11 octombrie 2016

Elevii câmpineni beneficiari ai burselor de excelenţă

Consiliul Local a aprobat lista cu elevii beneficiari ai burselor de excelență pentru anul școlar 2016 – 2017. Este vorba despre așa-numitele ”burse ale municipiului Câmpina”, aprobate odinioară de legislativul municipal. Bursele Municipiului Campina sunt burse de excelență ce se vor acorda lunar elevilor din ultimul an de studiu, pentru un număr de 31 de elevi, în funcție de rezultatele obținute, după o metodologie de acordare stabilită. Suma se asigură pentru fiecare unitate școlară de învățământ liceal, din bugetul local. Promovarea  proiectului de hotărâre este necesară pentru punerea în aplicare a prevederilor H.C.L. nr.103/28 iulie 2016 privind acordarea burselor de excelenţă -  „Bursele Municipiului Câmpina”-, pentru elevii din unităţile de învăţământ liceal din municipiul Câmpina, pentru anul şcolar 2016-2017. 


Comisia de acordare a burselor de performanță, a analizat și evaluat dosarele elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și disciplină și a întocmit o listă cu  beneficiarii acestei forme de recompensare, în conformitate cu numărul stabilit prin Metodologia de acordare, listă care a fost  supusă aprobării plenului Consiliului Local, care s-a și realizat cu unanimitate de voturi. 
Vi-i prezentăm mai jos pe acești elevi de excepție, care au obținut rezultate foarte bune la învățătură în ultimul an școlar. Cei mai mulți sunt de la Grigorescu, 14 la număr, urmați, din punct de vedere numeric, de elevii de la Forestier și Energetic, fiecare dintre cele două licee amintite cu câte 8 elevi.  Colegiul Tehnic ”Constantin istrati” are doar un elev beneficiar al acestor burse de excelență. 

COLEGIUL NATIONAL „NICOLAE GRIGORESCU“
APOSTOLESCU ŞTEFAN
CIUDIN ANDREEA
CIUTACU IOANA
CONSTANTIN IOAN MIHAI
CORNEANU MIRUNA
DOGARU ANDREEA
MANOLE RUXANDRA ANA MARIA
MOCANU IOANA
NEAGOE IONELA DENISA
NICA IULIA ANDREEA
OLTEANU EVA MARIA
ROŞU TEODORA
TĂNASE TEODORA ŞTEFANIA
TUREAC ADRIAN ŞTEFAN

COLEGIUL TEHNIC „CONSTANTIN ISTRATI“,
IORGA ALEXANDRU

COLEGIUL TEHNIC FORESTIER
BELDIANU FLORINA ELENA
BOBESCU MARIA MIHAELA 
DIACONU GABRIELA OANA
DIACONU IONUŢ MADALIN
MILU ALEXANDRA MIHAELA
MIREANU ANDREI
STOICA MIHAI RĂZVAN
TOADER RALUCA ANDREEA

LICEUL TEHNOLOGIC ENERGETIC
ALEXANDRU VICTOR ANDREI
ALDESCU ANDREEA
BĂDESCU ŞTEFAN IRINEL
BÎJA IOANA RALUCA
CĂRĂUŞ DENIS VICTOR
DOBRE NICOLETA BIANCA
DUMITRICĂ RAREŞ ALIN
PEPENE CONSTANTIN ANDREI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu