09 mai 2017

Paul Moldoveanu, secretarul municipiului Câmpina: „Mi-aș dori foarte mult să nu se mai facă politică în Consiliul Local”

De aproape trei decenii, din zorii capitalismului românesc postdecembrist, legalitatea actelor administrației publice câmpinene este vegheată cu atenție și rigoare de către Paul Moldoveanu, cunoscut de câmpineni ca secretarul Primăriei Câmpina. De fapt, după o modificare a Legii administrației publice locale din urmă cu câțiva ani, funcția este de secretar al municipiului, care evidențiază mult mai bine rolul lui Paul Moldoveanu în avizarea, din punct de vedere al legalității, a actelor conducerii orașului: a dispozițiilor emise de primari sau a hotărârilor adptate de Consiliul Local. Cu atât mai mult cu cât primăria unei localități nu este o instituție de drept public, o autoritate publică, ci doar o structură în care intră primarul, secretarul, viceprimarul și aparatul de lucru al primarului acelei localități. Faptul că Paul Moldoveanu a vegheat cu echilibru și fără părtinire ca actele administrației publice locale să nu iasă din cadrul legal a dat o mai mare cursivitate realizării investițiilor publice de pe domeniul orașului nostru, foarte puține acte și acțiuni administrative împotmolindu-se în hățișurile juridice ale atacării lor de către prefect, din cauză că nu respectau legalitatea. De-a lungul anilor, în pofida avizelor negative de legalitate date de secretarul municipiului, au fost și câteva documente oficiale ale administrației publice câmpinene atacate la instanța de contencios administrativ de către conducerea Prefecturii Prahova, documente promovate din hambâțul parti-pris-urilor politice ale unor primari sau consilieri locali (care s-au făcut că uită faptul că nu au fost aleși de câmpineni să facă politica partidelor proprii, ci politica tuturor cetățenilor municipiului, politica Cetății).  Însă numărul neînsemnat de mic al unor astfel de documente se poate spune că este datorat secretarului Câmpinei, care, din fruntea juriștilor Primăriei și ai Consiliului Local, neatins de niciun partizanat politic, a știut să orânduiască mereu cu dreaptă măsură toate cele întâmplate în administrația orașului, astfel încât actele și faptele executivului și miniparlamentului din Câmpina să nu iasă din litera și spiritul legii. 
Pe 14 mai 2017, după 31 de ani în administrația publică locală, Paul Moldoveanu va ieși la pensie, dar până atunci, a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, în care să ne dezvăluie lucruri poate mai puțin știute din viața și activitatea sa.   


"Secretarul municipiului este subordonat primarului, dar nu îi face cafele primarului, cum mai cred unii"

- V-aș ruga să ne spuneți, pentru început, câteva cuvinte despre omul Paul Moldoveanu. 
- Sunt născut în 14 mai 1952 în comuna Telega, din județul Prahova, unde am copilărit până la vârsta de 10 ani. Când eram în clasa a III-a, familia s-a mutat în Câmpina, iar aici m-au înscris la Școala generală nr. 1, care era pe atunci condusă de profesorul Bălăuță. Am urmat Liceul ”Nicolae Grigorescu”, iar apoi Facultatea de Drept a Universității din București, cursuri fără frecvență. În timpul facultății, am lucrat în învățământul câmpinean ca pedagog, apoi am lucrat doi ani ca profesor la Liceul Petrol, unde am fost și administrator. În 1987, am ajuns secretar la Primăria comunei Poiana Câmpina, debutând în administrația publică locală. În vara lui 1988, atunci când comuna a trecut în structura orașului Câmpina, primăria comunei s-a desființat, iar eu am fost promovat inspector la Consiliul Popular Județean Prahova, dar lucram în administrația județeană, nu pentru partid, pentru PCR. Pe atunci nu exista prefectură, PCR fiind în toate. Acolo m-a prins Revoluția din Decembrie, în clădirea Casei Albe. Am mai rămas în administrația publică județeană până în 1 august 1990, când  am fost transferat pe funcția de secretar al Primăriei Câmpina, în urma vacantării acestui post. Sunt recăsătorit, am trei copii, toți trei băieți, cel mai mare căsătorit, iar cel mic, elev.
- La ce profesie de adult visați atunci când erați copil?
- În copilărie, ca mulți copii, de altfel, visam să mă fac aviator, apoi, căpitan de marină. Tatăl meu era tehnician dentar și mă ”programase” să fac stomatologia, dar nu mi-a plăcut deloc să ajung medic dentist, fiindcă nu mă puteam împăca deloc cu suferințele pacienților, cu vaietele și strigătele lor. Pur și simplu forul meu interior nu era compatibil cu această meserie; și, în general, cu meseria de medic. Nu mă gândeam atunci că voi lucra 27 de ani în administrația publică a Câmpinei, însă, de multe ori, viața îți oferă lucruri pe care nu le poți intui. Am dat la Facultatea de Istorie, dar nu am reușit, iar pentru că oricum la Facultatea de Drept se cerea istorie, am dat la această facultate, unde concurența a fost extrem de mare. Eram 28 pe un loc, și mi-aduc aminte că am dat examenul într-o sală cu 27 de locuri. 
- Ați fost implicat în aproape toate transformările edilitare pe care le-a cunoscut Câmpina în ultimele trei decenii. Care credeți că au fost cei mai fecunzi ani ai dezvoltării edilitare a urbei noastre, după căderea comunismului?
- Cred că ultimii 10 ani ar trebui menționați, din acest punct de vedere, perioadă în care s-au realizat mari investiții publice: pasajul suprateran peste DN1, mai multe blocuri de locuințe realizate prin programe ANL, blocul de necesitate, s-au modernizat și ultimele străzi rămase neasfaltate, s-au amenajat câteva parcuri după standarde europene etc. Era și normal să se întâmple așa, deoarece în acești ani bugetul Câmpinei a fost unul bun. Mi-aduc aminte în 1996, când a venit la conducerea Primăriei Romul-Remus Micu, cât de mult s-a chinuit acesta ca să găsească fonduri pentru doar peticirea Căii Doftanei, care era atunci într-o stare jalnică. Prin anii 1990 erau puțini bani în bugetul local.
- Nu sunt un nostalgic al vremurilor apuse, dar nu pot să nu remarc faptul că în comunism se construia mai mult, pentru că deciziile de la centru se executau fără crâcnire. Nu se construiau întotdeauna blocurile de locuințe mai bine decât în prezent, dar oricum se realizau investiții publice grandioase în termen record. Când se porneau lucrări de construcții, acestea nu se mai opreau până la final. Bine, nici primarii comuniști nu furau din banul public, prin fapte de corupție, atât de mult cât fură unii primari din zilele noastre. Câteodată, văzând cum lâncezesc lucrările de infrastructură în România (la nivel local, dar și național), mă gândesc că ar fi poate mai bine dacă am putea să construim cu rigorile capitalismului, dar având alocările rapide de fonduri din timpul comunismului...
- Într-adevăr, în comunism se construia rapid, dacă așa hotăra conducerea centrală a partidului. Mi-aduc aminte că, imediat după ce am ajuns la Primăria Poiana Câmpina, autoritățile comuniste de la București au aprobat exproprierile necesare și construirea blocurilor din centrul comunei, care au fost executate foarte repede. Astăzi, însă, nu mai există tendința aceea de a construi blocuri în stil heirupist. În prezent, blocurile de locuințe (în special cele înălțate prin programe ANL), sunt mult mai durabil și mai îngrijit realizate, asigurând un confort sporit. De altfel, terenurile din domeniul public al orașului care se pretează construirii de blocuri sunt foarte puține. În continuare, se va merge pe mâna celor din ANL, care ne-au promis că vor mai construi vreo trei blocuri în zona Erupției, unde au mai construit deja. Din punct de vedere teritorial, Câmpina este foarte restrânsă, fiind situată pe un platou mărginit de râurile Prahova, Doftana și Câmpinița. Din acest motiv, este aproape imposibilă extinderea orașului. Ca un exemplu, comuna Valea Doftanei, fiindcă geografia locului i-a permis, este de 7-8 ori mai întinsă decât Câmpina. Noi am încercat să extindem fondul locativ prin preluarea clădirilor care au găzduit fostele cămine de la liceele Petrol și Energetic, de la compania Electroutilaj.  Aș mai menționa aici acel bloc de necesitate pe care noi l-am construit pentru a-i adăposti temporar pe cei care vor părăsi blocurile cu risc seismic ridicat, pe perioada lucrărilor de consolidare a acestor clădiri. Din păcate, oamenii nu realizează pericolul și nu vor să părăsească blocurile cu bulină roșie, avariate grav la cutremurele precedente. 
- Cred că a fost anevoioasă trecerea de la Sfatul Popular la Consiliul Local.
- A fost mai delicată, nu neapărat dificilă, deoarece această trecere la noua democrație trebuia să se facă și în mentalitățile oamenilor, care se schimbă mai greu. În plus, la începutul anilor 1990 era și un vid legislativ amețitor. A fost dificilă cred și trecerea de la primarul prim-secretar de partid, impus de conducerea județeană a PCR, pe care deputații Sfatului Popular îl ascultau fără crâcnire, la primarul de după Revoluție, ales de cetățeni prin vot cu adevărat popular și liber, ale cărui proiecte de hotărâre pot fi respinse însă de către consilierii locali. Totuși, fiecare dintre deputații Sfatului Popular (care nu primeau în vremea aceea indemnizație), își lua rolul în serios și se apleca permanent cu atenție asupra problemelor cartierului pe care îl aveau sub observație. Astăzi, orice s-ar spune, avem o administrație publică democratică, la nivel superior, care nu este la cheremul celor din conducerea unui partid unic, ca altădată. Casele nu mai sunt demolate și nu se mai fac exproprieri în stil discreționar, ca în comunism. Aș vrea să precizez aici faptul că secretarul unei localități nu are puteri mărite în timpul campaniilor electorale, așa cum crede multă lume, oamenii având impresia că primarii pierd din atribuții în aceste perioade, iar secretarul este cel căruia îi rămâne ștampila Primăriei. Primarul are o mulțime de atribuții în timpul campaniilor electorale, pe care le îndeplinește prin intermediul secretarului și al aparatului propriu din Primărie. Primarul în funcție care candidează se suspendă din funcție pe timpul campaniei electorale, dar legea tot îl obligă să asigure toate condițiile materiale pentru buna organizare a alegerilor. Secretarul unitații administrativ-teritoriale (județ, oraș, comună, oricare ar fi aceasta) are mai multe atribuții, dar principala sa obligație este de a veghea la respectarea legalității actelor emise de reprezentanții administrației publice locale. Sunt mulți secretari de orașe din Prahova care au fost condamnați de instanțe judecătorești, deoarece au avizat ca fiind legale acte juridice administrative care încălcau flagrant legea. Secretarul municipiului este subordonat primarului, dar nu îi face cafele primarului, cum mai cred unii, confundând această funcție de înalt funcționar public cu funcția de secretar tehnic al primarului.

"Nu mă voi înrola nicicând într-un partid. Am înțeles foarte bine că viața politică de astăzi este o mare mizerie"

- În ce perioadă activitatea Consiliului Local Câmpina s-a apropiat cel mai mult de menirea pe care i-o conferă legea acestei autorități, de modul responsabil în care se face administrație publică de către miniparlamentele din țările occidentale dezvoltate?
- În timp, oamenii care au ajuns în Consiliul Local și-au îmbunătățit cunoștințele despre felul în care trebuie să se facă administrație publică. Acesta este un lucru pozitiv. În același timp, consilierii locali au cunoscut și o involuție, să zicem, din punct de vedere moral, deoarece, de multe ori, prea se politizează activitatea din Consiliul Local. Solicitările cetățenilor nu sunt analizate și rezolvate cu aceeași măsură pentru toți. Vreau să spun că la cereri identice (vorbesc aici de concesionarea terenurilor de sub balcoanele de la parter, la unele blocuri), rezolvările diferă după cum solicitantul este susținut de un partid sau altul, dintre cele care au intrat în legislativul municipal. Anumite concesionări au fost aprobate, altele nu, pe criterii pe care eu, unul, nu le-am înțeles, să zicem. Tot la fel, pentru unele terenuri consilierii au aprobat inventarierea în domeniul public sau privat, pentru altele, nu. S-a ajuns și la procese în instanță, fiindcă unii solicitanți nemulțumiți ne-au dat în judecată. Mi-aș dori foarte mult să nu se mai facă politică pe subiecte aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local. Pentru că au mai circulat niște zvonuri prin oraș, absolut neadevărate și ridicole, pot să vă garantez că eu nu m-am implicat nicodată în viața politică și nu am avut simpatii pentru vreun partid sau altul. Nu m-a tentat nicio clipă să fac politică, și asta nu doar pentru că îmi era interzis prin lege, ci întrucât, structural vorbind, eu nu mă văd politician. Nu am fost tentat nici măcar o dată de prozelitismul partinic, chiar dacă un partid sau altul mi-a propus la unele alegeri locale să candidez la Primărie. Nici când voi fi la pensie, chiar dacă legea îmi va permite atunci să fac politică, eu nu mă voi înrola nicicând într-un partid. Am înțeles foarte bine că viața politică de astăzi (atât la nivelul Câmpinei, cât și la nivel național) este o mare mizerie. Poate și din acest motiv nu mă simt deloc atras de această activitate. Am ce să fac la pensie, credeți-mă. În opinia mea, consiliile locale din anii 1990 erau mai responsabile decât cele care au urmat. În acea perioadă, consilierii lucrau mai mult pentru comunitatea câmpinenilor și mai puțin pentru partidele locale pe care le reprezentau. Nu erau atâtea dispute și atâtea certuri între consilieri. 
- Ce variantă ar fi mai bună: un primar slab cu un Consiliu Local puternic sau viceversa?
- Ideal ar fi, desigur, un primar puternic al cărui partid să aibă majoritate confortabilă în legislativul local, fiindcă numai astfel vor conlucra cele două autorități locale. Dacă majoritatea din Consiliu va avea o altă culoare politică decât cea a primarului, proiectele edilului-șef vor fi, adesea, respinse. Din astfel de neînțelegeri, nici până în ziua de azi nu s-a reușit modernizarea zonei de agrement ”Fântâna cu cireși” prin construirea unei scene noi în mijlocul unui amfiteatru natural format din versanții și terasele învecinate.
- Vă pare rău pentru un lucru pe care nu l-ați putut face, în plan profesional?
- Aici aș începe prin a aminti reușitele mele din activitatea de la Primărie. Nu vreau să mă laud, dar am avut un merit major în aducerea Casei Tineretului în patrimoniul municipiului, din proprietatea unei organizații neserioase, urmașa fostului UTC. Am avut o contribuție importantă și în trecerea Casei cu Grifoni, actualul sediu al Primăriei, din proprietatea Ministerului Culturii în cea a Consiliului Local. O altă mândrie personală o constituie realizarea Casei Căsătoriilor (eu am avut ideea modernizării ei, în timp ce ne-am judecat mulți ani cu fundația care își desfășurase acolo activitatea multă vreme). Nu pot să nu amintesc aici și de redobândirea de către Primăria Câmpina a celor 202 schițe și desene ale lui Nicolae Grigorescu, pe care Primăria le cumpărase în 1939 de la nepotul marelui pictor (actul de vânzare-cumpărare a fost descoperit în arhiva Primăriei după căutările mele insistente, inspirat fiind de studierea unor documente și albume fotografice vechi, iar apoi am câștigat în instanță în urma unui proces istovitor de 12 ani).


Am însă și regrete. Regret că nu am reușit nici până azi cumpărarea terenului de fotbal de la Rafinăria Câmpina. Acolo vedeam realizabil un complex sportiv deosebit, mai ales că se putea lega acest stadion cu Casa Tineretului și piscina descoperită din apropiere, iar peste drum, cu bazinul didactic de înot și cu baza sportivă de la Căminele Petrol (sală de sport, teren de fotbal cu gazon sintetic de dimensiuni competiționale). Stadionul este scos la vânzare de o casă de insolvență, care l-a evaluat exagerat de mult. Am convenit cu această casă de insolvență să facem noi evaluarea, dar nu am reușit, deoarece evaluatorii autorizați s-au cam ferit să se bage, cred eu, fiindcă nu există vânzări similare precedente după care să se ghideze. Există în curs o evaluare a terenului, dar nu voi mai prinde achiziționarea lui de către municipalitate. O altă neîmplinire a mea consider că este faptul că nu am reușit finalizarea selecției arhivei Primăriei, pe care am început-o cu scopul de a curăța arhiva de documentele inutile, dar și de a vedea ce documente vechi de multe decenii pot fi folosite. Este o lucrare foarte mare și care necesită o deosebită migală. Nu am terminat nici zonarea orașului și stabilirea unor valori de impozitare corecte, bazate pe punctaje riguroase pe care să le acumuleze fiecare gospodărie în funcție de utilitățile de care beneficiază. 
- Vom trăi ziua în care nu vom mai vedea scheletul blocului Erin, pata neagră de pe zestrea urbanistică a Câmpinei?
- Da. Cred că nu este departe ziua aceasta. După un proces lung cu firma care deține blocul (și care l-a și construit), proces pe care l-am pierdut pe nedrept, am demarat o procedură administrativă. M-am ocupat personal de chestiunea asta, este vorba despre exproprierea pentru utilitate publică, prevăzută de Legea construcțiilor, în urma căreia vom putea obține blocul și terenul aferent după o justă răscumpărare. Exproprierea pentru utilitate publică se va face de către o comisie a Consiliului Județean din care mai face parte viceprimarul și arhitectul-șef al Câmpinei. La instanța de judecată nu vom ajunge decât dacă nu ne vom înțelege asupra valorii de răscumpărare. În țară s-au mai câștigat imobile de către administrațiile publice folosindu-se o astfel de procedură.
- Cine vine după dvs. pe acest post de mare răspundere?
- Foarte bine că m-ați întrebat, dar și dacă nu ați fi făcut-o, eu tot v-aș fi vorbit despre persoana care va veni în locul meu. Nu vreau să dau naștere unor speculații ieftine și absurde. Îmi va continua munca și va finaliza proiectele pe care nu am reușit să le termin soția mea, Elena Moldoveanu, care este, în prezent, secretarul orașului Breaza, având pe acest post o vechime de mulți ani. De fapt, ea are o vechime de 20 de ani ca secretar de localitate, dintre care 15 ani ca secretar de oraș (5 ani la Primăria Comarnic și 10 ani la Primăria Breaza). Nu vreau să-mi aud vorbe că familia mea a monopolizat acest post. Soția mea îl va ocupa în urma unei proceduri transparente, care s-a făcut respectându-se toate rigorile legii. A fost publicat anunțul prin care s-a solicitat transferul la cerere al unui secretar pe postul vacant, anunț postat pe site-ul Primăriei și la avizier. Soția mea  îndeplinește toate condițiile cerute de lege: secretar de oraș cu minimum trei ani vechime, masterat, cazier administrativ corespunzător. În termenul legal de 20 de zile în care se puteau depune dosare, a fost depus un singur dosar, cel al soției mele.
-Aveți ceva de transmis câmpinenilor pe această cale?
- Îi doresc Câmpinei să aibă parte, în viitorul apropiat, de vremuri mai bune, mai luminoase, iar câmpinenilor, să se poată bucura din ce în ce mai mult de orașul lor. 
-Vă mulțumesc, domnule secretar, pentru interviu și pentru tot ce ați făcut pentru Câmpina. Desigur, vă mulțumesc în nume personal, dar sunt sigur că mulți câmpineni ar vrea să vă mulțumească, la rândul lor. Vă doresc o pensie lungă, liniștită și fericită. 
Adrian BRAD

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu