28 martie 2017

Cum recruta Securitatea informatori din rândul elevilor câmpineni

Zilele trecute, fiind în piaţă la cumpărături, am fost abordat de un fost elev al meu, un băiat inimos şi simpatic cu care mă salutăm de multă vreme şi mai conversam uneori. De data aceasta a deschis un subiect sensibil: "Domnule profesor, ştiţi cine era şeful turnătorilor din liceul nostru?” - m-a întrebat, spunându-mi apoi numele unui profesor dispărut acum dintre noi, care se bucura de popularitate printre elevi. Am rămas uimit, deoarece îl simpatizasem pe profesorul respectiv pentru simţul umorului de care dădea dovadă. L-am întrebat de unde ştie şi mi-a relatat o poveste incredibilă. Eu, care credeam că ştiu totul despre viaţa câmpinenilor în perioada comunistă, am rămas înmărmurit la auzul acestei mărturisiri. 
Povestea se petrecea în 1974, an când regimul instaurat de dictatorul Ceauşescu începuse să se înăsprească de la an la an. Tânărul despre care vorbesc era atunci elev în clasa a XI-a, învăţa bine şi era secretarul organizaţiei UTC pe şcoală. Fără să ştie motivul, a fost convocat într-o zi în biroul doamnei directoare. În holul liceului s-a intersectat cu d-na Moisescu, profesoara de matematică, care în trecere a încercat să-l avertizeze că o să aibă o problemă, spunându-i: „Să fii deştept!” Incredibil mi se pare şi faptul că directoarea, altfel foarte respectată în oraş pentru calităţile ei profesionale, a permis ca doi ofiţeri de securitate să intre în şcoală şi să înceapă racolarea unor elevi ca informatori! 

Sursă foto: Adevărul.
În biroul directoarei îl aşteptau doi bărbaţi îmbrăcaţi civil, care păreau să ştie totul despre el. Au început să-l laude pentru silinţa la învăţătură şi pentru felul cum se achita de importanta sarcină pe are o avea pe linie de UTC. I-au adresat câteva întrebări legate de şcoală, de elevi, de profesori şi la un moment dat, brusc, l-au întrebat: „Îţi iubeşti ţara? Iubeşti Republica Socialistă România?” La răspunsul lui afirmativ, i-au pus în faţă un angajament bătut la maşină pentru a-l semna, spunând că astfel, colaborând cu organele de stat, îşi slujeşte cu folos ţara. Timorat, temându-se de urmări neplăcute şi de teroarea pe care putea s-o instaureze Securitatea asupra lui şi a familiei sale dacă ar fi refuzat, a semnat. 
După un timp, văzându-l mereu trist şi preocupat, tatăl l-a întrebat ce se petrece, iar el i-a relatat întâmplarea. Părintele l-a sfătuit să încerce să le dea celor din Securitate informaţii cât mai generale, ca să nu facă rău colegilor, însă lucrurile nu au mers chiar aşa. Experimentaţi în munca lor odioasă, securiştii l-au forţat să urmărească şi să relateze fapte despre anumite persoane pe care le urmăreau şi pe care le suspectau că sunt ostile regimului. Fostul meu elev era convins că ai lui colegi nu vor afla niciodată despre aceste lucruri şi tocmai de aceea a rămas surprins când, după Revoluţie, unul dintre ei i-a spus direct că toţi ştiau că e turnătorul clasei. 
A fost constrâns să păstreze relaţia cu Securitatea şi după ce a devenit student. Îşi aminteşte cu groază momentul în care un amic, venit în vizită la căminul în care locuiau colegii lui de la Politehnică, s-a apucat să spună bancuri şi să facă comentarii pe seama situaţiei grele a studenţilor din capitală. În urma notelor informative primite de la unii dintre cei care participaseră la acea întâlnire, a doua zi, amicul a fost chemat la Securitate. Era bucuros că nu s-a compromis şi că bănuielile s-au îndreptat către altcineva, deoarece în rândul studenţilor erau mai mulţi informatori. 
La terminarea facultăţii s-a angajat la uzina Poiana. În biroul în care lucra era şi nepotul primului ministru, Constantin Dăscălescu, care avea acelaşi nume de familie cu unchiul său. De acum avea vechime ca informator şi trebuia să prezinte note cu tot ce se petrecea în uzină, cu tot ce se discuta critic la adresa regimului Ceauşescu şi cine participa la aceste discuţii. În notele sale apărea frecvent şi numele tânărului  său coleg Dăscălescu, astfel că la un moment dat securiştii care îi coordonau activitatea l-au atenţionat să nu mai pomenească în notele sale periodice numele nepotului primului ministru, pentru că nu dădea bine ca o rudă a înaltului demnitar să apară mereu în rapoartele Securităţii. 
La distanţă de aproape jumătate de veac, când suntem tot mai avizi să ştim adevărul despre acele vremuri, găsesc impardonabilă purtarea profesorilor care, ştiind ce urmăresc ofiţerii de Securitate atunci când veneau în şcoală, nu au încercat să oprească această practică murdară de a recruta informatori din rândul unor elevi minori. 
Alin CIUPALĂ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu