14 martie 2017

DREPT LA REPLICĂ

Articolul “Târgul Mierii 2017-o ediție cu mai puțini participanți si vizitatori”, publicat în ziarul Oglinda, ediția din data de 28.02.2017, conține informații neconforme cu realitatea, față de care nu a fost solicitat punctul de vedere al organizatorilor manifestării.
Pentru o informare corectă și obiectivă a publicului, în virtutea dreptului la replică, vă solicităm publicarea în aceleași condiţii grafice (poziţionare, suprafaţă alocată) a dreptului la replică.
Consilierii câmpineni au aprobat în unanimitate alocarea a 24.000 lei de la bugetul local pentru Târgul Mierii 2017, ca și în anii precedenți banii au fost direcționați prin Casa Tineretului. 
În aceeasi ședintă aleșii locali au decis ca suma  să fie folosita în totalitate pentru promovarea manifestării de către autoritatea locală. 
În acest context este greu de înțeles demersul jurnalistic al autorului articolului, semnat A.B., care afirmă ”Totuși, Mihai Apostolescu, președintele Asociației Apicole ”Valea Prahovei”, cea care organizează acest eveniment, a ținut parcă să arate, de asemenea, că o finanțare mai redusă a Târgului îi poate știrbi acestuia din strălucire.”, afirmație vădit tendențioasă, în condițiile în care finanțarea a fost mai mare decat in 2016, doar că de această dată promovarea a fost făcută “in totalitate” de autoritatea locală. Astfel, la Târgul Mierii 2017 au fost prezenți  cca 70% din expozanții de anul trecut, numărul de vizitatori s-a redus la cca 50%,  în mod proporțional au scăzut vânzările și o parte din expozanți și-au manifestat rezerva față de o viitoare prezență la Câmpina.
In 2016 s-a alocat pentru Târgul Mierii 18.000lei; cu această sumă, plus sponsorizări și contribuția asociației s-a realizat promovarea  evenimentului prin Radio Romania Actualitați Radio Antena Satelor, Radio Trinitas, TV Travel Mix, o pagină si jumătate de prezentare a municipiului in catalogul Târgul Mierii 2016, promovare prin Radio Best FM, promovare pe VP TV, 3 bannere de mari dimensiuni afisate gratuit timp de trei saptamani pe DN1, campanie de promovare pe FB, cu rezultat cca 3.500.000 de vizualizari. Această promovare a adus la Câmpina in 3 zile cca 17.000 oameni din intreaga țară dar si din Bulgaria, Serbia si Moldova.
Să se vorbească DE BINE două-trei saptămâni despre Câmpina, cu o contribuție locală de  cca 10% din bugetul Serbărilor Toamnei, rămâne la judecata fiecăruia dacă  este o afacere bună pentru orașul nostru sau o risipă a banului public.
Cum s-a făcut promovarea în 2017: Radio Romania  Actualitați - 0,  Radio Antena Satelor -0, catalog prezentare Câmpina-Târgul Mierii -0, bannere afisate pe DN1-1, promovare pe FB- 1400 de vizualizări !! Alături de campania de ”promovare” din 2017 ”strălucirea târgului” a fost știrbită nu din dorința organizatorului, așa cum se sugerează în articol, ci de impunerea unei chirii de 8000 de lei pentru spațiu, ceea ce ne-a obligat să renunțăm la multe din ”risipele”  care făceau deliciul vizitatorilor: butoiul cu miere, concursuri, simpozion, pliante pentru copii, etc. 
”Sprijinit” în acest mod Târgul Mierii urmeză modelul Sărbătorii Vinului de la Valea Călugărească sau al Festivalului Cașcavelei, evenimente care s-au ridicat în  10-12 ani, dar odată preluate și organizate de primării nu mai generează interesul de până atunci.
O altă minciună publicată in articolul respectiv:” M-am oprit la standul cu produse apicole așezat cel mai strategic (primul pe dreapta, de lângă ușa de la intrare)……. și ce credeți că am citit la producător? Stupina „Mihai Apostolescu.” 
In realitate standul Stupina Apostolescu nu a fost poziționat “cel mai strategic (primul pe dreapta, de lângă ușa de la intrare)” iar pe etichetă nu există mențiunea “Stupina Mihai Apostolescu”, poate, doar dacă,  A.B. a fos “îndrumat” să găsească asta.
În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă,…. doar să dea bine la gazetă! Pentru esecul manifestarii din 2017  “țapul ispășitor” a fost găsit, în logica domnului A.B., în persoana organizatorului, care ” nu s-a mai ostenit cu promovarea Târgului, lăsând pe seama celor din Primărie treaba aceasta.”Oare autorul articolului a ”uitat” că în ședinta extraordinară a C.L. din 13.02.2017, la care a fost prezentă și presa, s-a decis ca suma alocată de Consiliul Local să fie folosită in totalitate pentru promovarea manifestării de către autoritatea locală?!
Continuând dezinformarea publicată în numărul din 31ianuarie 2017  al ziarului Oglinda A.B. revine în 28 februarie 2017 cu  fraza  identică ” Avem aici de-a face cu o fericită coincidență a nașterii în același an și a Târgului, și a Asociației organizatoare, coincidență altoită pe inteligența vizionarilor lideri ai apicultorilor câmpineni, care s-au gândit rapid la o asociere cu municipalitatea  condusă de Horia Tiseanu ”, frază mustind de inteligență gazetărească neaoșă. 
Oare era posibil ca asociația sa organizeze târgul înainte  ca ea să existe ?!
Asociatia apicola s-a ”născut” în mai 2006, iar în 6-7 decembrie 2006 apicultorii au organizat Zilele Mierii, dăruind cca 200kg de miere copiilor, fără ”o asociere cu municipalitatea”, în 2007 s-a organizat Târgul Apicol Câmpina, în asociere cu O.J.C.A. PH, fără ”o asociere cu municipalitatea”, pentru ca ediția din 2008 să fie organizată în parteneriat cu municipalitatea, sub denumirea de Târgul Mierii, date care sunt cunoscute, dar și aici informarea  ”vizionarului” autor lasă de dorit.
Libertatea de expresie este o valoare in fața căreia ne înclinăm cu toţii, dar exercitarea acesteia cu rea-credinţă, poate fi supusă rigorilor judiciare. 
In ceea ce privește situatia prezentată vă rog respectuos să  cercetați integral înregistrările de ședinte si veți vedea in mod detaliat implicarea fiecărei părți, așa cum a fost ea reținută de documente.
În final vă solicit in mod expres ca în cadrul dreptului la replică să prezentați integral si nealterat punctul meu de vedere exprimat aici și vă stau la dispoziţie cu declaraţii şi poziţionări de fiecare dată când aveți nevoie pentru conţinutul editorial care mă priveşte.
Totodată vă menționez că, in cazul in care, în cadrul demersului jurnalistic, veți prezenta acte si fapte neadevărate, vătămatoare la adresa mea si a imaginii mele, îmi rezerv dreptul de a lua toate măsurile pe care legea mi le pune la dispozitie.
Cu stimă, Mihail Petru Apostolescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu