13 decembrie 2016

Viaţa politică post-decembristă la Câmpina (1)

Parcă ieri a fost acel decembrie 1989 care a schimbat faţa României şi cu toate că a trecut mai bine de un sfert de secol de atunci, imaginile mi s-au întipărit în memorie ca secvenţele unui film. Noaptea de 22 decembrie 1989 a fost una ca de primăvară. Stăteam afară, privind cerul brăzdat de trasoare şi de proiectile antiaeriene, probabil chiar şi de rachete sol – aer care explodau necontenit. În jurul oraşului erau două zone în care acest bombardament a continuat până aproape de dimineaţă: zona barajului de la Paltinu şi cea de la uzina din Floreşti. Nici acum nu îmi pot explica cum profesioniştii de la unitatea de rachete, camuflată în pădurea de la Voila, au putut fi înşelaţi (mai târziu s-a spus că au fost nişte ţinte electronice false) şi au dezlănţuit acel foc continuu ce amintea de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Cele mai fantastice zvonuri începuseră să circule şi domnea în zilele acelea o confuzie totală. Se spunea că teroriştii care se ascundeau în tabăra de pionieri de la Telega au otrăvit apa din lacul de la Paltinu şi că se pregătesc să arunce în aer imensul baraj. Un individ îmbrăcat în haine de ofiţer (mai târziu am aflat că era un cunoscut medic oculist) s-a prezentat la primărie având o geantă plină cu resturi metalice, spunând că provin de la un elicopter al teroriştilor doborât în zona lacului de acumulare. 


Confuzia a durat câteva zile şi după arestarea lui Ceauşescu, iar cineva din umbră profita de această incertitudine ca să acapereze puterea. Armata, securitatea şi miliţia îl părăsiseră pe Ceauşescu. În noaptea de 22 decembrie s-a anunţat la radio că şcoala de miliţie din Câmpina a trecut de partea revoluţionarilor. Câteva zile mai târziu, a apărut în teritoriu o maşină militară, iar căpitanul Cercel trecea din primărie în primărie instalând câte un embrion al noii puteri. Se foloseau de oamenii fostei administraţii, pe care-i păstrau în funcţie şi de o serie de cetăţeni plini de entuziasm care, ieşiţi pe stradă, ocupaseră primăria şi sediile de partid. S-a creat o debandadă totală: au distrus
arhivele secţiei de evidenţă a PCR şi au devastat birourile căutând documente pe care n-au ştiut să le păstreze pentru istoricii de mai târziu, distrugând mărturii preţioase. Acum este clar că peste mişcarea populară care a plătit cu multe sânge la Timişoara, Bucureşti, Braşov, Sibiu s-a suprapus o structură de profesionişti proveniţi din rândul fostului regim, dirijaţi de o putere din afară. Nu mai este nicio îndoială asupra rolului jucat de Gorbaciov în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu activistul şcolit la Moscova, Ion Iliescu.
Din păcate, mulţi dintre acei entuziaşti ai primelor zile nu s-au avântat în luptă din patriotism, ci pentru interese personale. Era o lume de câştigat. Locul vacant trebuia ocupat rapid, pentru ca România că nu pornească pe adevăratul drum al democraţiei de tip occidental. Aşa că a fost creat un organism, Frontul Salvării Naţionale, în care pe lângă câţiva disidenţi cunoscuţi regăseai oameni ai vechiului regim ceauşist, între care, „ultimul de pe listă, cu voia d-voastră”, Ion Iliescu. 
În teritoriu au fost înfiinţate organe de conducere cu caracter politic şi administrativ, Comitete ale Frontului Salvării Naţionale. Intrau aici reprezentanţii FSN-ului în proporţie de 50% şi câte trei reprezentanţi ai partidelor politice recent înfiinţate. În Câmpina, primele partide care au creat organizaţii locale au fost cele istorice (PNL, PNŢ şi PSDR). Au apărut însă şi organizaţii ale noilor partide: Partidul Republican, Mişcarea Ecologistă Română, Federaţia Ecologistă Română şi, după câteva luni, Alianţa Civică condusă de Ana Blandiana, organizaţie non-politică, care s-a transformat apoi în partid – Partidul Alianţei Civice (PAC), foarte puternic la Câmpina. Liberalii erau conduşi la Câmpina de profesorul de educaţie fizică Ghica (înlocuit curând de dl. Ciornei şi mai târziu de dl. Petrescu); PNŢ-ul era condus de fraţii Burloiu; MER-ul îl avea reprezentat pe doctorul Mihai; FER-ul pe doctorul Gavrilescu; Partidul Republican pe d-na avocat Constantin; Alianţa Civică era reprezentată local de d-na Bulic, d-na Alexandrina Popescu, d-na Rodica Brătianu-Tănăsescu. Eu primisem de la Sergiu Cunescu, liderului PSDR-ului, mandatul să înfiinţez în judeţul Prahova vechiul Partid Muncitoresc. 
Alianţa Civică convocase o întrunire în sala Casei de Cultură, la care Alexandru Popovici, prorector la Institutul de Petrol şi Gaze Ploieşti şi unul din liderii alianţei, a anunţat decizia unei părţi a membrilor acesteia să înfiinţeze un partid condus de Nicolae Manolescu (PAC). În Câmpina, Nicolae Manolescu avea mulţi prieteni şi i-a dat d-rei Mariana Dârmon, o bună cunoştinţă a lui, mandatul de preşedinte al PAC la nivelul întregului judeţ. 
Preşedinte al CFSN-ului local a fost ales un tânăr inginer de la Institut, dl. Pelceag, iar vicepreşedinte a fost numit  dinamicul profesor de istorie Georgică Severin (cei doi fiind scoşi din activitatea lor profesională timp de un an). Inginerul Hănciulescu a fost desemnat ca primar, pentru că se remarcase într-o şedinţă de partid la Institut când, propus să fie delegat la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, a refuzat spunând că el nu-l mai votează pe Ceauşescu. Dl. Hănciulescu a fost poate cel mai dezinteresat primar al oraşului de atunci şi până în prezent. Îmi aduc aminte cum dimineaţa se formau la chioşcurile de ziare cozi imense de oameni care aşteptau să vină maşina Poştei. Acest inginer cu maniere de mare domn (tatăl său fusese unul din fruntaşii Partidului Social Democrat condus în perioada interbelică de Constantin Titel Petrescu), se aşeza mereu la coadă, în drumul său spre primărie. L-am invitat odată să-mi treacă în faţă, pentru că el aştepta să cumpere ţigări şi nu ziare. Altă amintire o păstrez din vremea în care începuseră să vină ajutoare din străinătate (mai mult îmbrăcăminte) şi o gloată gălăgioasă de rromi îl asediase în biroul în care se instalase, în fostul sediul al PCR de pe strada Mărăşeşti, cerându-i partea leului din transportul sosit la primărie. Exasperat de răcnetele lor, neputând să-i convingă să păstreze ordinea, a făcut un gest care m-a uluit: şi-a încuiat sertarele, a băgat cheia în buzunar şi a ieşit liniştit pe uşă, lăsându-i pe aceşti profitori cu gura căscată. 
Din păcate, FSN-ul (contrar angajamentului pe care şi-l luase, acela de a fi un instrument provizoriu al noii puteri) s-a transformat în partid politic. Eram în sala mare a actualei Prefecturi, reprezentând CFSN-ul din Telega şi toţi preşedinţii acestui organism provizoriu din judeţul Prahova. Şedinţa era condusă de liderul FSN din Prahova, inginerul ploieştean Cornel Ruse, care a anunţat că s-a înscris în noul partid şi a fost urmat în bloc de toţi şefii FSN-ului din judeţ, cu trei excepţii: dl. Opriş - veteran al PNŢ-ului, fost deţinut politic, dl. Quintus – de asemenea, veteran al PNL-ului şi subsemnatul. 
A fost momentul în care drumul României spre adevărata democraţie a fost stopat. Au urmat mineriadele organizate de FSN. Am avut una şi la Câmpina, condusă de un maistru de la Turnătorie, care a venit cu o mulţime de muncitori, au ocupat primăria, l-au înlăturat pe primarul Hănciulescu şi l-au instalat pe inginerul Bucur, omul lor. Au mers apoi la sediul PNŢ-ului care era situat pe centru, vizavi de actualele telefoane, au aruncat cu vopsea pe geamuri şi le-au spart. Doi tineri miliţieni, înspăimântaţi de agitaţia gloatei, au fost incapabili să ia vreo măsură. Cei doi fraţi Burloiu, care nu erau nişte tipi atletici, erau baricadaţi în sediu, respingând cu mult curaj pe cei care, având şi ceva alcool în ei, încercau să ocupe birourile şi să le distrugă. 

Evoluţie sau involuţie
A urmat, de la acel elan revoluţionar sincer care antrenase în Câmpina o seamă de personalităţi de bună calitate, o rapidă involuţie. Unii lideri, afiliaţi de acum şi la partide politice, au intrat în afaceri. Domnii Pelceag şi Georgică Severin au înfiinţat primul magazin particular din oraş: „Pelsev”. Aveau un spaţiu comercial la parterul unui bloc de pe centru, unde o vânzătoare tânără şi cochetă servea cu multă amabilitate clienţii care năvăleau în număr mare în magazin. Pentru prima dată, câmpinenii puteau să-şi cumpere bere la cutie, săpun Rexona, Pepsi, ţigări Kent, cafea şi alte lucruri la care râvneau de ani de zile. 
Eram pe atunci în relaţii amicale cu profesorul de biologie de la Liceul Petrol, dl. Anastasescu, care pe parcursul unui an făcuse un tur pe la toate fomaţiunile politice locale, mai puţin pe la FSN. M-a ajutat să difuzez ziarul Partidului Social Democrat Român, care apărea în capitală şi purta denumirea veche a presei social-democrate – „Lumina”. Un timp l-am pierdut din vedere şi nu l-am mai văzut la reuniunile pe care formaţiile de opoziţie le organizau săptămânal în sediul ţărăniştilor. Când l-am reîntâlnit, câţiva ani mai târziu, era un prosper om de afaceri. Mi-a spus atunci un lucru pe care nu l-am putut uita: „În timp ce voi făceaţi partide, eu făceam firme!” Seniorul Anastasescu a fost iniţiatorul marii afaceri care s-a constituit într-un adevărat trust – Metaleuroest, care a fost preluat mai apoi de fiul său. Mai târziu, acesta din urmă, împreună cu asociatul său, Mihai Tufan, cumpărau Uzina Neptun cu preţul de 100.000 de dolari, cam cât valora atunci o vilă din vechiul oraş. Privatizarea Neptun-ului se făcuse după ce vechea conducere o dotase cu cele mai moderne utilaje. Societatea exporta atunci reductoare în Africa de Sud, Israel, Italia, Germania, Polonia. Cineva din uzină, care voia să acapareze conducerea, a organizat o grevă, a adus şi oameni de pe stradă, au destituit vechea şi eficienta conducere şi şi-au pus omul lor. Rezultatul a fost că în scurtă vreme, uzina care avea 4000 de angajaţi, a ajuns la câteva sute de muncitori. Ar fi de scris o carte întreagă despre cum, în această epocă tulbure, a murit toată industria câmpineană, care până în 1990 realiza o producţie egală cu a două judeţe. 
Cu aspecte ale vieţii politice, sociale, culturale din acele vremuri, voi reveni în alte episoade.
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu