04 octombrie 2016

Fostul șef al IJP Giurgiu este noul director interimar al Școlii de Poliție „Vasile Lascăr”

După ce, pe 1 iulie 2016, fostul director al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, chestorul Ion Tomescu, s-a pensionat, locul său i-a fost luat provizoriu de către comisarul-șef Răzvan Enache. Toată lumea era curioasă pe cine va numi conducerea Inspectoratului General de Poliție în locul unicului chestor (cel puțin, până acum), care s-a aflat la conducerea celei mai mari școli de agenți de poliție din România. 


Zilele trecute, așteptarea a luat sfârșit, deoarece diriguitorii IGPR și ai MAI (prin dispoziția inspectorului general al Poliției Române, aprobată de ministrul de interne), au decis ca, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției, director al școlii câmpinene de poliție să fie comisarul-șef Vasile Tache. Acesta a condus, înainte de a ajunge la Câmpina, Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, după ce, o vreme, fusese în fruntea Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița. Noul director al Școlii de Poliție are 48 de ani, este născut în comuna Cornești (județul Dâmbovița) și a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București, Facultatea de Drept din cadrul Universității Valahia din Târgoviște și un curs postuniversitar din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București. Ca o ironie a sorții, și chestorul Ion Tomescu era tot din Dâmbovița (din comuna Bocșani). În această vară, odată cu Ion Tomescu s-au pensionat și doi adjuncți ai săi (comisarii-șefi Constantin Manea și Emil Sabo), plus alți ofițeri superiori, ale căror locuri și funcții vor trebui ocupate în următoarea perioadă. (A.B.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu