14 martie 2017

Apicultorul Mihail are o barbă mare, deși se bărbierește întruna

Onorabilul Mihail Apostolescu, președintele Asociației Apicole ”Valea Prahovei” (AAVP) și organizatorul Târgului Mierii, ne-a cerut să-i publicăm (ceea ce am și făcut), un drept la replică, pentru că, susține dumnealui, articolul ”Târgul Mierii 2017- o ediție cu mai puțini participanți si vizitatori”, publicat în ziarul Oglinda din 28.02.2017, conține informații neconforme cu realitatea. Mihail Apostolescu este supărat pe publicația noastră, mai  corect spus, pe mine, semnatarul acestor rânduri, fiindcă am îndrăznit să scriu (nu atât de direct pe cât aș fi putut), în articolul pomenit, dar și în altele, precedente, despre excesivele sale solicitări de bani publici câmpineni pentru organizarea Târgului Mierii. 


Aceste  solicitări financiare anuale au stârnit uneori indignarea unor consilieri municipali, chiar în dezbaterile din plenul Consiliului Local, aleșii nemaidorind să finanțeze evenimentul, acum vreo patru ani. Dar liderul apicultorilor din județ, măreț ca un apostol al albinelor prahovene (”Apostolescu” vine de la ”Apostol”, oricât s-ar mira unii), a uitat sau se face că a uitat acest lucru. Dintr-o posibilă criză de memorie ar putea ieși stimabilul folosind propriile sale produse apicole, dar cred eu că o metodă mult mai rapidă ar fi citirea acestui articol, o replică la dreptul său la replică. Sper că voi lămuri pe această cale toate neînțelegerile dlui Apostolescu, astfel încât să nu mai fie nevoie de o nouă replică din partea dumnealui. Voi încerca să-i aduc toate contraargumentele necesare, nu pentru că aș avea ceva cu domnia-sa, ci pentru că am ceva cu cei care cheltuiesc cu asupra de măsură banul public câmpinean, destinat a îmbogăți, în primul rând, zestrea edilitară a orașului și viața locuitorilor săi, și abia apoi, într-un plan secundar, fondurile pentru organizarea unui eveniment pseudocomercial, de promovare a Câmpinei, a apiculturii prahovene și nu numai.
Ideea (destul de străvezie) a acelui articol scris de mine era că Târgul Mierii se poate organiza și cu bani mai puțini de la bugetul local (sponsorizările importante ale unor companii private, fondurile de la Consiliul Județean și taxele de participare ale expozanților fiind arhisuficiente; lucru evidențiat și de către consilierii municipali), iar această drămuire a banului public se impune cu atât mai mult cu cât viața economică a orașului este într-un continuu declin, și din acest motiv, colectările impozitelor și taxelor locale sunt tot mai greu de realizat la nivelurile dorite. Eu îl prezumez totuși de bună-credință pe Mihail Apostolescu și sunt sigur că, fiind un iubitor sincer al Câmpinei, își va da seama într-un târziu că, dacă legislativul municipal i-ar fi aprobat în varianta sa sumele pe care le-a cerut inițial, ar fi rămas mai puțini bani pentru modernizarea infrastructurii stradale și de utilități din orașul nostru. 
De mulți ani, organizatorul Târgului Mierii pare a vrea să inoculeze în mintea aleșilor locali și a reprezentanților presei ideea că, dacă Târgul Mierii face cunoscută Câmpina în întreaga țară, cu un evident beneficiu de imagine, nu ar trebui  să ne intereseze câți bani de la bugetul local se alocă acestui eveniment. Ca și cum nu ar trebui să ne intereseze cât costă, în medie, un kilometru din Autostrada Transilvania (de exemplu), doar pentru că această autostradă are o importanță strategică și va aduce, neîndoios, un plus de imagine României în fața lumii întregi și a potențialilor mari investitori externi. 
În dreptul său la replică, M.A. pare foarte mulțumit de banii pe care i-a primit de la Consiliul Local, uitând că, la prima ședință din acest an a miniparlamentului câmpinean, atunci când a fost discutată finanțarea evenimentului, iar onorabilul M.A. a fost luat la bani mărunți de către consilieri, se zbătea ca un geniu neînțeles și dădea din colț în colț, neștiind să răspundă criticilor ce îi erau aduse, dintre care cea mai importantă privea acuzația de a fi închiriat domeniul public fără a cere aprobarea administrației publice locale. „Cum ți-ai permis dumneata să închiriezi spații din domeniul public fără acordul consilierilor municipali?”, l-a criticat dur, printre alții, consilierul Ion Dragomir. Abia într-un târziu, zâmbind neconvingător, M.A. s-a trezit din bombardamentul criticilor săi și a răspuns că nu era vorba despre o închiriere a spațiilor alocate expozanților, ci doar despre o taxă de participare cerută acestora. Însă taxa de participare nu avea o valoare fixă, ci valori variabile, în funcție de mărimea standurilor și a poziției acestora, ceea ce masca o închiriere a spațiilor de prezentare ale participanţilor. 


La inaugurarea Târgului, în cuvântul său de deschidere, M.A. a recunoscut că, „deși au fost unele probleme cu finanțarea evenimentului, este bine că Târgul Mierii merge mai departe, tot la Câmpina”. Această inabilă manifestare de orgoliu evidențiază și ea faptul că finanțarea de anul acesta a Târgului s-a făcut cu scandal, nemaivorbind de faptul că însuși primul sprijinitor al lui M.A., primarul orașului, i-a adus aminte, tot în ședința cu scântei din ianuarie, că „în fiecare an veniți cu cereri de finanțare pe care le refuzăm, dar pe care le prezentați din nou anul următor”. 
Oare a uitat MA că a fost nevoie de o ședință extraordinară a Consiliului Local, plus una a unei comisii speciale, pentru a se hotărî finanțarea de către municipalitate a Târgului? De fapt, a fost aprobată suma cerută de M.A., dar nu în varianta dorită de el, ci cu folosirea în totalitate a banilor de către Primăria Câmpina pentru promovarea manifestării. Oare nu recunoștea scandalul finanțării însuşi anunțul postat pe site-ul AAVP, imediat după ședința  din ianuarie 2017, anunț în care era scris, negru pe alb, că Târgul se suspendă. În opinia lui M.A., nu am fost obiectiv, deoarece am scris că, la ediția 2017, Târgul Mierii a avut mai puțini vizitatori și participanți, dar chiar M.A. recunoaște acest lucru în dreptul său la replică. 
De asemenea, am fost făcut indirect mincinos de către M.A., pentru că am scris în articolul cu pricina despre așezarea strategică a tonetei sale, de parcă strategia ar fi un lucru rușinos, iar calitatea de organizator nu îi dădea dreptul să-și așeze toneta cu produse apicole chiar lângă ușa de la intrare.  Pe borcanele sale cu miere scria Stupina Mihail Apostolescu (și nici nu se putea altfel), dar M.A. zice că nu e așa, de parcă stupina sa personală ar fi un lucru de rușine și de ocară. Tânărul vânzător de la tonetă, deci omul lui MA, mi-a răspuns, la întrebarea mea vizavi de puținătatea vizitatorilor, că ”anul acesta, nu s-a mai făcut o bună promovare, fiindcă de promovare s-a ocupat Primăria”. În dreptul său la replică, M.A. îmi mai spune, tot cu perdea, că sunt lipsit de inteligență, fiindcă am o fractură logică atunci când afirm că, în același an, s-au născut și AAVP, și Târgul Mierii, fiindcă nu era posibil ca asociația să organizeze târgul înainte ca ea să existe. Mi-e greu să ajung până în puțul gândirii lui M.A., dar cred că dacă s-ar fi scărpinat metafizic în barba sa de filosof apicol ce lucrează cu mierea categoriilor ”cauză” și ”efect”, i-ar fi fost ușor să-și dea seama că Târgul se  putea organiza la un an sau la mai mulți ani după înființarea Asociației. Dacă, în continuare, M.A. crede că susținerile mele sunt neadevărate și îi afectează imaginea, îl rog să poftească la redacție, la un ”pahar de vorbă”, ca să îi arăt înregistrări foto și audio cu borcane cu miere și dialogul dintre mine și oamenii săi, înregistrări pe care le-am făcut cu telefonul mobil într-un spațiu public de pe domeniul orașului. Asta ca să nu se mai deranjeze să mă dea în judecată pentru calomnie (așa cum amenință voalat în dreptul său la replică) și, totodată, ca să învețe să-și pregătească oamenii pentru a da declarații, la nevoie. Orice avocat de succes cere onorarii mari, așa că mai bine ar păstra banii AAVP pentru ediția de anul viitor a Târgului Mierii. Acum, în final, mă bate un gând. Până la urmă, eu cred că din proprie naivitate, iar nu dintr-o neînțelegere a mea și o uitare a sa, mă acuză M.A. de lipsă de obiectivitate și alte rele. Crede, probabil, că oricine ar dori și ar face orice ca să-și lingă degetele pline de miere. O, sancta simplicitas. 
Adrian BRAD

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu