28 decembrie 2016

Măsuri represive suportate de populaţie în urmă cu 50 de ani

Se vorbeşte uneori cu aprecieri pozitive despre începuturile politicii ceauşiste din anii ’60. Nicolae Ceauşescu păstrase în primii ani linia trasată de Gheorghiu Dej, aceea de deschidere spre occident, după declaraţia din aprilie 1964. Dacă însă aruncăm o privire atentă asupra perioadei, găsim seminţele regimului de aprigă dictatură personală pe care a introdus-o din 1971. 
O măsură extrem de nocivă a fost cea legată de politica demografică, Ceauşescu voind să fie liderul unui stat important, care să aibă o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori. În acest scop, la 2 octombrie 1966, s-a dat publicităţii Decretul Consiliului de Stat care reglementa întreruperea de sarcini. Decretul era semnat de Chivu Stoica, care fiind preşedintele Consiliului de Stat, avea atribuţii de şef de stat, Ceauşescu fiind numai liderul Partidului Comunist. Acest decret avea să producă adevărate drame în familiile românilor. Întreruprea sarcinii era permisă doar în caz de boală sau mamelor care aveau deja patru copii. Erau însă numeroase cazurile femeilor cu trei copii, care mai aveau şi serviciu pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor şi care nu îşi mai puteau permite încă un copil. Din acest motiv, foarte multe tinere mame recurgeau la avorturi făcute de persoane mai mult sau mai puţin calificate, de pe urma cărora aveau mult de suferit sau chiar îşi pierdeau viaţa. 


Au fost cazuri care au zguduit opinia publică şi în oraşul nostru. Un astfel de episod au trăit muncitoarele de la Fabrica de Ciorapi, care după ce au ieşit într-o dimineaţă de la schimbul de noapte, şi-au găsit o colegă aruncată pe o grămadă de pietriş, moartă în urma unei puternice hemoragii. Avortul îi fusese provocat de o bătrână, a cărei fiică a luat vina asupra ei pentru a-şi salva mama de anii grei de puşcărie. Au fost şi cazuri când medici cu reputaţie au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare pentru întreruperi ilegale de sarcină. O cunoştinţă, gestionară la un bar elegant din oraş, având o prietenă aflată la ananghie, s-a dus la directorul maternităţii să pună o vorbă bună pentru ea. Acesta era un excelent medic, foarte omenos, care îi servea pe toţi cei care îi solicitau ajutorul, ba chiar şi pe activiştii de partid care dădeau de asemenea necazuri. Din nefericire, în urma intervenţiei, femeia a făcut complicaţii şi a trebuit să fie internată. În momentul în care erau semnalate astfel de incidente, intervenea un ofiţer de la miliţie care se ocupa personal de anchetă, iar celei în cauză nu i se acorda asistenţă până nu îi denunţa pe toţi cei implicaţi. Aşa s-a întâmplat şi în această situaţie, în urma căreia apreciatul medic, gestionara de la bar şi victima au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Dacă s-ar face o statistică, s-ar constata că decretul a fost inutil, natalitatea începând să înregistreze scăderi la numai un an de la apariţie. 
Alte elemente care vesteau un viitor dictator se refereau la ţinuta studenţilor. Un ordin dat de Ministerul Învăţământului specifica necesitatea comportării demne şi civilizate în ţinută a tineretului studios şi trebuia să combată stridenţa vestimentaţiei sau aspectul neîngrijit al părului (purtarea pletelor). Actorul câmpinean Eusebiu Ştefănescu, angajat pe atunci la teatrul din Ploieşti, când venea să-şi viziteze tatăl domiciliat în cartierul Câmpiniţa, purta mereu la el un certificat eliberat de miliţie, în care se justifica faptul că poartă părul lung deoarece aşa îi cerea rolul în câte o producţie cinematografică. În acest context, scriitorul Eugen Barbu a declanşat un atac, publicând în ziarul „Scânteia” pamfletul „Lăţosul”. 
Miliţia intervenea şi la reuniunile de tineret, oprind dansurile de tip occidental, gen rock&roll sau twist. Tinerii mei prieteni câmpineni, fascinaţi de blugii pe care nu şi-i puteau procura, îşi comandau la croitorii locali pantaloni de doc împodobiţi cu ţinte, cu tivul foarte strâmt, aşa cum cerea moda occidentală. Era în zona noastră un miliţian, poreclit datorită staturii lui şi obezităţii minţii, „Inimă Lungă”, care atunci când întâlnea pe stradă tineri îmbrăcaţi cu astfel de blugi improvizaţi, îi lua la poliţie şi îi obliga să-şi scoată cracul pantalonului peste pantof. Dacă tivul era prea strâmt şi nu permitea această manevră, le sfâşia pantalonul până la genunchi. Miliţienii procedau la fel de dur cu tinerii care purtau barbă. Îi luau la miliţie şi îi confruntau cu poza din buletin, iar dacă acolo nu apăreau cu barbă (marea majoritate nu apăreau aşa), îi bărbiereau forţat şi îi amendau pentru ţinută necuviincioasă. Această prejudecată împotriva celor cu barbă avea să se păstreze până în zilele mineriadei.
Ar mai fi de amintit şi alte măsuri care nu prevesteau nimic bun. S-a interzis, spre exemplu, cântăreţelor care apăreau la tv să poartă fuste scurte; s-a îngreunat foarte mult procedura de divorţ, care dura ani de zile şi pentru care se percepea o taxă de timbru egală cu două salarii; s-a introdus un impozit pe celibat, plătit de tinerii trecuţi de 26 de ani, bărbaţi sau femei, care nu erau căsătoriţi. 
Acestea sunt doar câteva aspecte care ne arată că, încă de la început, Ceauşescu nu era un lider reformist. Prin măsurile represive adoptate de el se întrevedeau germenii viitorului regim stalinist pe care l-a introdus şi l-a menţinut în România până la căderea sa în 1989.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu