25 ianuarie 2017

Familia Zisopol, prezenţă marcantă în comunitatea grecească din Câmpina

În urmă cu câteva luni, întâlnindu-mă cu prietenul meu din tinereţe, Mircea (Gică) Zisopol, acesta m-a rugat să-i dau un articol pentru revista comunităţii greceşti din România, pe care fiul său o publică în capitală. Am neglijat să dau însă curs cererii sale şi timpul, acest duşman grăbit (mai ales al celor din generaţia anilor 40 ai secolului trecut), nu mi-a mai dat ocazia să-mi ţin promisiunea. În urmă cu o săptămână, vestea sfârşitului neaşteptat al prietenului meu a venit ca o dureroasă lovitură, motiv pentru care încerc acum, prin rândurile care urmează, să-mi îndeplinesc făgăduinţa pe care i-am făcut-o. 
Câmpina noastră, oraş cosmopolit, a avut în perioada interbelică şi după aceea chiar, o importantă comunitate elenă formată din oameni de valoare din care aş aminti doar câteva nume: procurorul Parascopol (prieten apropiat al lui Mircea), d-na doctor dermatolog Dascalopol (celebră în oraş prin limbajul ei colorat, pe care îl folosea când îşi trata pacienţii), Adrian Ştefanide (poreclit de prieteni „Grecul”), dr. Stamatiade (într-o vreme şi medicul închisorii Doftana), avocatul Papadopol, geologul Picu Atanasiadis (care a plecat de la Institut, emigrând în Canada, unde a făcut o spectaculoasă carieră), dl. Columbatus (care cânta la hawaiană în Restaurantul Bucureşti şi avea o fată frumoasă ca o floare exotică), arhitectul Grigoropol, care locuia într-un cartier mărginaş, într-o casă modestă (el şi colegii săi, arhitecţii Crudu, Popişteanu, Finteşteanu, locuiau în case vechi, deoarece, pe vremea aceea, meseria lor nu-i îmbogăţea).
Grecii câmpineni s-au remarcat şi în comerţ. Foarte cunoscută era odată Biţa Grecoaica, care avea pe centru o simigerie – patiserie. După ce prăvălia i-a fost naţionalizată în perioada comunistă, a reuşit să-şi deschidă un magazin de coloniale împreună cu soţul ei, Nea Nelu, unde îşi servea clienţii exemplar. Dacă intrai să cumperi o pâine, plecai cu două sacoşe pline, deoarece Biţa ştia să te încânte cu marfa ei de bună calitate. 
În anii 50, comunitatea grecească a sporit brusc, pentru că în România au primit azil politic 30.000 de greci comunişti, care au luptat în armata generalului Marcos, în timpul războiului civil care s-a soldat cu o baie de sânge în Grecia. Înfrânţi, cei care au reuşit să fugă s-au refugiat în mai multe ţări socialiste. Mulţi s-au stabilit în Câmpina, unde anual se organiza o întâlnire cu toţi grecii răspândiţi prin mai multe oraşe ale ţării. Statul român le-a acordat multe ajutoare, burse pentru cei care voiau să facă studii universitare, locuinţe şi servicii bune. 
Dintre aceşti refugiaţi îmi face plăcere să amintesc de familia profesorilor Peios, de Ilie - un bun meseriaş amic al lui Mircea Zisopol, de Panaiota Cambake - o colegă a mea care a făcut Facultatea de Istorie, o grecoiacă blondă foarte frumoasă. Toţi aceştia au devenit prietenii apropiaţi ai lui Mircea şi îi întâlneam mereu în atelierul lui. 
Familia Zisopol a fost prezentă în Câmpina timp de o sută de ani, reprezentată fiind de trei generaţii. Tatăl lui Mircea Zisopol, de meserie plăcintar – cofetar, a pus pe picioare o afacere prosperă, având pe centru, în zona actualului Hotel Muntenia, două magazine, o patiserie şi o cofetărie de lux. (Am mai avut un prahovean ajuns celebru, al cărui tată avea aceeaşi meserie; e vorba de I.L. Caragiale, care într-o polemică cu fiul său, Mateiu, ameţit de oarece fumuri aristocratice, i-a atras atenţia că strămoşul său a fost plăcintar şi, cu tava pusă pe cap, vindea plăcinte calde pe uliţele Stambulului). Revenind, seniorul Zisopol s-a căsătorit cu o româncă de-a noastră din Maramureş, împreună cu care a avut trei copii: două fete şi un băiat. Spirit practic, dl. Zisopol şi-a îndrumat bine copiii în viaţă. Fetele, cuminţi şi ascultătoare, i-au urmat sfaturile, au învăţat bine şi au făcut o carieră frumoasă. Fiica cea mare s-a căsătorit cu un fruntaş al comunei Băneşti, dl. Tomescu, care provenea dintr-o familie bogată. Dânsa a lucrat ca funcţionar la CEC şi pentru a mai rotunji veniturile familiei şi a-şi întreţine fiica la facultate (aceasta a devenit, după Revoluţie, un priceput om de afaceri în Constanţa) făcea croitorie de lux, fiind foarte talentată, o adevărată creatoare de modele. Soţii Tomescu au reuşit şi să-şi ridice în Băneşti, pe proprietatea lor, o vilă cu arhitectură deosebită. Fiica cea mică a d-lui Zisopol, care învăţa foarte bine, a devenit medic stomatolog şi s-a căsătorit cu inginerul Duminică, directorul unei fabrici de panificaţie din oraş. Mica, după cum era alintată în familie, are o fiică devenită, de asemenea, medic. 


Mircea, spre deosebire de surorile lui, nu se prea omora cu şcoala şi intrase în grupul mare de tineri boemi ai Câmpinei. Seniorul Zisopol a avut însă inspiraţia să-l îndrume spre o meserie bănoasă şi l-a angajat ucenic în atelierul foto al domnului Rădoiaş. Aici mai lucra un amic al lui Mircea, Sandy Şteflea, care a părăsit meseria de fotograf, a făcut facultatea de mecanică la Braşov şi a ajuns director la marile uzine Dacia şi reprezentantul României în comisia CAER de la Moscova. În timp ce amicul lui făcea carieră, Mircea învăţa să facă bani. Pentru început, tatăl său i-a amenajat un atelier la Gura Ocniţei. Câţiva ani mai târziu îşi deschidea un studio fotografic în Câmpina, lângă Restaurantul Bucureşti şi mai apoi pe strada principală, chiar în centru, în zona actualei librării Diverta. 
Mircea Zisopol a fost printre puţinii negustori particulari ale căror afaceri reuşeau să supravieţuiască în vremea aceea în Câmpina. Nu pentru multă vreme însă. A trecut la Cooperativa Munca şi a preluat, după pensionarea lui Gogu Olteanu, elegantul studio (ce rivaliza cu cele din capitală) pe care Ştefan Olteanu, primul fotograf din Câmpina, îl ridicase pe centru. Spre deosebire de ceilalţi fotografi ai oraşului din acele vremuri (Rădoiaş, Chiţu, Mocanu), buni meseriaşi, Mircea a trecut şi la fotografia artistică, unde remarcându-se, a primit şi câteva premii la diverse expoziţii. Generaţii întregi de elevi s-au fotografiat pentru panourile şcolare la Zisopol. Tot la el veneau şi tinerii care se căsătoreau şi făceau fotografii cu nuntaşii, primind din partea lui, drept cadou, un tablou mare cu cea mai reuşită imagine. Iubitor al oraşului în care şi-a trăit toată viaţa, a strâns o imensă arhivă foto cu imagini de la cutremurul din 1977, de la demolarea centrului vechi, fotografii cu personalităţi câmpinene în diferite ipostaze şi imagini de la diferite evenimente. În atelierul său se strângeau mulţi prieteni, după închiderea programului, studioul devenind un adevărat club. Eram nelipsit de la aceste întâlniri la care veneau prieteni din tinereţe precum Cornel Popescu (Faraonul) şi Dan Bălteanu. De asemenea, Mircea se împrietenise cu mulţi profesori, între care Vasile Lungu (directorul Liceului „N. Grigorescu”), Gigi Găman (profesor de fizică, un om cu maniere deosebite) ori Costică Radu (directorul Casei de Cultură), alături de care rămânea ore întregi la un pahar de vorbă. 


Mircea Zisopol avea şi pasiunea călătoriilor. Până în 1990 a făcut multe excursii în Grecia cu maşina proprie, la care mai adăugase încă două rezervoare pentru benzină. După 1990, a umblat prin toată Europa, organizând şi câte două excursii pe an, având un bun tovarăş de călătorie în prietenul său, doctorul cardiolog Poenaru. 
Bucuria vieţii lui a fost fiul său. Impresionat de capacitatea lui Dragoş de a învăţa, Mircea i-a acordat un mare sprijin material. Băiatul, premiant şi olimpic la liceu, a fost şi şef de promoţie la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Acolo, după terminarea studiilor, a rămas asistent şi a început o carieră spectaculoasă, dându-şi doctoratul şi devenind profesor universitar. La începutul carierei sale,  tânăr asistent fiind, s-a bucurat de sprijinul tatălui său pentru achiziţionarea unei maşini şi a unei case în Ploieşti. Generozitatea lui Mircea s-a făcut simţită şi asupra celor doi nepoţi, fiii lui Dragoş, acum studenţi. Dragoş a devenit foarte activ în comunitatea grecească din România şi a avut câteva mandate în grupul deputaţilor care reprezintă minorităţile din ţara noastră în Parlament. 
Prietenul meu Mircea s-a bucurat şi de o frumoasă poveste de dragoste cu atrăgătoarea sa colega de atelier. Lidia avea un famec deosebit, pentru că încărunţise de tânără şi îşi lăsase părul în culoarea lui naturală argintie. Lidia i-a fost o colegă de viaţă şi de muncă devotată, fiind specialistă în retuşarea clişeelor. Îmbolnăvită grav de o maladie incurabilă, cu toate eforturile depuse de Mircea, care a apelat la cei mai buni specialişti, Lidia s-a stins din nefericire mult înainte de vreme. În memoria ei, a fost ridicat pe mormânt un frumos monument din granit negru, pe care a fost fixată o fotografie color, într-un medalion oval, care îi înfăţişează pe cei doi soţi, tineri şi fericiţi. 
Mircea Zisopol a fost un om extrem de harnic. Îşi începea activitatea la 5 dimineaţa, când se ducea să developeze în laborator filmele din ziua precedentă, pentru ca seara să-l prindă tot în studio. A fost activ până la sfârşit când, la 78 de ani ai săi, încă era prezent zilnic în atelier. În urmă cu câteva zile, ajuns acasă obosit după o zi încărcată, şi-a făcut o cană de ceai, s-a aşezat pe un fotoliu şi a adormit pentru totdeauna, fără să simtă vreo suferinţă. 
Ţăranii noştri, mai ales cei în vârstă, aveau un salut când se întâlneau, urându-şi „Moarte bună!” Mircea a avut parte de o moarte bună. Acum, el care nu şi-a acordat prea multe clipe de răgaz, se va odihni lângă Lidia, singura lui dragoste profundă.
Alin CIUPALĂ 

5 comentarii:

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Nea Mircea...fiul lui Dragos mi-a fost coleg la Grigorescu...niste oameni deosebitzi..serveam masa la Terasa Sam unde il intalneam mereu...

    Constantin (Chris) Ghigeanu
    Guelph, Ontario

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da exista si greci muncitori....din pacate pentru poporul elen, acesti greci nu traiesc in Grecia...nu crwd ca exista campinean sa nu fi auzit de Zisopol

    RăspundețiȘtergere
  4. F f interesant articolul. Sotia lui Mircea mi-a fost un an colega de liceu in '63 la Grigorescu. Nea Vasile Lungu ne era profesor de matematica. Locul nostru de intalnire era la ceas la foto Olteanu. Lui Mircea ii facuse taica'su un atelier foto pe centru mai sus de fosta primarie, pana-n restaurantul Valea Prahovei. Peste drum de Foto Olteanu, era un grec ce facea si vindea braga, langa fostul CEC al anilor'70.Nu mai cunosc Campina, n-am mai trecut pe acolo de 40 de ani. Vai mie ! Gh Urleteanu.

    RăspundețiȘtergere