07 februarie 2017

Povestea unei capodopere: „Izvor, Ţara Sălciilor”/ „Izvor, Le Pays de Saules)*

Scurtă istorie a localităţii Comarnic
O distinsă doamnă care are în familie trei generaţii de preoţi şi deţine în Comarnic o casă, adevărat muzeu pentru istoria acestei străvechi localităţi, mi-a adus recent o carte rară. În această adevărată bijuterie literară este descrisă localitatea Posada – Comarnic şi tradiţiile ancestrale păstrate aici. Localitatea este foarte veche, probabil de la începuturile frământatului Ev Mediu. În istoria noastră e consemnată victoria lui Basarab I în bătălia de la Posada, moment important în întemeierea statalităţii în voievodatul Ţara Românească. Istoricii plasează locul bătăliei în diferite puncte: Ţara Loviştei ori drumul Rucăr – Bran, dar în legendele locale din Comarnic, transmise din generaţie în generaţie, bătălia este plasată la Posada şi se spunea că pentru a marca strălucita victorie împotriva regelui Ungariei, Carol Robert, primul Basarab a pus pe platoul de pe malul Prahovei trei stâlpi înalţi de piatră, ca să-şi comemoreze victoria. Ulterior, se pare că aceşti stâlpi au fost cuprinşi în zidurile schitului Lespezi şi urmele s-au şters. Cronica pictată de la Viena, care relatează desfăşurarea bătăliei, are şase ilustraţii, frapant de asemănătoare cu cele din defileul prăpăstios al Prahovei. Alt argument în favoarea acestei ipoteze ar putea fi şi numele localităţi, cu trimitere directă la celebra bătălie. Comarnicul, care cuprinde o mulţime de sate şi cătune devenite acum cartiere ale tânărului oraş, este amplasat pe moşia prinţilor Bibescu. Domnitorul Gheorghe Bibescu a început construcţia şoselei de la Bucureşti spre Comarnic pentru a putea ajunge mai uşor cu trăsurile la conacul pe care îl avea aici, la marginea pădurii. Nepotul său, prinţul George Valentin Bibescu, a administrat foarte bine întinsa moşie moştenită ce cuprindea păduri şi mai mulţi munţi, a ridicat o fabrică de ciment şi una de ceramică, care au funcţionat până de curând. 

Genealogia scriitoarei Martha Bibescu
Familia Bibeştilor şi a verilor lor, Ştirbey, a fost bine cunoscută aproape un secol, fiind personalităţi marcante în lumea mondenă şi culturală a Franţei şi Europei: Elena Bibescu, pianistă care a dat concerte prin mai multe capitale europene şi l-a sprijinit pe George Enescu la începutul carierei sale; dramaturgul Anton Bibescu, ale cărui piese se jucau la Paris şi aveau succes de critică; verişoarele lor, Ana Brâncoveanu (devenită prin căsătoria Anna de Noailles) şi Elena Văcărăscu –nume bine cunoscute în cultura franceză; Anton Bibescu şi fratele său, Emanuel, prieteni apropiaţi ai marelui romancier Marcel Proust, care s-au luptat mult cu editorii francezi pentru a-i publica acestuia ciclul de romane mereu respins de aceştia şi devenit apoi celebru, „În căutarea timpului pierdut”. 
Pe linie paternă, Martha Bibescu (28 ianuarie 1886 – 28 noiembrie 1973) se trage din renumita familie a boierilor Lahovary. Tatăl ei, Ioan N. Lahovary (1844 – 1915), fost preşedinte al Senatului şi ministru de externe, a avut doi fraţi: Alexandru (ministru de externe şi de justiţie) şi generalul Iacob Lahovary (de patru ori ministru de război şi de externe). În 1905, în calitate de ministru de război, Iacob Lahovary a acordat azil politic marinarilor de pe crucişătorul Potemkin, participanţi la revoluţia rusă din 1905, care înfrânţi, s-au refugiat la Constanţa. Familia Lahovary a avut un conac în Câmpina, pe Bulevardul Culturii, pe care l-au donat oraşului, pentru a fi amenajat ca spital pentru copii. Pe linie maternă, principesa Martha avea adânci rădăcini în istoria noastră. Mama ei, Smaranda Ema Mavrocordat, era strănepoata domnitorilor Constantin Mavrocordat (1711 – 1769, cel care a desfiinţat şerbia în Moldova) şi a lui Niculai Mavrocordat, cunoscut pentru marea lui bibliotecă şi cultura umanistă. Prin femei, Mavrocordaţii erau înrudiţi cu Muşatinii, iar prin soţia lui Ştefan cel Mare, Voichiţa, cu Basarabii. 
În scrierile ei, Martha Bibescu îi face un frumos portret marelui Ştefan: „Acest domnitor este şi astăzi stăpânul necontestat al Moldovei de Sus. El domneşte singur, se află pretutindeni risipit în privelişti, purtat de coline, alergând cu apele învolburate ale văilor. Nimeni nu l-a înlocuit în închipuirea poporului. Fiecare trecătoare din munţi înseamnă o bătălie câştigată de el. (...) Fiecare cetate cuprinde o biserică pe care el a zidit-o (...). A fost singurul să recucerească cheile pierdute ale Porţii Europei (...), singurul principe creştin care să fi înfrânt de două ori pe cuceritorul Constantinopolului, acest tânăr bărbat blond cu plete lungi”. 
Martha şi-a iubit foarte mult ţara, susţinând că 1 decembrie 1918 este „ziua cea mai sfântă din calendarul meu personal”. S-a căsătorit de foarte tânără cu prinţul George Valentin Bibescu, personaj remarcabil în istoria aviaţiei române. În primul război mondial, acesta comanda două escadrile de recunoaştere. Pentru vitejia piloţilor, ofiţerii francezi din misiunea generalului Berthelot, îi numeau „veselii maniaci ai sinuciderii”. În 1932, a fost ales preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care cuprindea 42 de aerocluburi. În timpul unui raid Bucureşti – Saigon, s-a prăbuşit în India cu avionul şi a fost grav rănit. Avea să cumpere de la o verişoară Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, dăruindu-l Marthei, care l-a însărcinat pe arhitectul şi scriitorul George Mihai Cantacuzino să coordoneze restaurarea acestui edificiu renascentist. 


Mărturii despre Martha
A scris în limba franceză 40 de cărţi. Celebră a făcut-o însă cartea „Izvor, Ţara Sălciilor”, premiată de Academia Franceză. Cartea pe care mi-a adus-o doamna preoteasă din Comarnic are pe foaia de gardă o importantă dedicaţie scrisă de mâna principesei: „Domnului Rheindt. În amintirea vizitei făcute pe neaşteptate, aceluia care alină multe suferinţe prin cunoştinţele sale şi este preţuit de toţi locuitorii Comarnicului. Martha, Principesa Bibescu, 24 septembrie 1940”.
Cartea, dedicată Elizei Brătianu (soţia lui Ionel I.C. Brătianu), are o prefaţă scrisă de Mihail Sadoveanu, din care spicuim:
„De data aceasta, d-na Martha Bibescu dă publicului românesc «Izvor», o lucrare pătrunzătoare, în care pământul natal vorbeşte cu şoapte de o delicateţă infinită inimii noastre. Marele rezervor care e poporul poate da din când în când la lumina lumii genii surprinzătoare (...). O moştenire de cultură şi artă. Doamna Bibescu scrie şi vorbeşte limbile apusene. Şi-a scris cărţile în franţuzeşte şi englezeşte. Operele sale au fost traduse în multe limbi. Datoria noastră e să-i deschidem drum către cititorii de limbă românească (...)”. 
În volumul „Aristocraţi români în lumea lui Proust”, scriitorul Mihai Dimitrie Sturdza spune: „Bibeştii au contribuit la deshiderea porţilor unor prestigioase instituţii culturale din occident pentru alţi români. După prinţul George D. Bibescu, al cărui loc la Institut de France (Academia Franceză – n.r.), după moatea sa, a fost ocupat de A. D. Xenopol, a urmat exemplul Martha Bibescu, al cărei succesor la Academia Regală din Belgia a fost Mircea Eliade”. În discursul ţinut la primirea în academia belgiană, Eliade spunea: „Martha Bibescu era mai curând o oglindă a istoriei şi nu doar a istoriei contemporane. Cărţile ei, în primul rând «Izvor», au câştigat adeziunea publicului şi admiraţia cititorilor. (...) Prinţesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, în special valoara inestimabilă a culturilor populare. În cartea sa, Martha Bibescu descoperă bogăţia şi adânca religiozitate a unei civilizaţii arhaice, aceea a ţăranilor români. (...) Martha Bibescu evocă ciclul ritual al unui sat românesc, cutumele, legendele şi muncile potrivite fiecărui anotimp. În legătura cu coliva făcută din grâu fiert şi nuci pisate în miere, Martha Bibescu, într-o notă, aminteşte că acest obicei se păstra de la ospăţul funerar al romanilor”. 
Poetul austriac Rainer Maria Rilke, într-o scrisoare adresată poetului român Ion Pillat, traducătorul său, scria: „Cum să nu iubeşti România după ce ai citit «Izvor»? A fost lectura mea preferată de-a lungul unui an întreg. În «Izvor», intuiţia de mare poetă a autoarei a reuşit să stabilească una din cele mai profunde cotinuităţi umane”.
Istoricul Cristian Popişteanu: „Folosind franceza ca instrument de lucru, dar stăpânind la fel de bine alte două limbi, cea maternă şi cea a lui Shakespeare, în contact cu mai marii şi foarte marii epocii, parteneră de viaţă şi uneori de ispravă a unuia dintre eroii primelor capitole din istoria aviaţiei, a fost o fiică iubitoare, care a căutat fără preget să-şi servească patria pe măsura puterilor sale”. 
Istoricul Vasile Pârvan îi scria acesteia: „Contemplând viaţa poporului, dvs. aţi făcut operă nu numai de naturalist, ci şi operă de poet liric (...) şi operă de filosof stoic. Aţi cântat pe fratele nostru, poporul din Ţara Sălciilor”.
Regina Maria, prietenă cu scriitoarea, a lăsat de asemenea o amintire: „Martha Bibescu avea şi ea la Mogoşoaia porţile deschise pentru noi. Florile cultivate de ea erau minunate şi îmi plăcea să ne plimbăm împreună prin domeniul ei, admirându-i gusutul fără seamăn. (...) Glasul dulce al Marthei deştepta mii de visuri şi mii de iluzii, risipite mai târziu de viaţă ca pleava de vânt”.
D. I. Suchianu: „Născută şi crescută în România, având un tată care toată viaţa a muncit pe tărâmul ştiinţific şi pe cel politic al ţării sale, (...) purtând un nume românesc vechi, prin marele număr al ediţiilor cărţilor sale, Martha Bibescu a făcut în ordinea patriotică mai mult decât acei profesori de naţionalism”. 
Romancierul francez Fr. Mauriac, în prefaţa cărţii „O fiică necunoscută a lui Napoleon”, arată: „«Izvor – Ţara Sălciilor», principala operă literară a Marthei Bibescu, consacrată vieţii, obiceiurilor, tradiţiilor ţăranilor români de la poalele Carpaţilor din zona Breaza, Posada, Imoasa, Cornu, păstrate şi transmise din vremuri imemoriale, exprimă profund curăţenia sufletească a oamenilor de la sate, a ţăranilor veritabili păstrători şi moştenitori ai celor mai nobile tradiţii ale poporului român: hărnicia, puritatea, chibzuinţa, întrajutorarea, cinstea, modestia, dragostea, prietenia şi credinţa în perceptele religiei creştine ortodoxe”.

Sfârşitul „ultimei orhidei”
Fugită în ultimul ceas în Occident, cu toată averea confiscată, prinţesa scriitoare a trecut prin momente grele. Fiica ei, Valentina, căsătorită cu prinţul Dimitrie Ghica Comăneşti, se afla împreună cu acesta în închisorile comuniste din ţară. Martha, care de-a lungul vieţii sale a avut legături mai mult sau mai puţin apropiate cu mari europeni, l-a rugat pe prietenul şi admiratorul său, prim ministrul englez Ramsay MacDonald, să intervină pentru eliberarea fiicei sale la premierul sovietic Bulgani, aflat într-o vizită în Anglia. Demersul a avut succes şi i-a adus în Anglia. 
Am avut ocazia să-l cunoscu pe Dimitrie Ghica Comăneşti, un domn cu aspectul unui lord englez, care venise să vadă reşedinţa de la Posada a familiei, unde fuseseră instalate atunci depozitele Muzeului Peleş. De remarcat faptul că nu şi-au revendicat proprietatea! 
Martha a plecat din Anglia şi s-a stabilit în apartamentul vărului său, Anton, de pe malul Senei. După cum ne relatează Ghislain de Diesbach, autorul voluminoasei biografii „Prinţesa Bibescu. Ultima orhidee”, pe 28 noiembrie 1973, Martha şi-a anunţ secretara că la orele 15 aşteaptă o vizită foarte importantă. S-a îmbrăcat într-o rochie elegantă şi, aşezată pe un fotoliu, privea valurile Senei. La orele 15 şi-a chemat secretara şi a mustrat-o că nu a auzit soneria de la uşă, trimiţând-o să deschidă.
„- A cui vizită o aşteptaţi? Nu aveţi nicio întâlnire azi.
- Ba da, ba da. Aştept pe cineva...”
Tânăra femeie a ascultat-o, dar n-a găsit pe nimeni în prag şi s-a întors. În marele ei fotoliu, cu o carte deschisă pe genunchi, Martha Bibescu murise. Vizita importantă de care fusese anunţată numai ea a venit din partea unui musafir care nu avea nevoie să intre pe uşă. A fost înmormântată la Ménars, lângă o străbunică a sa, fiică naturală a lui Napoleon. Pe piatra de mormânt stă scris ca epitaf: „Martha Bibescu, scriitoare franceză”.
Alin CIUPALĂ 
*) Principesa Martha Bibescu, Paris (1923)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu