30 mai 2017

Ziua Eroilor a fost marcată, ca de obicei, de Ziua Înălţării

De aproape un secol (exceptând perioada comunistă), sărbătoarea Înălţării Domnului coincide cu Ziua Eroilor care s-au jertfit pe altarul patriei pentru apărarea fruntariilor României. Ceremonialul obişnuit s-a desfăşurat în Cimitirul Eroilor, pe o vreme mohorâtă, iar la festivități au participat reprezentanţi ai unor partide locale, ai mai multor asociaţii, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, societăţi comerciale private, elevi etc. 


Nu au lipsit, desigur, reprezentanţi ai Asociaţiei „Cultul Eroilor” şi Asociaţiilor Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din MApN şi MAI, ai Poliției Locale și Poliției Municipale. A fost oficiată o slujbă religioasă de către un sobor de preoţi, pentru pomenirea eroilor neamului. Au fost depuse coroane de flori. Garda de onoare a fost constituită dintr-un detașament al Jandarmeriei Române și un detașament de elevi de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. Cimitirul eroilor români şi străini din cele două războaie mondiale şi al eroilor din timpul tragicelor evenimente din decembrie 1989 este situat pe strada Bobâlna, fiind amplasat pe latura vestică a Cimitirului Bobâlna. 
Conform datelor Oficiului Naţional Cultul Eroilor, cimitirul a fost înfiinţat, în anul 1916, pentru a primi eroii căzuţi la datorie în luptele de pe Valea Prahovei, de la Buşteni, Azuga şi Predeal. Aceeaşi sursă indică existenţa în cimitir a 104 însemne de căpătâi care marchează şase gropi comune în care au fost înhumaţi 360 de eroi din Primul Război Mondial şi 98 morminte individuale ale celor căzuţi în al Doilea Război Mondial. În prezent, în urma reamenajării Cimitirului Eroilor, suprafaţa acestuia s-a restrâns de la 2.400 mp, potrivit datelor O.N.C.E., la circa 700 mp (34 m lungime, 20,5 m lăţime). Cimitirul cuprinde în total 101 semne de căpătâi, dintre care şase ale eroilor Primului Război Mondial, 91 ale celor căzuţi în cea de-a doua conflagraţie mondială şi patru ale eroilor câmpineni dispăruţi în vârtejul evenimentelor din decembrie 1989. Din cele 91 de însemne de căpătâi ale eroilor din ultimul război mondial, 85 aparţin unor eroi identificaţi (militari şi civili) şi şase  însemne ale unor militari neidentificaţi (2 germani şi 4, probabil, români).
Adrian BRAD 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu