25 ianuarie 2017

Donează ziua de naştere!

În cadrul proiectului Școlile Păcii, organizaţia MASTERPEACE ROMANIA a iniţiat acțiunea Donează Ziuă de Naștere, acţiune prin care se urmăreşte obţinerea unor donaţii pentru copiii cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, dar care provin din familii fără posibilităţi financiare. 
Astfel, la debutul acţiunii, medicul Călin Dengel și d-na profesor Gabriela Ogrezeanu au donat, alături de prietenii lor, pentru o familie din comuna Şotrile, Prahova, ai căror copii activează în proiect coordonat din partea Școlii Gimnaziale, comuna Şotrile, de doamna director, prof. Maria Dobrescu.


Doi membri fondatori ai asociației, Marian Dragomir şi Petrică Armencea, au fost cei care s-au asigurat că toate cadourile şi alimentele ajung la cei trei copii ai familiei Cepoiu aducând pentru câteva momente zâmbete pe feţele copiilor și părinților. 


Membrii MASTERPEACE ROMANIA vă așteptă alături de ei ca să vă donaţi ziua de naștere unor familii sărmane, dar cu copii premianți care sunt abandonaţi, de cele mai multe ori, de speranță. 
Persoane de contact: Maria Dobrescu, Câmpina, tel.0722561740 
şi Marian Dragomir, Ploieşti, tel. 0727847131.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu