14 februarie 2017

SanConfind, co-organizator al unui interesant simpozion medical desfășurat la Bușteni

La Hotelul Alexandros din Bușteni, în perioada 11-12 februarie 2017, a avut loc un interesant simpozion dedicat imagisticii medicale, ai cărui organizatori au fost Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Au participat peste 60 de medici din București, Prahova și multe alte județe din țară, medici specialiști în imagistică medicală, recuperare medicală, reumatologie, medicină nucleară și explorări funcționale.
În afară de cursul principal („Rezonanța magnetică și ecografie în patologia articulației genunchiului”), acreditat de către Colegiul Medicilor din România cu 11 credite EMC (educație medicală continuă), au avut loc și alte prelegeri interesante cu diverse tematici din imagistica medicală.  


Cei cinci lectori ai cursului au fost medicii Gabriela Toma (Departamentul Imagistică Medicală SanConfind), Sorin Ghiea (Imagistică Medicală SanConfind), Dragoș Cuzino (șef de lucrări dr., de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, președintele Societății de Imagistică Musculo-Scheletală din România),  Emi Preda (șef de lucrări dr., de la Institutul Clinic Fundeni București), precum și conf. univ. dr Vladimir Ene (Affidea București, Spitalul de urgență Sf. Ioan), medic cu experiență de peste 25 ani în investigațiile CT și IRM, cel care a introdus pentru prima dată în țară investigația pe aparate IRM 3Tesla și a implementat tehnici noi de investigare (enteroRM si enteroCT). La începutul întâlnirii, ing. Ioan Simion, administratorul companiei medicale care administrează Spitalul SanConfind, a prezentat proiectul SanConfind, cu toate realizările sale, dar și cu toate devenirile sale viitoare, având în vedere că Spitalul SanConfind este într-o continuă extindere. 
„”Pentru că nu au putut fi înscriși toți medicii care ar fi vrut să participe la această manifestare, s-a decis organizarea unui al doilea seminar de imagistică medicală în a doua jumătate a acestui an. Mulțumim gazdelor, celor de la Hotelul Alexandros, pentru că ne-au asigurat condiții excelente de cazare și de desfășurare a acestui eveniment care a primit aprecieri unanime”, ne-a declarat Iuliana Barbu, reprezentant al Departamentului Marketing al Centrului Medical SanConfind.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu