13 septembrie 2016

Primăria Câmpina încearcă din nou să cumpere Stadionul Rafinăriei

Stadionul Rafinăriei ”Steaua Română”, societate aflată în curs de lichidare, ar putea intra din nou printre achizițiile prioritare ale conducerii executivului câmpinean. Pe la începutul anilor 2000, municipalitatea a încercat, prima oară, cumpărarea acestei baze sportive, dar prețul cerut de  patronatul Rafinăriei (care, pe atunci, stătea destul de bine din punct de vedere financiar), o ofertă de milioane de dolari, a fost considerată inacceptabilă de către reprezentanții administrației publice locale. Ulterior, la un deceniu distanță, după ecologizarea batalului Primăriei, executivul câmpinean a mai făcut o încercare, dar fără succes, angajându-se, cu aprobarea Consiliului Local, să ecologizeze cu fonduri europene batalele Rafinăriei (Uniunea Europeană nu finanța societăți private pentru proiecte de mediu), iar la schimb să primească stadionul. 


Recent, printre activele scoase la vânzare de către administratorul judiciar al Rafinăriei se numără și stadionul, evaluat la aproape 1,7 milioane euro, o valoare prea mare pentru bugetul Câmpinei. În încercarea de a obține un preț rezonabil, conducerea Primăriei a comandat o nouă expertiză contabilă, iar dacă această evaluare va fi mult mai mică decât precedenta, ar putea fi demarate proceduri pentru achiziţionarea de către municipalitate a stadionului. Dacă, desigur, și conducerea Rafinăriei va dori să scape de acest imobil valoros, dar greu de vândut unui investitor privat. (A.B.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu