 septembrie 2016

Editorial. CARICATURA

Ca întotdeauna Franța este în avanposturile civilizației. Cu alte cuvinte, fenomenele culturale și sociale au aici un adevărat poligon de încercare, înainte de a deveni mondiale. Cîți mai băgăm de seamă, de exemplu, că toată catastrofa pedagogiei actuale vine din ideologia maiului 68 parizian? Dar altceva mă interesează aici. Toți ne aducem aminte de atentatul de la revista satirică Charlie Hebdo, marșurile de solidaritate la care au participat șefi de state, tricourile cu Je suis Charlie ș.a.m.d. Atunci mințile mai lucide, chiar din Franța, firește, care nu-și poate trăda tradiția inflexibilă carteziană, au pus în discuție limitele libertății. Au demascat enorma ipocrizie din spatele acelei solidarități demagogice în numele „libertății cuvîntului”. Am scris atunci despre asta: (vezi: http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/07/editorial-nu-mai-sinteti-charlie.html). 
Acum din nou revista satirică se află în centrul unei dispute, după publicarea unor caricaturi îngrozitoare despre italienii afectați de cutremur. De data asta, chiar cei care o apărau par puși în încurcătură. Cine a mai urmărit revista știe că nu e singura scîrboșenie, văd acum o mulțime de altele, după atentatul de la Nisa, cu copilul de refugiați mort șamd. 


Ce învățăm noi de aici? Idioțenia (excusez-moi!) redactorilor revistei pune în discuție exact eșafodajul ideologic pe care s-a ridicat de 2000 de ani Civilizația Occidentală  (cu majuscule!). Nu poți, pe de o parte, să clamezi valorile toleranței, solidarității umane, compasiunii, libertății de conștiință și pe de altă parte să batjocorești, în numele unei fantomatice libertăți a cuvîntului, tocmai aceste valori. Spun fantomatice pentru că, spre deosebire de eleganții redactori de la Charlie Hebdo, nici copilul sirian aruncat pe o plajă, nici fetița din Amatrice moartă sub ruine și care și-a apărat cu trupușorul ei surioara mai mică, nu au avut dreptul la cuvînt. Un adevărat jurnalist trebuie să vorbească în numele acestora. Nu doar să-și exhibe jaculatoriu inteligența non-conformistă. Cu puțină vreme în urmă urmăream imaginile incredibile cu un preot tîrît pur și simplu pe dalele bisericii de viteaza poliție franceză (incapabilă, vezi Nissa, să-și apere cetățenii) pentru a goli biserica în vederea dărîmării. (Pardon: biserica era deja goală, nu erau mai mult de cinci persoane la mesă, dar asta e altă problemă, nu complet separată de ce am discutat pînă aici). Franța seculară era salvată. Franța umanismului, a drepturilor omului, a Luminilor era îngropată. La fel cum se procedează cu celebrul burkini pe plajă, unde, brusc și ilogic, libertatea nu mai este limitată și poliția îți poate dicta cum să te îmbraci. Există o însușire umană despre care nu vorbește niciun cod de legi, care nu poate fi măsurată și impusă cu forța, în limba noastră se numește bun simț. Calitatea pe care domnii aceștia au evacuat-o de decenii din structura umanului. Morala care spune simplu: „asta nu se face!” nu este bine văzută în post-modernitate. Morala înseamnă limite (auto)impuse și nu avem voie să (ne) impunem limite. Vezi pedagogia pe care o invocam la început, nu ai voie să impui nimic copilului, „îl traumatizezi”. 
Închei obervînd că atitudinea asta de veche civilizație decrepită are destui imitatori în Autohtonia, care își închipuie că astfel sunt cool.  De altfel imitarea Parisului are o tradiție bi-seculară la noi, așa cum mai înainte boierii noștri imitaseră întru totul civilizația turco-bizantină. După cum, în deplină corectitudine, trebuie să observăm că vocile critice de acolo sunt, respectîndu-și blazonul de veche cultură, foarte prezente, influente și bine articulate. Ceea ce nu este cazul la noi. 
De exemplu, încep școlile, la ei cu greve și luări de atitudine vehemente (inclusiv din partea profesorilor) față de „experimente” didactice hilare și pernicioase. La noi, unde imitatorii mai sus citați se grăbesc să ia chestiile astea pe nemestecatele gîndirii drept ultimul răcnet psiho-pedagogic, printr-o tăcere mohorîtă, indiferentă, scîrbită. 
De ce am cuplat cele două teme: a caricaturilor stupide din Charlie Hebdo  și a educației? Pentru că mi se par în strînsă legătură. Le vîrîm în cap tinerilor, ca valoare supremă, o „toleranță” inodoră, incoloră și insipidă, fără să îi lămurim că, necuplată cu un spirit critic, un discernămînt (ceea ce numeam mai sus bun simț) foarte greu de educat, aceasta riscă să se transforme în contrariul ei. Ca și medicamentele, toleranța depinde de doză pentru a vindeca sau a se transforma în otravă. Căci intolerabilul există! Și ceea ce fac cei de la Charlie Hebdo sau omologii lor de pe toate meridianele este intolerabil!
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu