17 ianuarie 2017

CĂLĂTOR PRIN LUME. Thailanda – ţara oamenilor liberi (4)

Phuket – Perla Thailandei şi a Mării Andaman
Reveneam în articolul anterior în Bangkok, după o zi încărcată încheiată cu vizitarea minunatului Palat Peking. Astăzi părăsim din nou capitala şi după un zbor de o oră şi 25 de minute aterizăm pe insula Phuket, cea mai mare din Oceanul Indian şi din Marea Andaman, numită şi „perla Thailandei”, renume datorat atât frumuseţii sale, cât şi perlelor ce se extrag aici.
Insula Phuket se află la o distanţă de 867 km de Bangkok şi este vizitată anual de peste 3 milioane de turişti, care au reuşit să treacă peste şocul cauzat de tsunamiul devastator din 2004, oameni care caută atât plajele cu nisip fin auriu sau alb de aici, cât şi celelalte 42 de insule stâncoase aparţinând Parcului Naţional Phang Nga Bay. Insula oferă un peisaj divers: munţi împăduriţi, plantaţii de cauciuc, peşteri marine numite „hong”, lagune, sate pe piloni ori ferme de elefanţi. În timpurile vechi, când purta numele de „Bukit” (deal), s-a dezvoltat treptat datorită situării ei pe ruta comercială dintre India şi China. Dezvoltarea turismului, început aici în anii ’70, a fost întreruptă în 2004 de tsunamiul devastator, dar continuă şi în zilele noastre, fiind instalată acum de-a lungul coastelor o alarmă anti-tsunami, pentru a reda încrederea turiştilor în siguranţa insulei. Alături de turism s-au dezvoltat industria cositorului şi a cauciucului natural, toate acestea făcând din insulă a doua provincie ca bogăţie din Thailanda. 


Lăsăm bagajele în grija porterilor şi ne urcăm în autocarul în care suntem întâmpinaţi, după obicei, cu câte o sticlă de apă rece. Este ora 15.00 (acasă ora 10.00) şi este foarte cald. Trecem prin capitala insulei, care poartă acelaşi nume – Phuket şi ne întreptăm spre Karon Beach, o staţiune din apropiere, unde vom sta şase zile la un hotel de patru stele aflat la câţiva zeci de metri de plajă. În drum vedem pe un vârf de munte, nu departe de şoseaua şerpuitoare, marele Buddha din Phuket, o statuie din marmură albă înaltă de 45 metri, ce domină peisajul. Ajunşi la hotel, a cărui arhitectură aminteşte de trecerea britanicilor prin regiune, ne luăm în primire camerele ce înconjoară cele două piscine ale hotelului şi mergem să încercăm nisipul auriu al plajei şi marea, care la această oră are o superbă culoare azurie. 
Staţiunea Karon Beach se află la capătul unui drum în serpentine, cu suişuri şi coborâşuri, de-a lungul căruia te însoţeşte în permanenţă Marea Andaman. Faleza are pe stânga hoteluri, restaurante şi magazine, iar traversând şoseaua ajungi direct pe plajă. Transportul public se face în general cu „tuk-tuk-uri”, motociclete la care sunt ataşate nişte cabine cu 4-6 locuri, care se pot strecura cu viteză prin traficul intens. Seara căutăm un mic restaurant cu specific thailandez şi ne pregătim pentru ziua de mâine, ce ne va purta paşii spre...

Wat San Phra Kan – Templul Maimuţelor
Pare ciudat ca maimuţele să aibă un templu al lor, dar aşa este cunoscut acest lăcaş închinat lui Kala, zeu hindus cu patru braţe, situat nu departe de unul dintre cele mai vechi oraşe din Thailanda - Lop Buri (sec. VI). Templul este asemănător unei peşteri deschise la ambele capete, rămăşiţe ale unui templu kmer din sec. X. În interior, undeva în partea dreaptă, vedem statuia aurită a zeului Kala, în poziţie culcat, sprijinit într-o mână. 


Pretutindeni, maimuţe: în interior, la intrare, pe stâncile sau copacii ce înconjoară lăcaşul. Mici şi agile, sunt hrănite de turişti cu banane, ce pot fi cumpărate chiar de la vânzătorii ambulanţi din apropiere, care îşi câştigă astfel existenţa. De altfel, aici, în ultima duminică din noiembrie, se desfăşoară şi un Festival al Maimuţelor, la care pe lângă maimuţele „localnice”, mii de alte maimuţe sunt aduse aici din întreaga ţară, un adevărat show în cadrul căruia sunt răsfăţate cu tone de fructe şi legume. Momentul de vârf al acestei zile îl atingem însă vizitând... 



Parcul Naţional Phang – Nga Bay
O barcă cu motor cu o capacitate de circa 30 de persoane ne ia din port şi ne duce în mare viteză în acest parc naţional format din 42 de insuliţe stâncoase şi numeroase peşteri marine numite „hong”. Ambarcaţiunea se opreşte la ţărmul unei insule, de unde suntem preluaţi de un localnic în bărci din cauciuc pentru două persoane, ce ne poartă spre aceste „honguri”, peşteri vechi din calcar, formate cu milioane de ani în urmă sub mare şi împinse la suprafaţă de deplasarea plăcilor continentale. 


Stâncile ce se ridică vertical din mare, acoperite cu o vegetaţie bogată, culoare apei din lagună, totul dă naştere unui tablou ireal.  Înaintăm încet, intrăm în câteva dintre peşteri, unele luminate de lanterna vâslaşului şi aflăm că majoritatea acestora nu pot fi vizitate decât în perioada refluxului. 
Nu e de mirare că multe filme au fost turnate în aceste locuri, aşa că următoarea oprire va fi...


Insula lui James Bond
Este vorba, desigur, despre celebrul agent 007 din filmele lui Ian Fleming. Aici au fost turnate filmele „The Man with a golden gun” (Omul cu pistolul de aur – 1974), cu Roger Moore în rolul principal şi „Tomorrow never dies” (Ziua de mâine nu moare niciodată - 1997) cu Pierce Brosnan. Ancorăm înt-un frumos golf şi păşim pe o potecă aglomerată de turişti ce urcă şi coboară. Odată ajunşi pe nisipul auriu al insulei, vedem iţindu-se din apa turcoaz a mării două stânci. Acest peisaj minunat a fost decorul unui alt film celebru, „The beach” (Plaja), care l-a avut în rolul principal pe Leonardo di Caprio. Filmul a fost turnat parţial în anul 2000 într-un golf din apropiere, golful Maya din insula Phi-Phi, socotit de regizorii de la Hollywood prototipul paradisului. 
Călătorului îi stă bine cu drumul, aşa că plecăm mai departe spre...

Ko Pany
În acest sat musulman, construit pe pilonii de mangrove ce ies din apă, urmează să servim un prânz tradiţional. Ancorăm la un ponton şi un fel de potecă din elemente pneumatice ne conduce spre satul izolat ce se află la aproximativ 20 km de ţărmul cel mai apropiat. Luăm masa pe o terasă deschisă, în apropierea lagunei şi apoi vizităm „satul” ce trăieşte exclusiv din turism. De la căsuţele mici şi întunecoase aflate de-a lungul unor canale, cu apa clipocind până în apropierea pragului locuinţei şi până la cele câteva „magazine” unde se vând lucruri trebuincioase traiului zilnic sau obiecte de artizanat, totul este întunecat şi îţi dă măsura greutăţilor pe care aceşti oameni trebuie să le îndure zilnic. 


Păşim cam nesiguri pe podeţele din lemn ce acoperă canalele şi din întunericul „străzilor” pe care am trecut, pe lângă locuinţele cu una sau două încăperi, ieşim la lumină pe un platou aflat la marginea satului, unde se află grădiniţa şi şcoala primară, cele două fiind despărţite de un mini teren de fotbal, de unde, probabil, un şut mai puternic poate trimite mingea direct în apă. Prin ferestrele deschise privim în clase: bănci vechi din lemn şi cărţi ce au trecut probabil prin mâinile multor generaţii. Spaţiul este mic, impropriu studiului, dar copiii nu se plâng. Toţi vor să înveţe. Pe o tablă ce poartă amprenta timpului scurs de când a fost făcută se văd câteva cuvinte în engleză, dovadă a învăţării unei limbi străine. Cumpărăm câteva obiecte de artizanat şi părăsim această insulă plutitoare. Barca noastră cu motor mai face câteva opriri în diferite golfuleţe numai bune pentru amatorii de înot şi de snorkeling, apoi ne îndreptăm spre portul în care autocarul aşteaptă să ne conducă prin traficul aglomerat spre hotelul nostru, urmând ca ziua următoare să facem...

O călătorie cu pluta pe râul Khaolak
După un mic dejun consistent, plecăm în marea aventură a plutăritului. Dar până acolo, vizităm o fermă cu ananas şi apoi ne bucurăm de o plimbare pe elefanţi prin pădurea cu arbori de cauciuc. Înainte de a ne urca pe aceste pachiderme, asistăm la o demonstraţie de dresaj a unui pui de elefant crescut de unul din îngrijitorii tineri de aici. Spre amuzamentul tuturor, puiul face diferite giumbuşlucuri: stă pe o labă, stă jos, apoi în două labe, ia pălăria de pe capul turiştilor, o pune la loc, pentru ca în final să îi sărute pe obraz cu trompa sa. După dresura îndelung aplaudată, ne suim pe elefanţi câte doi şi străbatem pădurea cu arbori de cauciuc. Din loc în loc pot fi văzute căni de tablă în care este colectată o substanţă albă ce se scurge din ei. După plimbarea de o jumătate de oră, revenim la autocar şi mergem mai departe spre râul Khaolak. 


Undeva, în amonte, ne aşteaptă călătoria cu pluta. Lungi de circa 3-4 metri şi având o lăţime de 2 metri, plutele confecţionate din beţe de bambus, destinate pentru două persoane, sunt conduse în aval de un plutaş ce se foloseşte de o prăjină lungă de 3 m drept cârmă. Văzând-o, gândul îmi fuge la o imagine din copilărie, cu plutaşii de pe Bistriţa ce transportau buşteni spre fabricile de cherestea, ale căror plute erau formate tocmai din aceşti buşteni. Ne aşezăm temători şi pornim la vale printre pietrele râului nu prea adânc. Mai luăm apă la fund, mai trecem printr-o mică cascadă ce ne stropeşte din cap până în picioare, dar călătoria e plăcută şi relaxantă. După aventura de o jumătate de oră, coborâm de pe plută destul de uzi şi încercăm să ne uscăm la soare, făcând haz unii de alţii. Zăbovim o vreme ascultând susurul plăcut al unui râu ce curge prin pădure, apoi facem cale întoarsă spre Phuket, acolo unde suntem cazaţi.
În drum, ne oprim la Muzeul Tsunamiului. Vă amintiţi cu siguranţă că pe 26 decembrie 2004, în urma unui cutremur de gradul 9 care a afectat 14 ţări din Oceanul Indian şi Marea Andaman, un val de peste 10 metri a lovit şi coasta de vest a Thailandei şi staţiunile din apropiere de Phuket. Tsunamiul s-a soldat cu peste 220.000 de victime, din care peste 5000 de oameni, localnici şi turişti din 36 de ţări, au fost numai în Thailanda. Muzeul în aer liber pe care îl vizităm ilustrează această catastrofă prin imagini surprinse după tristul eveniment: clădiri măturate de valul seismic, bărci pescăreşti (peste 7000) aruncate ca nişte coji de nucă, hoteluri abia construite distruse şi acoperite de vegetaţia adusă de ape, resturi de sate pescăreşti rămase fără o sursă de existenţă şi pretutindeni cadavre. Imaginile de după retragerea apelor oferă un tablou apocaliptic, care ne îndeamnă la un minut de reculegere. Plecăm mai departe trişti şi cu lacrimi în ochi. Din fericire, regiunea şi-a revenit rapid, recăpătându-şi faima de odinioară. 
Este ultima seară pe această insulă. Ieşim să mâncăm ceva, facem mici cumpărături pentru cei dragi şi ne pregătim pentru lungul zbor spre casă. Dimineaţa ne luăm rămas bun de la amabilele noastre gazde şi plecăm spre aeroport, unde după obişnuitele formalităţi, la ora locală 19.40, ne îmbarcăm la bordul unui uriaş Airbus A330 pentru un zbor de şapte ore cu destinaţia Doha – Quatar, iar de aici după un alt zbor de cinci ore, ajungem în capitala noastră obosiţi, dar încântaţi de ceea ce am văzut în cele 11 zile petrecute în Thailanda.
„O experienţă unică în viaţă” ar fi putut fi concluzia acestui scurt serial despre Thailanda şi nu aş fi greşit cu nimic, dacă la scurt timp după întoarcerea în ţară, agenţia de turism cu care colaborez nu m-ar fi trimis în India, unde am trăit o altă experienţă ce nu se poate uita şi despre care voi scrie în numerele viitoare. 
Alex. BLANCK

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu