29 noiembrie 2016

CĂLĂTOR PRIN LUME. Thailanda – ţara oamenilor liberi (1)

Bine v-am regăsit, dragi cititori ai acestei rubrici, după o pauză destul de lungă în care nu v-am uitat şi m-am preocupat să adun material pentru articolele viitoare, cu gândul la noi călătorii. Astăzi vă invit să mă însoţiţi în călătoria către o zonă mai îndepărtată, în Asia de sud-est, într-o ţară cu o istorie milenară, mai puţin cunoscută de noi: Thailanda.
Ne îmbarcăm pentru început la bordul unui Airbus 320, cu destinaţia Doha (capitala Quatar-ului), urmând ca de aici, după o ecală de câteva ore, să ne continuăm drumul, timp de şase ore, spre Bangkok, capitala Thailandei, unde vom ajunge după aproape 18 ore, timp suficient să trecem în revistă...


Câteva repere thailandeze
Acest stat, care împreună cu Malaysia a fost numit Tigrul Asiei datorită boom-ului său economic, se află în Asia de sud-est, ocupând o suprafaţă de 511.115 km2 şi având o populaţie de peste 65 de milioane de locuitori. Este înconjurat de fosta Birmanie, astăzi Myanmar, Laos, Cambodgia, Oceanul Pacific (Golful Thailandei), Malaysia şi Oceanul Indian (Marea Andaman). Numele ţării provine din două cuvinte:
thai (liber) şi land (pământ, ţinut, ţară), pentru că este cu adevărat ţara oamenilor liberi, Thailanda (vechiul Siam) nefiind niciodată o colonie a nimănui. Numele ţării a fost schimbat de câteva ori. S-a numit Siam până în 1939, aşa cum îl ştiam şi noi din filmele pline de mister, aventuri, călătorii pe elefanţi şi poveşti de dragoste; apoi, până în 1945 s-a numit Thailanda, a revenit la denumirea de Siam până în 1949, iar de atunci şi până în prezent a rămas numele i-a rămas Thailanda. Marea majoritate a populaţiei, peste 95%, este budistă, islamismul având doar 4%. Ţara prezintă toate formele de relief: câmpie cu zone mlăştinoase şi multe lacuri superbe, podiş, dar şi zone muntoase ce se înalţă până la 2595 m. Ţara este străbătută pe o distanţă de 4450 km de fluviul Mekong ce izvorăşte din Tibet şi se varsă în Marea Chinei de Sud printr-o celebră deltă de peste 45.000 km pătraţi.


Thailanda are o climă tropicală şi subtropicală cu doar trei anotimpuri: sezonul fierbinte (martie – mai), ploios şi musonic (iunie – octombrie) şi rece (noiembrie – februarie), dar temperatura medie nu scade sub 24 de grade.  Majoritatea oamenilor trăiesc în mediul rural, doar 22% regăsindu-se în aglomeraţiile urbane. Thai – populaţia autohtonă, reprezintă 75%, chinezii – 14%, urmaţi de malaezieni, kmeri şi alţii. Capitala Bangkok numără 8 milioane de locuitori, alte oraşe având între 262.000 şi 188.000 locuitori. 
Scriam puţin mai sus că între 2002 – 2004 a avut loc cea mai mare dezvoltare economică din Asia, stopată din nefericire de tsunami-ul din decembrie 2004, cu valuri de peste zece metri, care a omorât peste 8.500 de oameni şi a stopat dezvoltarea economică a ţării pentru o perioadă. Cu toate acestea, ţara prezintă astăzi o economie dezvoltată şi în anumite domenii ocupă locuri fruntaşe în lume: orez (locul 5), mevea (cauciuc natural – locul 3), ananas (locul 1) şi trestie de zahăr (locul 5). Vorbind despre Thailanda, trebuie menţionat faptul că, conform calendarului budist, ei sunt cu 543 de ani înaintea calendarului nostru, deci 2016 este la ei 2559. Simbolul naţional al statului este elefantul.
Am ajuns pe aeroportul din Doha, un aeroport modern, extrem de mare, unde transportul de la o poartă la alta se face cu un trenuleţ asemănător celui pe care l-am văzut pe aeroportul londonez Heathrow. De aici, zborul QR 0830 ne duce în noapte spre Bangkok. Şi ce poţi face timp de mai bine de şase ore într-un avion cu sute de pasageri, în care cei mai mulţi încearcă să doarmă? Desigur, poţi asculta muzica, poţi viziona un film pe micul ecran din faţa ta, te mai plimbi pentru a te dezmorţi, mai bei o suc sau o cafea, mai stai de vorbă cu însoţitorii de bord sau pur şi simplu asculţi invidios „corul” de sforăituri ale celor care au reuşit să adoarmă. Şi cum noaptea şi zborul sunt lungi, te faci confortabil în scaunul tău şi continui să rememorezi...

Câteva repere istorice ale Thailandei
Populaţia Thailandei timpurii, kmerii, este treptat absorbită de două triburi: thai şi payo, originare din China, care întemeiază în sec. XIII (1238) Regatul Sukhothai, numit de vecini Siam. Un secol mai târziu, Regatul Ayutthaya, cu capitala purtând acelaşi nume, supune Regatul Sukhatai şi devine una din principalele puteri din Asia de sud-est, distrugând printre altele, Regatul Cambodgian (1431). Secolul XVI găseşte Siam-ul făcând un comerţ înfloritor cu portughezii, olandezii, britanicii ori francezii. Ayutthaya este însă cucerită de veşnicii duşmani ai Thailandei, Birmania (astăzi Myanmar) şi capitala se mută la Bangkok. Un moment de referinţă este anul 1782, când generalul Phaya Chakri respinge invazia birmaneză, preia puterea şi întemeiază sub numele de Rama I, dinastia Chakri care domneşte până astăzi. Deşi supus unor mari presiuni, Siam-ul reuşeşte să-şi păstreze independenţa. Sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX aduc modernizarea statului, cu reforme în învăţământ, justiţie, finanţe. În primul război mondial, Siam-ul luptă alături de Antanta şi din 1920 devine membru al Ligii Naţiunilor (astăzi ONU). În 1932 devine monarhie constituţională şi şapte ani mai târziu îşi schimbă numele din Siam şi Thailanda. În timpul celui de-al doilea război mondial duce o politică pro-japoneză şi după război ţara traversează o perioadă de instabilitate, cu numeroase puciuri militare. Din 1967 au loc lupte cu kmerii roşii, forţe de gherilă sprijinite de China, putere cu care după 1975 vor stabili relaţii diplomatice. Cei trei stâlpi ai statului - religia budistă, monarhia şi limba thai -  au contribuit la dezvoltarea ţării, care a ajuns un lider în regiune. Suirea pe tron în 1946 a tânărului rege Bhumibol Adulyadej (Rama al IX-lea), student la Lausanne în Elveţia pe atunci, a însemnat nu doar cea mai lungă domnie a unui rege în lume, dar şi o perioadă de prosperitate a ţării. Personalitatea sa puternică şi dragostea pentru ţară, explică marea durere pe care thailandezii o simt acum la moartea sa, petrecută anul acesta la data de 13 octombrie. Sunt greu de redat în cuvinte gesturile şi comportamentul sutelor de mii de oameni îndureraţi ce umplu Piaţa Palatului Regal din Bangkok, ce vin din toate colţurile ţării pentru a-şi prezenta omagiile în faţa catafalcului regelui, purtând o panglică de doliu pe umărul stâng. Ceremoniile funerare se întind pe parcursul unui an de zile. 
Depănând câteva fapte istorice, ajungem în jurul orei 7 dimineaţa (Thailanda este la + 5 ore faţă de România) pe aeroportul uriaş al capitalei, inaugurat cu zece ani în urmă. După formalităţile de viză – destul de greoaie – ne recuperăm bagajele şi suntem întâmpinaţi de ghidul local cu tradiţionalul salut „wai”, un gest similar cu cel pe care îl facem noi când ne rugăm, cu mâine împreunate şi capul plecat. Obosiţi după aproape 18 ore de călătorie, ne îndreptăm spre hotelul cu 27 de etaje, gazda noastră pentru trei nopţi.

„Iarnă” la Bangkok
„Iarnă” cu ghilimele de rigoare, pentru că deşi aici suntem în sezon rece, capitala ne întâmpină cu peste 30 de grade la această oră matinală. Prima impresie e de impact: circulaţie este nebună, iar clădirile vechi, pe care le ştiam din filme, fac loc numeroşilor zgârie-nori din zona centrală a metropolei asiatice. Pietoni nu prea vezi, căci oamenii circulă cu propriile maşini, atunci când nu folosesc troleibuzele, metroul sau Sky – trenul aerian. 
Numele de Bangkok este format din două cuvinte: bang (sat pe malul râului) şi kok (măslin sălbatic), deşi locuitorii îl numesc pe scurt Krung Thep (oraşul îngerilor), care este doar o abreviere a unei denumiri mult mai lungi: Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Yuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Phiman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit. În traducere ar însemna „Oraşul îngerilor, marele oraş, eternul oraş-bijuterie, invincibilul oraş al zeului Indra, marea capitală a lumii înzestrată cu nouă bijuterii preţioase, oraşul vesel ce găzduieşte un imens Palat Regal, ce seamănă cu sălaşul paradisiac, acolo unde domneşte zeul cel încarnat, un oraş dăruit de Indra şi construit de Vishnukarma”. Bangkok a devenit capitala Thailandei (Siam-ului) în 1782 sub Rama I şi s-a dezvoltat rapid în sec. XIX – XX. După cel de-al doilea război mondial, canalele au fost acoperite şi transformate în drumuri, s-au construit bulevarde largi şi astfel oraşul cu peste 300 de temple şi 11 universităţi a devenit principalul centru economic, financiar şi industrial al ţării. 
Încet-încet, prin acest trafic infernal, ajungem la hotel, ne cazăm rapid şi ajunşi în camera noastră, aflată la etajul 19, facem un duş fierbinte, ne schimbăm de hainele groase de pe drum şi suntem gata pentru...

Turul oraşului 
În autocar suntem întâmpinaţi cu o sticlă de apă rece şi şerveţele umede, aşa cum se va întâmpla la fiecare oprire pe drumul spre oraşul chinezesc, unde se află celebrul Wat Traimit – Buddha de Aur. 


Odată ajuns în acest oraş care îşi merită renumele, poţi vedea pe străzile sale înguste vechi temple taoiste, farmacii vechi cu medicamente tradiţionale, zeci de magazine unde aurul străluceşte în vitrinele ce se înşiră una lângă alta, vânzători ambulanţi şi magazine cu tot felul de mirodenii, toate la pachet cu o aglomeraţie permanentă, specifică Asiei şi o intensă viaţă de noapte. Străbatem o parte din acest univers exotic şi ajungem la complexul de temple unde se află celebra statuie a lui Buddha de Aur, despre care se spune că este cel mai mare Buddha de aur din lume. Ne descălţăm, păşim cu emoţia vizitării primului templu thailandez şi o vedem în toată splendoarea în faţa noastră. Statuia ce cântăreşte 5,5 tone şi are o înălţime de 4 metri, are o istorie interesantă. A fost făcută în sec. XIII şi se crede că este din aur masiv. Ea a fost ascunsă sub un strat de tencuială până în 1955, când a fost descoperită din întâmplare. De aici trecem într-un templu alăturat, unde un călugăr budist, îmbrăcat tradiţional, binecuvântează pe oricine doreşte, rostind o rugăciune şi legându-le la mână o mică brăţară din material textil. Tot aici, în China Town, se află şi Mica Indie, un mic cartier hindus, unde poţi găsi lăcaşuri de cult sau magazine ce vând costume tradiţionale sau produse alimentare specifice.
Timpul este scurt, programul zilei foarte încărcat, aşa că după o jumătate de oră suntem înapoi la autocar şi prin această atmosferă tipic asiatică ne îndreptăm spre Marele Palat – reşedinţa regală şi Wat Phra Kaeo – Templul lui Buddha de Smarald. Dar despre toate acestea, Templul lui Buddha Culcat şi multe altele, data viitoare.
Alex. BLANCK

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu