29 noiembrie 2016

Câştigătorii concursului de creaţie literară au fost premiaţi

„Este o mare bucurie să mai vezi tineri, în zilele noastre, aplecaţi spre literatură” – declara scriitorul Florin Dochia imediat după încheierea jurizării Consursului de creaţie literară adresat elevilor câmpineni, organizat de Consiliul Local prin Comisia de cultură, Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” şi Societatea Scriitorilor Prahoveni. Aflat la prima sa ediţie, concursul face parte din seria de manifestări culturale ale Bibliotecii, aprobate de Consiliul Local şi a avut ca obiectiv stimularea interesului pentru literatură, în sprijinul formării şi dezvoltării personalităţii elevilor. 


Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 13.00, Biblioteca Municipală a organizat festivitatea de premiere a concursului la care au participat tinerii premiaţi şi profesorii lor, părinţi, scriitori şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Premiile la secţiunile „Poezie”, „Proză scurtă”, „Eseu” şi „Comentariu literar”, constând în diplome şi cărţi, au fost acordate de Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură a Consiliului Local şi de scriitorii Florin Dochia, Iulian Moreanu şi Ştefan Al. Saşa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu