13 decembrie 2016

CĂLĂTOR PRIN LUME. Thailanda – ţara oamenilor liberi (2)

Bangkok – oraşul celor 300 de temple

Încheiam articolul anterior cu vizita la Templul lui Buddha de Aur, situat la un capăt al Oraşului Chinezesc. Pentru a ne continua drumul, traversăm oraşul spre insula Rattanakosin, centru istoric şi cultural al Bangkok-ului, unde se află... 

Palatul Regal şi Wat Phra Kaeo –templul lui Buddha de Smarald
Drumul pe care mergem este primul construit în oraş în 1862 din ordinul Regelui Mongkut şi leagă Palatul Regal de cartierul comercial chinezesc. Până atunci, transportul şi singura legătură cu acesta se puteau face doar cu barca, pe râul Chao Phraya, cel ce traversează oraşul şi astăzi. La plecarea din ţară, fuseserăm anunţaţi că nu vom putea vizita complexul Wat Phra Kaeo şi Palatul Regal din cauza decesului regelui Thailandei şi a funerariilor naţionale care vor dura un an de zile. Dar, spre bucuria noastră, aflăm că începând chiar de astăzi, este posibilă vizitarea acestor două obiective importante. Autocarul ne lasă undeva destul de departe de complexul de temple Wat, traficul fiind oprit în zonă deoarece bulevardul ce duce spre palat este înţesat de cei ce vin să aducă un ultim omagiu regelui dispărut. Este foarte cald, sunt peste 32 de grade şi niciun pic de umbră, dar din loc în loc, voluntari ce contribuie la ordinea şi disciplina din zonă ne oferă sticle cu apă minerală pentru a ne hidrata. 


Lăsăm Palatul Regal de un alb strălucitor în dreapta noastră şi intrăm într-o curte interioară unde rămânem minute bune muţi, frumuseţea pe care o avem în faţă lăsându-ne fără grai. Vedem aici una din marile minuni ale Asiei – Templul lui Buddha de Smarald înconjurat de minunate construcţii sacre, turle aurii ce parcă înţeapă cerul, pavilioane extrem de împodobite, „păzite” de statui reprezentând personaje mitologice, cum ar fi Kinaree (jumătate om, jumătate pasăre) sau Morasings (lei feroce). Nu ştii la ce să priveşti mai întâi! Totul în jur este aurit. Trecem pe lângă Mondop, biblioteca unde se ţin textele sacre budiste, apoi pe lângă o stupa, unde se ţin urnele cu cenuşa membrilor familiei regale. Eşti ameţit de atâta frumuseţe ce te înconjoară, uşi încrustate cu sidef, statui aurii, iar punctul culminant, momentul mult aşteptat este...


Wat Phra Kaeo – templul lui Buddha de Smarald
Cea mai importantă structură religioasă a Thailandei, lăcaşul este în acelaşi timp şi templu regal. A fost constuit în sec. XVIII de către Rama I, pentru a adăposti statuia lui Buddha de Smarald,
cea mai sfântă şi puternică statuie, simbol al puterii şi înţelepciunii poporului thailandez. Legenda spune că statuia de doar 66 cm, din jad verde, a fost descoperită în 1434, a fost dusă în Laos, înapoiată Thailandei în 1778 şi ţinută în Templul Zorilor până la construirea acestui templu. Deşi mică şi aflată la o distanţă apreciabilă faţă de vizitatori, statuia este cea mai vizitată, iar ce care doresc să o vadă trebuie să arate un respect deosebit templului. Ţinuta cere să te descalţi, să ai o îmbrăcăminte decentă şi să nu-ţi îndrepţi picioarele spre altar. Pentru că regulile sunt foarte stricte, un tânăr din grupul nostru a fost trimis la intrarea în complex pentru a-şi lua un fel de fustă care să-i acopere genunchii, pentru că blugii săi modeni erau rupţi şi nu-i acopereau.
Mulţi istorici spun că acest Buddha semnifică relaţia mistică dintre Thailanda şi regele ei, el fiind cel ce schimbă de trei ori pe an, odată cu fiecare anotimp, veşmintele sacre de aur ale statuii. Frescele interioare reprezintă poveşti din viaţa lui Buddha. Am rămas impresionat în mod special de fresca ce-l reprezintă pe Buddha rezistând ispitelor Marei. Legenda spune că, într-o vreme când Buddha a intrat într-o perioadă de meditaţie, a trebuit să reziste timp de 40 de zile ispitelor unei zeiţe demon – Mara, dar cu ajutorul zeiţei Torani, care a fost impresionată de faptele sale curajoase, a reuşit prin stoarcerea părului ei lung, să stârnească un val uriaş care a distrus-o pe Mara. Fotografiatul este interzis în interior, aşa că ne mulţumim cu imaginile surprinse la exterior şi trecând pe lângă Palatul Regal, unde este aşezat catafalcul regelui recent dispărut, care nu poate fi vizitat din acest motiv, ne întoarcem în piaţa largă a palatului plină de pelerini şi la această oră, pentru a ne îndrepta, pe jos, spre un alt templu-minune...

Wat Pho – templul lui Buddha Culcat
Este cald, suntem transpiraţi şi obosiţi după lunga călătorie începută în ziua precedentă, dar mergem mai departe către un alt templu dedicat lui Buddha, parte a unui complex de temple din sec. XVI. Aceiaşi voluntari pe care i-am mai întâlnit ne ajută cu sticle de apă rece şi şerveţele umede să facem faţă căldurii şi oboselii. Tot ceea ce vedem aici, statui neobişnuite, clopotniţe pictate, sculpturile, toate prezentând subiecte variate, cum ar fi astronomia, literatura, războiul, ajută la o mai bună înţelegere a istoriei Thailandei, acesta fiind şi scopul pentru care regele Rama al III-lea a deschis porţile complexului în 1832: pentru ca oamenii să înveţe. Lucru care s-a şi întâmplat. Pietrele găsite aici au încurajat studiul geologiei, statuile Rishis (pustnici indieni) în poziţia yoga i-au învăţat poziţiile corecte pentru meditaţie şi relaxare, iar picturile murale i-au învăţat pe oameni tehnicile de masaj, atât de populare în Thailanda. De altfel, în curtea interioară a complexului, undeva în partea dreaptă, vedem clădirea şcolii de masaj, iar în faţa ei, tarabe cu cosmetice specifice masajului. 


Până a ajunge la Templul lui Buddha Culcat admirăm curţile interioare pline de statui uriaşe, înfricoşătoare, din piatră, patru temple înalte ridicate în memoria primilor patru regi ai Thailandei, temple între care se detaşează cel albastru, construit de regele Mongkaut pentru soţia sa, care şi-a dat viaţa în luptă salvându-l. Plimbându-ne prin curţile interioare, suntem din nou surprinşi de ospitalitatea thailandeză a voluntarilor care ne îmbie de data asta cu o supă caldă, o mâncare tradiţională şi bineînţeles cu o sticlă cu apă rece. Curiozitatea ne îndreaptă paşii mai departe spre templul ce-l adăposteşte pe Buddha Culcat, punctul de vârf al acestui complex, cel mai vechi şi mai mare complex din Bangkok. Statuia aurită, lungă de 46 metri şi înaltă de 15 metri, cea mai mare din Thailanda, îl reprezintă pe Buddha culcat într-o parte, sprijinindu-se pe un cot, în momentul iluminării, înaintea intrării în Nirvana. Remarcăm că tălpile statuii prezintă 108 inserţii din sidef, semnalmente specifice unui iluminat, precum şi faptul că degetele sale sunt toate de mărimi egale. 


Încântaţi de cele văzute, ieşim în curtea interioară, ne încălţăm şi ne îndreptăm spre autocarul ce aşteaptă să ne ducă înapoi la hotel. Traversăm din nou oraşul într-un trafic cum rar mi-a fost dat să văd. Ne mişcăm în ritmul unui şarpe imens, prin peisajul viu colorat al unui oraş cu sute de feţe, bulevarde largi şi străduţe înguste, în care la tot pasul te izbesc contastele: zgârie-nori în vecinătatea unor case sau temple vechi, maşini ultramoderne alături de tuk-tuk-uri (ricşe motorizate sau mici maşini cu 6-8 locuri fără uşi), turişti alături de călugări budişti îmbrăcaţi în tradiţionalele lor haine portocalii, purtând sandale, toate lăsând impresia unui haos urban. După aproape două ore, ajungem în camerele noastre, unde răcoarea dată de aerul condiţionat e cea mai bună răsplată după o zi lungă şi obositoare. Dar programul în Bangkok nu s-a terminat, aşa că cei pe care îi mai ţin picioarele se îndreaptă spre centrul oraşului – Piaţa Patpong, pentru a cunoaşte câte ceva despre...

Viaţa de noapte la Bangkok
La ora 22.00, când acasă este doar ora 17.00, ne reîntâlnim cu ghidul local pentru a vedea oraşul noaptea. Plimbarea nu este prea lungă şi curând coborâm din autocar la un capăt al străzii Patpong, renumită din timpurile vechi pentru viaţa de noapte. Astăzi, strada lungă de aproximativ 1 km, luminată ca ziua, adăposteşte un adevărat bazar pe tarabele căruia poţi vedea o multitudine de lucruri de vânzare, de la tricouri cu diferite înscrisuri şi desigur desene cu elefanţi (simbolul Thailandei), cămăşi, blugi, ochelari de soare sau ceasuri, până la cosmetice şi articole de artizanat. 


Trotuarele sunt mărginite de zeci de localuri unde sunetul muzicii depăşeşte nivelul admisibil de decibeli, ceea ce face o conversaţie greu de realizat chiar şi pe trotuar. Prin uşile deschise putem vedea grupuri de fete îmbrăcate sumar, în bikini, ce dansează la bară sau în faţa barului plin cu băuturi, singure sau cu câte un partener. Sunt tinere şi nu neapărat frumoase. În faţa fiecărui local de acest gen se află un individ cu un cartonaş în mână, pe care sunt trecute diferite tarife pentru „o oră de plăcere”. Dacă ai făcut greşeala să priveşti doar pentru o clipă cartonul, din curiozitate, eşti pierdut. Individul se ţine după tine şi nu mai scapi de el, chiar însoţit fiind. Nu vorbeşte nicio limbă stăină, dar tot insistă prin gesturi, mergând în faţa ta, să-l urmezi pe calea spre „fericire”. Reuşim să scăpăm de unul din aceştia şi intrăm într-un mic restaurant, fără animatoare, să mâncăm ceva. Aşteptăm mult, chelnerii nu vorbesc nicio limbă străină, ne înţelegem greu, mâncăm prost şi scump, apoi părăsim localul. Aproape de miezul nopţii ne întoarcem la hotel, căci aşa cum spunea Scarlett O’Hara, eroina din romanul „Pe aripile vântului”, „... şi mâine este o zi”.
Întors din Thailanda, prietenii nu se pot abţine să nu te întrebe, cu subînţeles, dacă şi ce fel de masaj ai făcut în zilele petrecute acolo, ştiut fiind faptul că masajul thailandez, binecunoscut în întreaga lume, este unul din momentele de răsfăţ căruia puţini îi pot rezista, mai ales dacă vorbim despre masajul erotic la care se gândeşte probabil ironicul prieten. Trebuie subliniat  însă că aici au existat şcoli de masaj din cele mai vechi timpuri, cea mai veche datând încă din sec. XVI. Unele cicluri de studii se întind pe cinci nivele, de la începători la experţi, fiind aprofundate o multitudine de tehnici: comprese fierbinţi cu diferite ierburi, masaje cu substanţe aromatice, cu pietre firbinţi sau cu ulei. Există masaj pentru picioare şi tălpi, timp de 40 – 50 de minute, masaj tradiţional foarte energic timp de două ore sau masaj cu o specie de peştişori – Garra Rufa, care curăţă pielea moartă de pe picioare. Tariful pentru o şedinţă nu e foarte ridicat, el depinzând de natura masajului. Vă mărturisesc că nu am încercat vreo şedinţă de masaj, dar câţiva din grupul nostru, care au fost aproape zilnic, s-au declarat extrem de mulţumiţi de felul în care s-au simţit după un astfel de moment de relaxare.
Noaptea a pus stăpânire pe Bangkok, dar oraşul nu doarme. De la fereastra camerei noastre, aflată la etajul 19, privesc luminile blocurilor din jur, cu zeci de etaje, cât şi nesfârşitul şir de automobile care circulă chiar şi la această oră. A fost prima zi la Bangkok, dar ce zi! Plină şi fantastică. E trecut de miezul nopţii şi am trecut deja într-o nouă zi în care ne aşteaptă alte locuri încântătoare.
Alex. Blanck

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu