11 iulie 2017

Alin Daniel Ciupală: omul-memorie

Avea perfectă dreptate Christian Crăciun numindu-l pe Alin Daniel Ciupală omul-memorie. Probabil că fiecare oraş românesc ar avea nevoie de cel puţin un astfel de om-memorie, având în vedere trecutul nostru zbuciumat căci, s-o recunoaştem, am avut parte de foarte multe evenimente de prea multe ori dramatice, evenimente de tipul răsturnărilor de 180 grade (atât benefice- anul 1918 sau 1989  cât şi teribile - a se vedea anul 1945) care nu aveau cum să nu debusoleze temeinic poporul român. Iar d-l Ciupală intervine tocmai aici: oferă busola comunitară de care avem atâta nevoie. Lucrează la arcul în timp. Acoperă un gol.
Şi în ultimul volum al d-lui Ciupală1 regăsim imaginea diversităţii etnice de care se bucura oraşul Câmpina în trecut, nivelată de deceniile de comunism totalitar, care a distrus nu numai vechiul centru, înlocuindu-l cu celebrele blocuri standard atât de banale şi impersonale cât a operat şi la nivel general uman. Regăsim în noua carte diverse medalioane umane: destinul familiei Zisopol sau informaţii despre mozaicul etnic din Câmpina interbelică. 


Într-o statistică alcătuită de Biroul Populaţiei al Primăriei câmpinene, la dată de 2 iunie 1924 se arată că după germani, care erau în număr de 264, după cehoslovaci (acum cetăţeni cehi şi slovaci având în vedere divorţul amiabil din 1993-n.m) care însumau 200 de persoane, a treia comunitate de străini, din cele 21 de etnii atrase de industria petrolieră în oraşul nostru, era constituită de italieni” care erau 133. Cea mai importantă familie italiană a fost cea a arhitectului Luigi Lezza care a proiectat şi supervizat cele cinci coşuri ale rafinăriei (o altă părerea de rău, la nivel personal este şi sucombarea acesteia - în Occident există şi muzee industriale însă Câmpina nu reuşeşte să organizeze de atâţia ani un muzeu de istorie locală, ce să mai vorbim despre un muzeu industrial localizat într-o proprietate privată care este vândută bucată cu bucată). Actualul sediu al Bibliotecii Muncipale C. Istrati care se află pe B-dul Culturii (în trecut se numea bulevardul Elisabeta) a fost casa familie Bassy, fost director la Steaua Română. Familia Bronzetti a contribuit la dezvoltarea culturală a Câmpinei, capul familie fiind profesor de filosofie la Liceul Ştirbey (actualul Colegiu N. Grigorescu), iar fiica sa, Cornelia, este o cunoscută muziciană care revine frecvent în Câmpina. Familia Di Santolo s-a remarcat prin faptul că unul din descendenţii ei era portar la echipa de fotbal Steaua Română care, pe vremea mea, în anii 80, activa într-una din seriile Diviziei C (spre deosebire de mult mai galonata Poiana Câmpina care juca constant într-una din cele trei serii ale Diviziei B şi, chiar dacă la fel de constant se bătea pentru a scăpa de retrogradare, mai mereu reuşea).
Pasionaţi de istoria mare, naţională, vor regăsi de asemenea suficiente elemente care pot încadra istoria locală. Nu în ultimul rând, cartea este străbătută de o sanitară condamnare a comunismului, autorul având de-a face, e drept, mai degrabă la un nivel benign, cu organele, având în vedere că a lucrat câţiva ani la Muzeul PCR de la Doftana, unde muzeografii trebuiau să fie oameni de nădejde, de aceea bine puricaţi de Securitate. Iar dosarul reprezenta o găselniţă de origine sovietică de n ori mai periculos decât banalul CV de astăzi. Să nu uităm că de acest dosar depindea, până la urmă, întreaga ta viaţă, dosarul dovedind nu numai dacă eşti un element sănătos din punct de vedere ideologic, dar şi dacă prin sângele tău nu curge cumva sânge contaminat al rudelor de-a cincea spiţiă (posibili moşieri, funcţionari interbelici, militari de carieră care au luptat pe Frontul de Est în războiul imperialist, legionari, membrii ai partidelor istorice burgheze, chiaburi). Însă cititorul va descoperi şi latura personală-umană a lui  Alin Daniel Ciupală, studentul, recrutul, profesorul de istorie sau... navetistul de cursă lungă. „Timpul petrecut timp de 43 de ani între staţii şi-a lăsat puternic amprenta şi m-a obosit. Le-am spus copiilor mei să-mi pună pe cruce ca epitaf un singur cuvânt - Navetist - ca o sentinţă implacabilă ce va marca un ultim drum fără de-ntoarcere” (evident, sperăm să o faca peste două-trei decenii). Iar altundeva descrie plastic peripeţiile pe care le-a trăit în drumul său spre  şcoala din satul Plaiul Câmpinii (care aparţine de comună Sotrile) când, pe timp de iarnă, era cât pe ce să fie sfâşiat de lupi.
Continuăm să milităm pentru filtrarea întregii bibliografii despre Câmpina, din ce în ce mai bogată (măcar la acest aspect Câmpina stă destul de bine) şi editarea unei sinteze locale (cu poze, multe poze pentru că trăim în epoca dominaţiei pozei dar şi a verbului a poza) şi distribuirea ei, gratuită, în liceele câmpinene. Eventual această sinteză de câteva zeci de pagini ar putea fi explicată fie în timpul orelor de istorie sau a celor de dirigenţie. Adolescenţii câmpineni ar avea şansa de a afla multe alte informaţi despre oraşul în care s-au născut şi au crescut şi, chiar dacă îl vor părăsi la maturitate, vor păstra o oarecare mândrie locală bazată şi pe alte argumente decât cele standard, auzite poate pe acasă. Istoria înseamnă şi poveştile oamenilor ce au trăit-o, care au suferit consecinţele ei, care s-au dăruit unui ideal care, de cele mai multe ori, era echivalentul noţiunii de ţară înainte s-o facă praf comuniştii.  De asemenea, remarcăm o îmbunătăţire constantă a calităţii tipografice a cărţilor scrise de Alin Daniel Ciupală, ultimul volum având o ţinută grafică profesionistă. „În acest triunghi: memorie-valoare-nobleţe se luminează o umanitate pe care nu poţi decât să o iubeşti, printr-unul din ultimii ei pontifi” (acelaşi inegalabil Christian Crăciun).
Codruţ CONSTANTINESCU
1) „Câmpina, tărâm de amintiri şi istorisiri”, Editura Detectiv Literar, 2017.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu