29 noiembrie 2016

Editorial. EU MUT O ZI ALBĂ, EL MUTĂ O ZI NEAGRĂ…

... sau despre o luptă oarbă

Titlul e un vers din Marin Sorescu și l-am ales pentru că mi se pare a prinde foarte bine controversa ivită în urma unei măsuri bizare (cel puțin din punctul meu de vedere) a Ministerului Învățămîntului (îi zic așa ca să înțeleagă toată lumea). A ieșit la iveală o notă a unei tele-conferințe de prin septembrie, în care se atrăgea atenția, de către doamna inspectoare de resort din minister, să nu se mai organizeze la grădinițe serbări, inclusiv Serbările de Moș Crăciun! Acum, pentru a fi corect, facsimilul apărut on line pare a fi o notă a unui inspector județean care transmite „mai jos” indicațiile venite de la centru. Și poate fi chiar un simptom de tipul „mai catolic decît papa”, în sensul că sublinierile din final pot aparține funcționarului în discuție. Nu are prea mare importanță, în fond. Ideea textului e suficientă. Răspunsul pe care l-a dat ministerul, confuz și lipsit de obiect, negînd în aparență că a spus ceea ce a spus, mă face să cred că, în teleconferința buclucașă, d-na inspectoare a precizat cu tărie despre ce e vorba și subordonatul hiper-conștiincios al domniei sale a dat în vileag tărășenia. Deci ni-l interzic și pe Moș Crăciun! 


Au făcut-o de ceva vreme corecții politic din Occident, hopa și Chirițoaiele valahe să „modernizeze” învățămîntul nostru, înapoiat pentru că are icoane pe pereți și cîntă în jurul bradului! Îmi pare rău că, în plină campanie electorală, interesantă, pasionantă, plină de programe debordînd de imaginație și de soluții și de candidați inteligenți și carismatici, în care nu-ți vine să te mai desprinzi de televizor urmărind înfierbîntate dezbateri, eu sunt nevoit să aduc în discuție din nou anostele chestiuni ale învățămîntului… Mă înnegurează însă prejudecata, mentalitatea, ascunsă în spatele acestei notițe birocratice. După ce societatea civilă a reacționat impecabil întru apărarea familiei tradiționale, „progresiștii” de tocmeală au făcut următoarea mutare, inventînd un nou motiv de conflict acolo unde nu era niciunul. Observați că ei nu pot trăi, nu pot ieși în față, decît creînd falii, motive de vrajbă, inventînd noi și noi minorități pe care apoi, cică, le conciliază în numele „toleranței”! Iată, acum avem un nou motiv de harță internă acolo unde, pînă acum cîteva zile, nu era niciunul. 
Asta este strategia noii lupte de clasă! Nu cad în capcana de a
discuta teologic, istoric, moral chestiunea. Este evident că suntem într-o confruntare inegală între „progresismul” liber cugetător, așa zicînd „științific” și violent anti creștin, avînd de partea lui tot imensul angrenaj educativ și mediatic, și tradiționalismul așezat pe solul tare al valorilor străvechi, tot mai împins spre marginile societății. Am văzut săptămîna asta fotografii din capitala UE cu „Moș Nicolae” pe străzi, cu biciul în mînă. („Père Fouetard” Moș Bici… aoleu, agresiune contra copiilor, noi îl știm parcă de la Creangă!). Ceea ce importă minunații noștri din Vest, nu e nici măcar profunzimea lui, ci chestiuni care și acolo țin de moda sclipicioasă a ideologiilor pasagere, nu de esență. Deja, iată, ajungem să apărăm o contrafacere, ni se pare mai mult decît nimic.  Pînă mai ieri eram revoltați pe comercializarea Nașterii sfinte și pe înlocuirea urării „Crăciun fericit!” cu „Sărbătorile de iarnă cu fericire!”. Ca să nu-i vexăm pe non-creștini. Deci Modernitatea a înlocuit Nașterea Domnului ca eveniment istoric religios, divino-uman, cu celebrarea comercială a unui moșuleț simpatic, aducător de daruri. În tensiunea dintre aceste două fețe, totuși Sărbătoarea a supraviețuit pînă și sub comunism, sub nume schimbat în Moș Gerilă, cu data mutată cîteva zile mai tîrziu la sfîrșitul anului, dar tot făcea sindicatul brad la uzină. Mai radicală, Postmodernitatea vrea ștergerea definitivă a sărbătorii. Mnemofobă, ea vede în orice sărbătoare rezistența memoriei și de aceea o dezavuează ca pe dușmanul principal. Mai ales una cu atît de puternică încărcătură sacră.
Postmodernitatea construiește oameni fără rădăcini, transplantabili oriunde, în spații identice, roboți fără identitatea pe care numai memoria locului și a timpului o dă. Sigur, chestiunea nu a prins acum, dar s-a încercat marea cu degetul. Faptul că prin mintea unui oficial al statului român (care are implicit în fișa postului apărarea intereselor românilor și a identității românești), probabil foarte tânăr, probabil foarte bine școlit pe afară, a trecut o asemenea idee e suficient să ne dea fiori reci. Am fi putut să imităm, de exemplu, un anume model de implicare a familiei în chestiunile școlii și care la noi este încă o utopie. 
O altă mamă dintr-un oraș mare, cu copil în clasa a treia, îmi spune că e interzis să intre în școală, trebuie să-l pîndească pe învățător cînd iese în curte, la gard sau cînd pleacă. Acesta e sistemul românesc de colaborare a școlii cu familia. Sau puteam să imităm severitatea unor regulamente și sisteme de evaluare. Nu, noi luăm interzicerea Crăciunului. Știți ce mi se pare groaznic? Oamenii care au asemenea idei au și ei copii! Ei mută, ne mută zilele negre…
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu