21 februarie 2017

Câmpina, tărâm de istorii şi de amintiri. Un document inedit (1)

Zilele trecute, căutând în bibliotecă o carte (biblioteca mea e o gaură neagră, unde cărţile stau înghesuite pe trei rânduri), am regăsit un document deosebit de interesant pentru istoria învăţământului câmpinean, posibil singurul exemplar care mai există – „Gimnaziul din Câmpina. Anuar pe anul şcolar 1921 – 1922. Publicat de direcţiunea şcoalei” (1923, Tipografia şi legătoria Mihail S. Gheorghiu Câmpina). Anuarul şcolar a fost redactat de diaconul Ştefan Popescu, care deţinea în perioada aceea funcţia de director.
Ulterior, până în ultimul an al vieţii sale (s-a stins în anul 2015), venerabilul profesor Georgică Stanciu, fost director al Liceului „Nicolae Grigorescu”, s-a străduit să alcătuiască un anuar complet al acestui liceu care timp de aproape un secol a fost o unitate de învăţământ model. Anuarul acesta, care se referă la începuturile aşezământului local de învăţământ şi cultură, ne arată, între altele, mentalitatea şi comportamentul fruntaşilor câmpineni care se străduiau pentru propăşirea oraşului nostru.
La alcătuirea Anuarului au participat profesori, preşedintele Comitetului Şcolar - Constantin R. Bărbăcioru şi unul din elevii fruntaşi, Angelescu I. Ioan. Pentru a păstră parfumul epocii în care a fost făcută scrierea, aproape centenară, reproduc cu fidelitate textul:


„După teribilul război mondial la care au fost angajate toate popoarele, au urmat o serie întreagă de prefaceri pe toate tărâmurile şi a făcut să reînvieze şi la noi principiul democraţiei ce la alte popoare exista cu mult mai dinainte. Democraţia adevărată se sprijină însă pe cultura cea mai largă a poporului şi iată deci nevoia de a se înfiinţa şcoli cât mai multe şi în centrele mici. În acest sens, în toamna anului 1919, când cele mai mult din şcolile noastre erau în reparaţii radicale din cauza stricăciunilor făcute de armatele inamice, pe una din cele mai frumoase văi, Valea Prahovei, în centrul de netăgăduită bogăţie naţională a petrolului, în Orăşelul Câmpina s-a pornit o însufleţită şi statornică mişcare în vederea înfiinţărei unui gimnaziu pentru învăţătura mai înaltă a numeroşilor elevi din localitate şi a unui foarte mare număr din comunele învecinate, contribuind prin această instituţiune nouă la instrucţiunea şi educaţiunea lucrătorului industriaş din această regiune petroliferă, făcând din el un bun român, cu minte luminată. Această mişcare a fost susţinută de dl. Dr. Angelescu, fost atunci şi actualul ministru al instrucţiunii publice, care hotărâse înfiinţarea mai multor gimnazii în orăşelele mai mici de provincie, între care se numără şi Câmpina. (Gimnaziul era atunci o şcoală formată din şase clase, care se încheiau, la finalul studiilor, cu un examen sever numit Capacitate – n.r.). Greutăţile de înlăturat erau numeroase, căci afară de acelea care întovărăşesc tot d’auna începuturile, se mai adăuga şi aceea a lipsei de Profesori, lipsă datorată războiului nostru naţional (mulţi profesori au căzut la datorie pe front – n.r.), războiul pentru întregirea neamului. Stăruinţa depusă de cetăţenii Câmpinei cari au răspuns cu cea mai mare bunăvoinţă şi am convingerea că vor răspunde ori de câte ori interesele culturii o va cere, munca uriaşă depusă de Onor Comitetul Şcolar al Gimnaziului, care şi-au sacrificat din timpul D-lor, contribuind prin ajutorul moral şi material la înjghebarea acestui Gimnaziu, piedicile de tot felul s-au înlăturat făcându-şi loc faptul urmărit cu atâta hotărâre, înfiinţarea Gimnaziului. 
Iată deci că la 15 Oct. 1919, după sosirea a doi profesori străini de localitate, gimnaziul aprobat de Onor Ministerul Instrucţiunii, susţinut de donaţiile părinţilor şi a multor persoane de bine, s-a inaugurat în localul şcoalei de băeţi No.1 din oraş, mobilierul nostru nefiind gata, iar localul neisprăvit de reparat. Dragostea şi interesul pentru instrucţiune şi educaţie a tuturor elementelor de orice treaptă din oraş şi împrejurimi s’a manifestat în mod îmbucurător înscriindu-se de la început un număr de peste 190 elevi şi eleve (20%) repartizaţi în patru clase şi una paralelă. Trei din clase (I, II, III) au fost întreţinute de stat, iar două (IV şi I B) de comitetul şcolar al gimnaziului. Rolul acestei şoli în această regiune bogată şi neîntrecută prin clima sa este cât se poate de important şi a putut să se manifeste în toate ocaziunile cu rost cultural naţional datorită corpului didactic şi numărului mare de elevi. 
În primul an de există a şcolii am stăruit pentru facerea unei biblioteci. Graţie muncii depuse de colegul Stoica Teodorescu pe atunci profesor de Lb. Română, cu donaţiile elevilor fie în bani, fie în cărţi şi cu banii donaţi de comitetul şcolar s’a putut număra la finele anului şcolar 1919 – 1920 un număr de 1088 volume de literatură şi ştiinţă şi două reviste, Educaţia şi Răsăritul. Aceste cărţi erau citite de elevi fie acasă, fie la şezătorile ce le ţineau Duminica sub conducerea aceluiaşi Profesor de română şi la care luau parte şi alţi colegi. În felul acesta căutam noi să infiltrăm în sufletul elevilor dragostea pentru literatură şi ştiinţă, dezvoltându-le spiritul de iniţiativă. La 1 Ianuarie 1920, localul fiind complet reparat, mobilierul gata, ne-am mutat în clădirea închiriată de Comitetul Şcolar, local vechiu de la 1872, proprietatea D-nei şi D-lui Conte de Blome. (Contesa Martha era fiica prinţului Dimitrie Barbu Ştirbey, care locuia în castelul de la Voila şi nepoata domnitorului Barbu Ştirbey, care în incinta ocupată azi de colegiul Grigorescu, avea o reşedinţă, Curtea Domnească, unde îşi petrecea verile în vremea în care oraşul nostru era staţiune balneară – n.r.). Am căutat ca instalarea în localul nostru să se facă în prezenţa unei autorităţi şcolare superioare. La această solemnitate au luat parte: D-l Inspector şcolar Petre Marinescu, primarul oraşului, membrii Comitetului Şcolar, părinţii elevilor şi mai multe persoane de vază din oraş. Cu tot timpul nefavorabil, sala era neîncăpătoare faţă de publicul numeros. Am ţinut cu această ocazie o cuvântare prin care arătam rolul şcoalei în educaţie, că fiecare şcolar prin cultura câştigată îşi va putea afla locul cel mai potrivit în mijlocul păturii sociale unde va ajunge, că între şcoală şi familie trebuie să existe o strânsă legătură, lucrând amândouă de comun acord, pentru progresul neamului românesc. 
Venind anotimpul călduros, ne-am gândit să facem excursiuni, deoarece mijlocul cel mai bun de educaţie pentru şcolari sunt excursiunile, ele fiind hrană trupească şi sufletească, fiindcă mintea se îmbogăţeşte cu diferite cunoştinţi nouă. Orice excursie mare sau mică, lărgeşte orizontul de gândire şi vedere (...). Excursiile deşteaptă şi întăresc spiritul de observare al elevului, face ca o mulţime de fenomene să devie clare în mintea lor. Ele pregătesc pe şcolar şi îl formează pentru a putea lupta mai cu hotărâre în viitor. Prin excursii căpătăm cunoştinţele practice care adăugate la cele teoretice, obţinute în şcoală, facem ca puterea de înţelegere a fenomenelor să aibă o bază solidă. Excursiile ce s’au făcut la Gimnaziul Câmpina au fost mici şi mari. Mici în împrejurimi ca la: Brebu, Piţigaia, Breaza şi Voila etc. Aici la Brebu există vechea mănăstire zidită de Matei Basarab şi un muzeu nou. Mari, în Transilvania. În acest scop s’a dat o serbare în iunie 1920, la care cetăţenii Câmpineni au răspuns în număr mare contribuind cu mult drag, s’a realizat un beneficiu în total 10.000 lei. Cu această sumă, în ziua de 1 iulie 1920, am pornit cu 44 elevi şi 6 colegi şi colege spre Gara Câmpina, unde ne aştepta un vagon de cl. a II-a de 50 persoane. O însufleţire de nedestris printre elevi. Elevii foarte entuziasmaţi cântau, iar trenul străbătea cu o iuţeală foarte mare locurile acestea necunoscute de mulţi, deşi toţi erau de pe Valea Prahovei. S’a vizitat oraşele: Sibiu, Ocna Sibiului, Turda, Cluj şi Oradea Mare. Fiecare din ele mai frumoase unul decât altul. După un drum de zece zile s’a terminat această excursie, una din cele mai frumoase şi mai importante, dându-ne prilejul să cunoaştem întinsele câmpii cu bogăţiile lor, oraşele, patria şi neamul, apreciindu-l şi iubindu-l. 
Rezultatul la finele anului şcolar a fost: din 190 înscrişi, 120 promovaţi, 51 corigenţi, 15 repetenţi şi 4 retraşi. Ministerul Instrucţiunii a mai numit un titular de Română şi Latină, şcoala fiind în câştig, numărând deci trei titulari de studii şi trei de dexterităţi. 
Numărul elevilor a fost de 314 repartizaţi în opt clase, patru întreţinute de stat, patru de comitetul şcolar. Deci în al doilea an de existenţă (1920 – 1921 - n.r.), s’a desfăşurat o activitate foarte bogată în diferite direcţiuni, dovedind prin aceasta că profesorii şi-au făcut datoria cu cel mai mare succes. Activitatea desfăşurată în acest an se poate vedea în Anuarul şcolar.
Anul şcolar 1921 – 1922 a început la 1 septembrie. În acea zi, la ora 10 a.m., s-a sfinţit apa de Preotul Paroh al catedralei, după care a urmat cuvântarea Preşedintelui comitetului şcolar, urând elevilor şi profesorilor sănătate şi spor la muncă.
Disciplina internă a şcolii a fost destul de mulţumitoare. Cei mai mici au fost mai ordonaţi, cei mai mari s’au arătat mai slabi, dând de multe ori motive de observaţii D-lor Profesori. O problemă şcolară foarte importantă este curăţenia, unde la gimnaziul nostru cu şase clase s’a obţinut rezultate foarte bune. Graţie bunăvoinţei D-lui Director al Rafinăriei de petrol din Câmpina, Dr. (inginer chimist – n.r.) Gh. Sava, s-a oferit de două ori pe lună băi gratuite. (Rafinăria a avut o baie cu instalaţie de aburi, folosită şi de cetăţenii din oraş, care a funcţionat până în timpurile noastre – n.r.). Elevii au fost conduşi de d-nii Profesori Stoica Teodorescu, C. Ionescu, C. Rădulescu. Greutatea consta în faptul că elevii nu prea voiau să meargă, cu toată constrângerea noastră. Cuvinte de laudă se cuvine celor mici, care se întreceau în a merge la baie. Dorinţa de a ceti în afară de materiile de studiu este, de sigur, un motiv de laudă la adresa elevilor şcolii noastre. Aceasta se poate vedea din volumele utilizate în cursul acestui an şcolar din biblioteca înfiinţată încă din primul an de existenţă prin stăruinţa noastră şi donaţiile lor. Singura schimbare ce s-a făcut a fost repartizarea cărţilor avute şi cele cumpărate din nou pe clase, catalogate şi numerotate. Condiţiile de viaţă a bibliotecei au fost foarte mult uşurate de elevii aleşi dintre ei şi însărcinaţi cu repartiţia cărţilor. 
Şezători. La şcoala noastră funcţionând secţia reală, elevii au simţit nevoia de a face o secţie ştiinţifică a societăţii literare. S’au separat astfel în societatea literară şi cea ştiinţifică. Cea literară sub conducerea d-lui Pavel Papadopol, cea ştiinţifică sub conducerea d-lui Mircea Dăscălescu. Secţia literară a ţinut cinci şezători, cea ştiinţifică şase şezători. Gimnaziul cu şase clase din Câmpina a dat în acest an două serbări şolare. La una s’a reprezentat piesa Harţă Răzeşul şi diferite coruri, declamaţiuni etc. Rezultatul a fost foarte bun, ieşind peste 4000 lei destinaţi unei excursiuni şcolare. A doua şezătoare a fost la 10 iunie 1922, cu piesele Îmbogăţitul de Război şi Arvinte şi Pepelea, comedie într-un act de V. Alecsandri. Apoi diferite coruri şi solo. (...)
În urma stăruinţii mai multor elevi ai şcoalei ne’am prezentat şi în satul Buştenari, comuna Telega, unde am dat şi aici o serbare şcolară cu acelaşi program. (...). Ţin să aduc cu această ocazie mulţumiri d-lor membri «Fii apărători ai patriei» din Buştenari şi în special d-lui Fănică Gh. Stroe, care ne-a dat cel mai preţios concurs, în plus dându-ne şi sala de spectacole în mod gratuit. 
Excursiuni s’au făcut patru din care 2 mici şi 2 mari. Una la Cornu, cu întreaga şcoală şi d-nii Stoica Teodorescu, P. Papadopol, M. Dăscălescu, C. Rădulescu (...). Plecarea a fost la 7 a.m. pe un timp foarte frumos. După o oră am ajuns la Cornu şi am mers cu toţii la biserică unde am asistat la slujbă. După aceea ne-am dus la şcoală unde am luat masa. La ora 3 p.m. am dat o şezătoare la care au luat parte o mulţime de săteni, aşa că sala era neîncăpătoare.
A doua excursie mică a fost făcută de elevii clasei II B cu D-l Profesor Dinu de la Bucureşti şi D-l Papadopol de aici, la penitenciarul Mislea, unde s-a dat o şezătoare deţinuţilor. 
(va urma)
Alin CIUPALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu