03 mai 2017

CSC îşi întăreşte staff-ul tehnic. Claudiu Dumitrescu va fi cel de-al doilea antrenor al secţiei de fotbal

Începând de azi, 3 mai, fosta glorie a fotbalului câmpinean, Claudiu Dumitrescu, va începe activitatea de antrenor la Clubul Sportiv Câmpina, unde se va ocupa, alături de Roberto Opaţachi, de pregătirea grupelor de copii şi juniori. Deţinătorul licenţei B UEFA de antrenor şi licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport cu master în specializarea „Educaţie fizică şi antrenament sportiv”, Dumitrescu încă nu a pus ghetele în cui, evoluând în prezent în Liga a IV-a, la FC Băneşti, echipă la care mai are contract de jucător profesionist până în vara acestui an.  


Cu un CV impresionant în cariera fotbalistică, antrenorului Claudiu Dumitrescu îi place în mod deosebit să iniţieze copiii în tainele sportului rege, motiv pentru care s-a şi alăturat proiectului CSC: „Am urmărit încă de la început evoluţia secţiei de fotbal de la Clubul Sportiv Câmpina şi cred că este un proiect serios, pe termen lung. Din câte am înţeles de la conducerea clubului, se pune accentul pe antrenat copii şi juniori pentru a se forma, în timp, o echipă a oraşului şi îmi place ideea. Un fel de şcoală de fotbal care să pregătească şi să promoveze tinerele talente din zona Câmpina. În ce mă priveşte, voi antrena două grupe de copii şi îl voi ajuta şi pe dl. Opaţchi la grupa de juniori A. Am găsit la club oameni tineri, care îşi doresc să facă lucruri bune pentru sportul câmpinean, condiţii foarte bune de pregătire şi asta m-a atras în primul rând. Sper ca în următorii ani, alături de Roberto Opaţchi, să formăm o nouă generaţie de fotbalişti câmpineni, care să ajungă cel puţin acolo unde am ajuns noi şi, de ce nu, să ne depăşească” – a declarat Claudiu Dumitrescu. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu