16 mai 2017

Tanti Maria – bunica florilor din Piața Centrală a Câmpinei

În Piața Centrală din Câmpina, de mulți ani de zile (atât de mulți, încât nimeni nu mai știe câți s-au scurs), câmpinenii vin să cumpere flori de la tanti Maria. Flori ornamentale, în ghivece mai mici sau mai mari, numai bune de înfrumusețat locuințele sau grădinile oamenilor. Flori de toate felurile și pentru toate gusturile. 

82 de ani cu demnitate și mândrie
Maria Ștefan, pe numele ei întreg, cea mai în vârstă negustoreasă din Piața Agroalimentară (posibil, din întreg orașul), nu este doar o bătrânică venerabilă, pentru anii ce-i împovărează trupul ușor aplecat de atâta trudă și de scurgerea timpului (82 de ani pe care și-i poartă cu demnitate și mândrie), ci și o bătrânică tânără și frumoasă în suflet și atitudini, având o înfățișare bonomă și o voce calmă, cu un chip veșnic senin pe care s-a întipărit parcă un zâmbet de neclintit. Un zâmbet discret, dar ușor perceptibil, dacă îi privești chipul câteva secunde cu atenție. 


Flori de pace și liniște interioară
O întâlnire cu tanti Maria poate fi un bun tratament pentru oamenii triști sau chiar depresivi, deoarece femeia oferă mereu clienților săi nu doar flori fără asemănare, pentru toate anotimpurile, ci și flori care aduc frumosul în sufletul omului, flori de pace și liniște interioară, de fierbinte fericire și de bucurie fără sfârșit, alinări pentru toate supărările. În fața tonetei sale te învăluie întotdeauna o stare de bine pe care mai greu ți-o poți explica. O fi, desigur, și de la mulțimea florilor pline de gingășie care o înconjoară pe bătrînă, și care delectează privirile oricărui trecător, dar este posibil ca starea minunată despre care vorbesc să se întâmple și grație lui tanti Maria. O femeie simplă – după vorbă, după port, dar bogată sufletește, cu o inimă imensă, atât de mare, încât pot încăpea în ea toate florile pe care le aduce spre vânzare de la mare distanță. Fiindcă tanti Maria vinde florile sale dragi din toată inima ei largă, cu toată dragostea pentru aceste plante veșnic admirate de oameni, eterne simboluri ale dragostei și frumosului pe acest pământ. 

Profitori, mărinimie și vânzări cu daruri
Bătrâna își vinde florile nu doar cu mulțumirea că a mai câștigat niște bani de pe urma muncii sale, cu satisfacția negustorului care a mai făcut un profit, ci și cu bucuria de a ști că florile sale, oriunde vor ajunge în casele oamenilor, vor înfrumuseța acele locuri cu un farmec aparte. De fapt, se poate spune că tanti Maria nu vinde mereu florile sale în stil strict negustoresc. La toneta ei nu se fac doar vânzări clasice de flori, ci, nu de puține ori, chiar vânzări-dăruiri. Pare fără sens afirmația de mai sus, dar nu este. Și asta fiindcă mulți amatori de chilipiruri de piață, cu puțină stimă de sine, încearcă să-i cumpere marfa pe prețuri de nimic, încercând adeseori s-o păcălească și s-o forțeze să le facă reduceri nejustificate, judecând după banii, munca și sudoarea cu care tanti Maria și-a crescut toată iarna florile. De multe ori, oftând a lehamite, bunica florilor din Piață știe să-i pună la punct pe bieții pomanagii și să-i aducă pe calea cea bună. Însă câteodată, sătulă de situații jenante, bătrânica îi fixează cu ochii săi pătrunzători, îi dojenește clătinând ușor din cap, învăluindu-i apoi cu o privire blândă în care se oglindește floarea dărniciei (floare ce nu e niciodată de vânzare), și le acceptă miloasă plata injustă, întărită de buzunarele ageamiilor întoarse mincinos pe dos. ”Hai, fie. Să zicem că te cred că nu ai destui. Dar data viitoare să vii cu bani potriviți, că nu mai pupi pomana asta”, le spune, de fiecare dată, celor care cred că au păcălit-o și își freacă nevrednic mâinile de mulțumire că au reușit să cumpere marfa mai ieftin, deși ar fi avut bani pentru prețul cerut. Alteori, tanti Maria acceptă să scadă prețul la rugămințile fierbinți ale unor cumpărători de bună-credință, care chiar nu au destui bani, dar își doresc foarte mult marfa cerută. Pe aceștia din urmă, cu experiența ei de-o viață în comerțul cu flori, tanti Maria îi simte din prima și nu-i mai dojenește din priviri. Și astfel ajunge bătrânica noastră la un amestec de vânzare și dăruire de flori către o parte a clienților săi, aparent (sau chiar în realitate), lipsiți de lichidități taman atunci când ajung în dreptul tonetei sale. ”Mai las de la mine, maică, ce să fac. Știu că oamenii nu au bani, că e greu în ziua de azi. Nu te-ajungi cu niciunele. Mâncarea e scumpă, iar oamenii de-abia au bani de alimente, de unde să mai dea bani și pe flori, că nu mănâncă flori. Fără flori lumea poate să trăiască, dar fără mâncare...  Deși, nici aia nu mai e viață: fără flori. Spune și matale. N-ar fi lumea asta mult mai urâtă fără flori?”, mă întreabă retoric bătrâna, explicându-mi motivele pentru care face ocazional reduceri neașteptate de prețuri. 

Tanti Maria – omul care sfințește locul
Tot ea mă asigură că nu face concesiile acestea ca să scape mai repede de marfă, întrucât doritori sunt destui, ci numai ca să-i vadă pe oameni plecând mulțumiți de la toneta ei. Gesturile sale de augustă mărinimie sunt hrănite poate și din faptul că bătrânica este o femeie extrem de religioasă, care știe că pe Lumea de Apoi nimic nu rămâne nerăsplătit. O clipă dacă o privești pe tanti Maria, îți dai seama că este o femeie de treabă (și nu doar pentru că a făcut multă treabă la viața ei, și sigur va mai face, după puteri), o femeie cumsecade și la locul ei. Iar locul ei nu este doar cel în care locuiește și de unde vine la Câmpina aproape zilnic, indiferent de vreme (comuna Gherghița, sat Ungureni), ci și orice loc pe care pășește și în care poposește. Pentru că tanti Maria este, cum spune o vorbă din popor, omul care sfințește locul, oricare ar fi acesta din urmă, numai să poată fi călcat de picioarele sale îmbătrânite, dar încă energice. 

Sabin – creierul afacerii de familie
Povestea florilor lui tanti Maria nu este așa de simplă pe cât ar părea, pentru că ea începe în fiecare an cu zecile de mii de răsaduri din cele două sere imense de acasă, de 1500 de metri pătrați fiecare, încălzite nu cu sobe, ci cu multe calorifere integrate într-un sistem de încălzire centrală. Acesta poate fi comandat lesne iarna, pe vreme geroasă, asigurând rapid căldura necesară, ceea ce este un mare avantaj pentru răsadurile de flori și patul lor germinativ, dar și pentru tanti Maria, care-și poate îngriji astfel florile cu cea mai mare atenție, aproape ca pe propriii săi copii. Aici trebuie să precizăm însă că tanti Maria nu este singură în munca sa. ”Creierul” afacerii de familie este Sabin, fiul ei, un inginer agronom care crește florile ca la carte, sau mai bine zis, ca în cărțile pe care le-a studiat în timpul facultății. ”N-aș putea, mamă dragă, să-mi cresc singură florile. Atâtea flori, îți dai seama câtă cheltuială înseamnă. De bani, nu mai zis de muncă. Eu nu sunt mama florilor, ci doar bunica lor, fiindcă tatăl florilor mele este Sabin, feciorul meu, care a terminat Agronomia. Fără el, n-am putea reuși. El a pus pe picioare toată treaba asta, el este în spatele florilor de pe rafturile tonetei mele din Piață. E inginer băiatul, dar pune mâna și dă și cu sapa oricând e nevoie, că nu-i cad galoanele și nu-i scade rangul, fiindcă așa l-am învățat eu: să fie modest și harnic. Că deșteptăciunea și ce calități o mai avea (că sigur mai are), nu i le-am dat eu, ci bunul Dumnezeu”, își caracterizează feciorul, în câteva vorbe, tanti Maria. 

„Oi munci până m-o ține Dumnezeu”
Am vrut neapărat să aflu care este secretul longevității interlocutoarei mele, iar răspunsul său sintetizează întreaga filosofie de viață a țăranului român, izvorul și fundamentul trăiniciei milenare a vieții de la țară, care l-au făcut pe Lucian Blaga să considere că veșnicia s-a născut la sat. ”Mă întrebați cum de mai pot munci atâta la 82 de ani. Nu știu nici eu, măiculiță, ce să zic. De bună seamă, așa a vrut Domnul din ceruri. Nu pot să stau și să aștept de la alții, dacă Dumnezeu drăguțul mi-a mai lăsat încă o bună parte din puterile de altădată. E drept, și eu am fost cumpătată. De 23 de ani, nu mănânc nici un fel de carne, nici măcar pește. Numai brânză, legume și fructe mănânc. Și tocmai de aceea mă simt încă în putere. Și azi mai dau cu sapa în urma oamenilor pe care îi angajează Sabin cu ziua, dacă nu-mi place treaba pe care au făcut-o. Cât oi mai munci așa? Cât o vrea Ăl de Sus. Trebuie multă muncă și mare grijă ca să crești flori. Dar și dragoste pentru flori. N-ai cum să nu le iubești, că-i păcat de Dumnezeu, fiindcă Domnul le-a lăsat pe pământ ca să fie chiar semnul iubirii. De 8 Martie sau de ziua soției tale, ia zi-mi, nu-i duci flori ca să-i arăți că o iubești? Sau nu-i trebuie flori ca să simtă că o iubești!”, concluzionă cu diplomaţie  bătrâna, lărgind brusc sensul susținerilor sale și lăsându-mi o portiță de întors, ca să nu mă simt jenat în cazul în care n-aș fi obișnuit cu ofrande de flori pe altarul dragostei. După care tot ea continuă, ușor tulburată: ”Dacă nu ne-ar trebui bani ca să cumpărăm cele trebuincioase, să putem trăi omenește, eu nici nu mi-aș vinde florile. Zău așa, le-aș crește doar ca să îmi umplu toată casa și curtea cu ele.  Că avem curte mare acolo, la țară, unde locuiesc. Nu le-aș vinde pe florile mele, după câtă dragoste le-am dat când le-am sădit și îngrijit. Le-aș crește doar ca să-mi umplu toată viața cu ele”, îmi mărturisește, la finalul întâlnirii noastre, bunica florilor din Piața Centrală. 
Adrian BRAD

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu