11 octombrie 2016

Aniversarea Bibliotecii Municipale, eveniment major în peisajul cultural câmpinean

În urmă cu mai bine de un secol, un comitet avându-l preşedinte pe B.P. Hasdeu prelua donaţia de carte a doctorului C.I. Istrati şi a altor donatori, înfiinţând o bibliotecă în lăcaşul Şcolii de băieţi nr. 1 condusă de excepţionalul dascăl, învăţătorul Anastasie Scripcă. 
La începutul regimului comunist, se instituise o foarte severă cenzură asupra cărţilor publicate în perioada interbelică, mai ales a celor apărute la Editura Fundaţiilor Regale. Eram elev în clasele primare când cele patru învăţătoare de atunci, doamnele Alanchi, Botez, Georgescu şi Răvoianu, cu un enorm catalog ce cuprindea lista cărţilor interzise, alegeau din rafturi volum după volum şi strângeau în mijlocul clasei un uriaş morman de cărţi, între care şi multe ediţii din clasicii noştri – Eminescu (articolele politice), Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă. Două vagoane cu cărţi confiscate şi din bibliotecile particulare au ajuns astfel în Gara Câmpiniţa, de unde au fost trimise la topit în fabricile de hârtie. 


Biblioteca locală a traversat perioada comunistă păstrând pe lângă cărţile din perioada proletcultistă şi multe cărţi valoroase. Din 1949 şi până în prezent, Biblioteca Municipală s-a îmbogăţit permanent, deţinând în prezent 82.000 de volume, dintre are 11.000 aparţin secţiei de carte în limba engleză. În cadrul bibliotecii mai funcţionează totodată şi o secţie de carte pentru copii.
În ultima zi a lunii septembrie, Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” a aniversat 110 ani de când este prezentă în viaţa oraşului şi 67 de ani de când funcţionează în actuala clădire, aducând o contribuţie importantă la consolidarea dragostei pentru carte şi lectură în rândul câmpinenilor. 


Evenimentul, foarte bine organizat, a început cu un recital de vioară şi a continuat cu o prezentare făcută de subsemnatul despre drumul străbătut de biblioteca noastră timp de un veac. A urmat momentul mult aşteptat al înmânării premiilor pentru cei mai fideli cititori, elevi şi adulţi, care au primit premii în cărţi, însoţite de diplome. Aceştia sunt: Sidonia Silveanu, Larisa Elena Iancu, Drăguşin Mariana, Radi Nicoleta, Brebeanu Laurenţiu, Voicu Iulia, Veliche Andrei, Bumbăcea Andrei Sergiu, Honciu Vlad şi Boşilcă Sebastian, cel mai tânăr cititor premiat având în jur de 7-8 ani. 
Festivitatea a continuat cu lansarea unor cărţi care au văzut lumina tiparului cu sprijinul Bibliotecii şi al Consiliului Local. Protagoniştii acestui moment au fost d-nele Venera Badea (autoarea volumului de poezie „Dincolo de cuvinte”) şi pictoriţa Corina Chirilă, cea care cu mult har a ilustrat acest volum, dar şi Florin Dochia, autorul volumului „Stare de lectură (2)”, carte ce cuprinde texte de critică literară publicate de scriitor, în ultimii doi ani, în diferite reviste de cultură din România. 


Eruditul şi talentatul poet Florin Dochia a prezentat în continuare volumul „Cântece de lăutar pribeag” semnat de Ştefan Al. Saşa, care a absentat motivat, fiind prezent la un festival de poezie la care a fost premiat. Saşa a lăsat însă un foarte izbutit rondel dedicat aniversării bibliotecii şi un CD cu melodii interpretate de el, ştiut fiind faptul că este şi un strălucit muzician. Poetul şi eseistul Codruţ Radi a citit şi el un eseu dedicat acestuia. 
Florin Dochia a continuat expunerea prezentând cartea d-nei Elena Corina Cernica, „Mit şi simbol în proza fantastică românească. I.L. Caragiale, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu”. Excelente amfitrioane, directoarea Bibliotecii, Liliana Ene şi colegele sale au oferit publicului numeros o trataţie apetisantă în cadrul intim al sălii de lectură.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu