25 octombrie 2016

Răzbunarea Mioriței: războiul localnicilor cu dejecțiile Stânei Muscel

Stâna de pe Muscel – un poluator care ascunde multe mizerii? (II)

Continuăm reportajul despre stâna de pe Muscel cu ultima sa parte. Din investigațiile noastre jurnalistice am aflat câteva lucruri interesante, dar nu atâtea câte am fi vrut noi. Mai exact, nu am reușit să obținem punctul de vedere al patronului stânei, Cătălin Mihart, care să evidențieze cu claritate cât de poluatoare este stâna de pe Muscel. Am aflat însă că sunt mai multe stâne mici în jurul Câmpinei și că zootehnia de prin partea locului naște pasiuni și adversități uriașe, atât de mari, încât pentru creșterea cât mai multor animale patronii implicați în astfel de afaceri sunt în stare de multe manevre neortodoxe, cu sfori nevăzute trase de mâini nevăzute pentru obținerea unor câștiguri nevăzute. Nu ne gândeam niciodată că de pe creșterea câtorva sute de oi și vaci rezultă câștiguri într-atât de mari, încât să justifice cheltuirea unor energii și adversități nebănuite, cu înjunghieri pe la spate și lovituri sub centură. Însă la o altă evaluare a profiturilor, la o atentă evaluare pe căi indirecte, adică cele care vizează comercializarea produselor animaliere (carne, brânză, cașcaval și cașcavele etc) în rețele de restaurante, la prețuri de 3-4 ori mai mari decât cele de producție, am putea realiza o altă măsură a lucrurilor, am avea astfel o altă imagine a acestor profituri, precum și o altă evaluare a stânelor apărute prin zona Câmpina în ultimul deceniu. Am aflat bunăoară că oile stânei de pe Muscel, precum și oile celorlalte stâne, se spală anual într-un loc special amenajat, situat într-o comună învecinată Câmpinei, dar pe de altă parte, tot nu am aflat în care rampă ecologică este depozitat gunoiul de grajd adunat de la animalele stânelor respective, lucru extrem de important, căci fără dovada depozitării acestui gunoi, se poate pierde subvenția de la APIA.



Cu jalba în proțap, dar și în zadar

Cel care a tras primul semnal de alarmă asupra neregulilor ce se petrec pe dealul Muscel a fost consilierul municipal Constantin Cândea, fost director al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” și fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, azi pensionar și general în rezervă. Acesta, încă din prima ședință a mandatului său, a atras atenția în legătură cu lipsa totală a normelor de protecție a mediului înconjurător în activitatea stânei, cu nerespectarea perioadelor legale de pășunat, având ca urmare dispariția vegetației de pe suprafețe întinse ale pajiștilor de odinioară, cu poluarea neîntreruptă, vizibilă mai ales după ploi abundente, pe care o produc dejecțiile adunate de la prea multele animale crescute în Stâna Muscel, dejecții aduse de torenți la vale în grădinile de la poalele dealului, dar și pe străzi. Însă consilierul Cândea nu este singurul nemulțumit, cum am fost tentați să credem la începutul demersului nostru, atunci când ne întrebam de ce, aproape patru ani de zile, nimeni nu a avut nimic de obiectat. Întrebarea aceasta ne-a apăsat și mai tare după ce am aflat că și înainte de 2013 – an în care Primăria Câmpina a încheiat un contract de concesiune cu Cătălin Mihart – stâna de pe Muscel a fost administrată de același om de afaceri, acesta având în perioada 2006 – 2013 calitatea de chiriaș, iar nu de concesionar. Ulterior, legislația a impus încheierea unui contract de concesiune, iar nu de închiriere. Nemulțumiți de poluarea produsă de stână sunt zeci de locuitori ai cartierului. Datorită așezării stânei pe unul dintre versanții dealului, nu toți cei de pe strada Muscel au de suferit, ci numai cei care au casele la poalele versantului respectiv. Pe 10 august 2016, ca urmare a reclamației mai multor cetățeni din zona străzilor adiacente dealului Muscel, o comisie formată din reprezentanți ai Primăriei și ai cetățenilor din cartier s-a deplasat la stână ca să verifice temeinicia obiectului reclamației, anume disconfortul creat de mirosurile degajate dinspre stână, precum și de toate dejecțiile care se scurg spre locuințele cetățenilor aflate la baza dealului Muscel. La verificarea efectuată s-a constatat că stâna adăpostea un efectiv de circa 300 de oi, 70 de vaci, doi măgari, porci, gâște, cai. Deși pe timpul verii animalele trebuie duse la o stână de munte, la acea verificare s-a constatat că toate efectivele de animale erau prezente. Din cauza pășunatului în toată perioada verii, tot la acel control au fost depistate deșeuri animale în cantități mari, depozitate în fața stânei, pe un teren neamenajat. De asemenea, s-a constatat că sunt scurgeri de dejecții de la locul de adăpostire al animalelor către aval, din cauza geografiei terenului. 


Totodată, s-a observat că apa rezultată din spălatul obiectelor folosite în stână, precum și dejecțiile latrinei comune folosite de personalul stânei nu se scurgeau în fosa corespunzător amenajată. Pentru reducerea disconfortului adus cetățenilor din aval de stână, s-au stabilit următoarele măsuri: - patronul stânei va ridica toate deșeurile animale care se găsesc depuse  în fața stânei, urmând ca depunerea viitoare a  deșeurilor să se facă numai pe platforma betonată existentă; - se vor lua toate măsurile necesare, astfel încât să se evite scurgerile de dejecții către locuințele situate la baza dealului Muscel; - se vor lua măsuri pentru igienizarea fosei, betonarea acesteia, vidanjarea ei corespunzătoare, precum și pentru captarea în această fosă sau într-un puț absorbant a apei uzate rezultate din curățarea obiectelor folosite la stână. De asemenea, s- a convenit luarea unor măsuri adecvate pentru prevenirea formării noroiului, astfel încât să se protejeze stratul fertile de sol. A fost dat și un termen pentru remedierea deficiențelor: 10 septembrie 2016. La acea verificare a stânei au fost prezente următoarele persoane: Adrian Pițigoi (viceprimarul municipiului), Cătălin Mihart (patronul stânei), Constantin Cândea (consilier municipal, reprezentant al cetățenilor din zona străzilor adiacente dealului Muscel), Claudia Staicu (consilier al serviciului ADPP din primărie), Constantin Olaru (reprezentant al Poliției Locale). În data de 09.09.2016, cu o zi înaintea îndeplinirii termenului, aproape aceeași comisie (mai puțin consilierul municipal Constantin Cândea), a cercetat din nou stâna, în vederea verificării măsurilor impuse în data de 10.08.2016. În răspunsul trimis petiționarilor de către Direcția Juridică a Primăriei Câmpina se menționează că, în urma verificărilor, s-a constatat îndeplinirea tuturor măsurilor impuse. Ba mai mult, au fost trasate noi măsuri: prevenirea scurgerii în aval a apelor uzate încărcate cu deșeuri animale situate lângă izvorul unde animalele sunt adăpate, prin săparea unui șanț opritor în care să se colecteze apele uzate, șanț care va fi curățat periodic; ridicarea unui gard din lemn împletit pentru oprirea eventualelor deșeuri animale care vin spre sursa de apă. Termenul pentru realizarea acestor măsuri este 10.10.2016. Deși acest ultim termen a fost depășit, Primăria nu a mai efectuat niciun control. Oamenii sunt nemulțumiți de răspunsul primit. Printre cei mai nemulțumiți, desigur, Constantin Cândea, care ne-a declarat următoarele: ”În primul rând, în nota pe care ne-a trimis-o Primăria se menționează că aceeași comisie care a făcut cercetarea la fața locului, din data de 10.08.2016, a verificat și realizarea măsurilor, pe data de 09.09.2016. Este complet falsă afirmația, întrucât eu nu am fost chemat și la verificarea măsurilor impuse, iar când l-am întrebat pe dl. viceprimar de ce nu am fost chemat, lucru pe care l-am făcut în plenul Consiliului Local, al doilea demnitar al orașului mi-a răspuns plin de demnitate: ”V-am sunat ca să vă chemăm, dar nu ați avut semnal la telefonul mobil.”  Au râs toți consilierii la auzul unei asemenea explicații, și ar fi râs și nepoții aleșilor, chiar de vârstă preșcolară, dacă ar fi fost și ei prezenți la acea ședință. Prin acest răspuns, viceprimarul Câmpinei ne dovedește cu asupra de măsură că a fost la grădiniță mai des decât ne-am putea închipui. Căci o astfel de motivație cred că este întru totul potrivită grădiniței – nivelul grupei mari. Eu nu am fost chemat, deci pot spune că așa-zisa ”aceeași comisie” nu a fost ”aceeași”. Mirosurile urâte persistă și azi, așa că eu nu sunt foarte convins că patronul stânei a respectat măsurile ce i-au fost impuse de prima comisie, cea din care am făcut și eu parte. Nu mă pot duce pe jos la stână din cauza câinilor. Nemaivorbind de faptul că nu cred în soluția șanțului colector de ape uzate curățat periodic. Legile fizicii vor aduce în continuare la vale dejecțiile și mizeriile stânei. Singura mizerie care va persista la stână va fi cea morală, care nu va fi înfrântă nici de legile fizicii, nici de legea bunului-simț.”

Ce spun vecinii lui Constantin Cândea

Răspunsul Primăriei a fost trimis primului de pe lista zecilor de petiționari nemulțumiți, Ionel Dobra pe numele său. Am fost la Ionel Dobra ca să îi aflu părerea despre poluarea produsă de stâna de pe Muscel, iar nemulțumirea acestuia era la fel de mare ca cea a consilierului municipal Cândea. ”Ne deranjează, cum să nu, ne deranjează chiar foarte tare dejecțiile produse de stâna de pe deal, care se scurg întruna spre grădinile noastre, mai ales când plouă. Din amonte de grădina mea curge un mic pârâu care este adesea infestat cu dejecții de la animalele stânei. Mi-am săpat o fântână ca să îmi pot uda mai ușor grădina, iar apa acestei fântâni miroase de câțiva ani a hazna.  Oamenii au amenajat albia pârâului și au dirijat-o spre canalizarea din stradă, dar cu toate aceste amenajări, mirosurile neplăcute persistă, pentru că și mizeriile aduse de pârâu nu contenesc. Acum câțiva ani aveam o mulțime de fragi și fluturi de nu mai puteai vedea de ei. Acum, am rămas numai cu fluturii de varză. Vara trecută, m-au vizitat niște rude din America, pe care le-am dus pe deal, într-o plimbare. Mi-a fost rușine de ce au văzut acolo. Mizerii peste tot. Data viitoare, când or mai veni rudele pe la mine, nu le scot din curte și grădină. E păcat că s-a distrus toată flora minunată de altădată.” Sunt nemulțumiți și locuitorii unor străzi învecinate. Unii dintre ei nu au semnat ultima petiție de teamă că vor fi supuși la presiuni de către cei din conducerea Primăriei.
În ciuda insistențelor noastre, din păcate, nu am reușit să obținem opinia patronului stânei în legătură cu toate acuzațiile care i se aduc de către zeci de locuitori ai cartierului Muscel. (A.B.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu