01 noiembrie 2016

Editorial. VOCI ÎN VACARM…

Am împrumutat acest titlu firește de la o carte a unuia dintre puținii noștri dizidenți autentici: Vasile Gogea. Pentru că mi se pare perfect acoperitor pentru a descrie infernul cacofonic în care ne scăldăm și în care cele câteva voci lucide și de intensitate normală nu se pot auzi.  
A făcut rumoare pe internet clipul cu acea capră urlătoare (ea crede că e femeie, dar se înșală) care striga acum câțiva ani la concursurile interactive pentru luat bani la proști: să suneeee telefonuuul! Ei bine, creatura respectivă candidează, am înțeles, acum pentru parlament. O merităm! E exemplară pentru vacarm! Și înțeleg că partidul care a propulsat-o tocmai l-a dat în judecată pe Cioloș pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului! Doar suntem în anul și țara absurdului dadaist! 
Citeam acum, în senzaționala carte a lui Mircea Mihăeș despre romanul Ulysses al lui Joyce, cum irlandezii au răscumpărat manuscrisele scriitorului la prețuri incredibile. Și Irlanda era o țară incomparabil mai săracă decît este azi România. Dar ce contează, cînd oamenii cu racile penale țin să se pună la adăpostul imunității parlamentare… Gălăgia este întreținută în primul rînd de presă, care ocolește voit vocile profesioniste, responsabile, calme. „Voi scandalul cu orice preț”, adică blestematul de rating. După mintea mea proastă, România ar trebui să urmărească la toate licitațiile internaționale orice operă sau obiect amintind de Brâncuși  și să le cumpere la orice preț. Prietenii știu de ce. Nu și prietenii lui Ghiță et comp. Ce pereche minunată vor face țipătoarea profesionistă și golul de ecou Tăriceanu, vă dați seama? Și cam după modelul acesta va fi structurat întreg parlamentul… 


Există în România voci capabile să se audă peste vacarmul general? Sunt convins, numai că ele emit în ultrasunete. Nu le percep decît liliecii. Nu cred că partidul acesta nefericit numit
USR, al lui Nicușor Dan, e salvarea (cît îi mai așteptăm pe salvatori, n-ar fi cazul să ne construim singuri pluta și să plecăm în larg?), e prea de stînga după gustul meu și cu destui candidați care ar fi putut fi la fel de bine în oricare alt partid. Cît despre celelalte… sunt doar variante, măști, clone, roate de rezervă ale Nomenklaturii post-decembriste, e o eroare să le numești partide. Nu au ideologie, nu au alte structuri decît coaliția de interese obscure, dar lucrative. De data asta îi dau dreptate lui CTP, la un an de la tragedia de la Colectiv: România nu are niciun lider politic și „mai rău decît să  mori degeaba e să trăiești degeaba”.
Mai grav mi se pare nu faptul că, după acea nenorocire, nu s-a schimbat clasa politică, iar Ponta, Năstase, Dragnea, Tăriceanu, Andronescu, Oprea ne dau cică lecții de decență, ci că societatea civilă nu s-a arătat cu nimic mai bună decît politicienii. Sigur, ea poate face lucruri admirabile în cazuri punctuale, dar pentru cauze mari, care pun într-adevăr în discuție viitorul țării, vocile ei nu s-au auzit. Așa în chestiunea plagiatelor, a confiscării averilor frauduloase, a parlamentului de 300 de oameni (există un referendum valid care cere asta, politicienii noștri se fac că l-au uitat, nesiliți de vocea străzii; în cîteva săptămîni votăm ilegal ceva ce votul referendar a respins), a eliberării din închisori a penalilor pe motive de „cercetare științifică”, a disfuncționalităților din sistemul de sănătate… și etc. Tăcem. Pentru ca urlătoarea aia fără nume sau d-na Grapini, sau d-na Liliana Mincă, sau d-na Cristiana Anghel sau d-na Florina Jipa (aia cu miruitul lui Șova, în caz că ați uitat) sau d-na Plumb sau d-na Corina Crețu sau d-na Norica Nicolai (vă explic eu data viitoare de ce am dat numai exemple feminine) să poată să ne lezeze urechea interioară. La fel de importantă ca ochiul interior. Cel care  ar trebui să vadă viitorul… și nu vede nimic. 
Cei care au ieșit azi la marșuri prin cîteva orașe iar nu vor ieși la vot. Mă uit la statistica votului de azi din Republica Moldova, acum cînd scriu și cînd mai sunt vreo două ceasuri pînă la închiderea urnelor: cei între 18-25 de ani au venit abia puțin peste 9%. Iată! Despre asta va fi vorba și la noi. Ați văzut studenți ieșind la manifestații împotriva profesorilor corupți și plagiatori? Cum să ieșim, cînd ei ies din sală la examen și ne lasă „în pace”? Acesta e Sistemul pe care îl înjurăm toți, dar îl folosim cu bucurie. O societate funcțională, în toate sub-compartimentele ei, este ca o simfonie, fiecare instrument se aude acolo unde trebuie și cînd trebuie. Democratura românească este, cum spuneam, o kako-fonie (scriu etimologic, pentru a sublinia ideea), adică o încercare disperată a fiecărui instrument, de la piculină și triunghi la orgă și țambal, de a le acoperi pe toate celelalte. Și noi ce alegem? Maneaua politică, evident!
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu