22 august 2017

113 ani de la întemeierea Şcolii de Maiştri Sondori şi Rafinori - Casa cu Grifoni din Câmpina - prima şcoală de profil din lume

Prahova 2017 - Capitala Mondială a Petrolului. 160 de ani de industrie petrolieră în România (1857 – 2017)

Seria manifestărilor „Prahova 2017 – Capitala Mondială a Petrolului”, începută încă din luna aprilie, la Ploieşti, continuă azi şi la Câmpina cu seminarul dedicat întemeierii în anul 1904 a Şcolii de Maiştri Sondori şi Rafinori – Casa cu Grifoni din Câmpina – prima şcoală de profil din lume. 


Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina, va avea loc începând cu ora 11.00 la Casa Tineretului şi va cuprinde alocuţiunile prorectorului Universităţii de Petrol şi Gaze, prof.dr.ing. Mihail Minescu, preşedintele comitetului de organizare al proiectului „Prahova 2017 – Capitala Mondială a Petrolului”, a dr.ing. Magdalena Banu – cercetător la Muzeul Petrolului din Ploieşti şi a seniorului cercetător ştiinţific Vasile Badiu, va continua cu dezvelirea plăcii care evocă înfiinţarea primei schele petroliere din România, amplasată pe instalaţia de pompare din faţa Casei Tineretului şi se va încheia cu înmânarea de diplome/ medalii.



Proiectul amintit, rod al colaborării dintre UPG Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul”, Fundaţia „C-tin Stere”, a debutat în aprilie anul curent la Ploieşti cu prezentarea publică a monumentului dedicat fraţilor Mehedinţeanu, fondatori în anul 1857 ai primei rafinării de petrol din lume la Ploieşti, a continuat în luna mai, la Bucureşti, cu evenimentul dedicat primei capitale din lume iluminată cu petrol lampant în anul 1857 – organizat în colaborare cu Primăria municipiului Bucureşti şi Academia Română, pentru ca în lunile iunie şi iulie, la Constanţa şi respectiv Telega, să aibă loc ceremonia dezvelirii unei plăci aniversare închinate academicianului Anghel Saligny, proiectantul „Staţiei de petrol” şi a rezervoarelor pentru produse petroliere din portul Constanţa şi respectiv a unei plăci închinate aceluiaşi, proiectantul primei conducte de transport al petrolului între Buştenari – Băicoi – Ploieşti – Cernavodă – Constanţa. 
Conform programului, manifestările se vor încheia la Ploieşti, când în lunile septembrie şi octombrie vor avea loc evenimente dedicate aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului Petrolului, aniversării a 50 de ani de învăţământ universitar la Ploieşti (1967 – înfiinţarea Institutului de Petrol şi Gaze); lansarea volumului „Petrolul românesc” şi lansarea concursului de proiecte pentru Monumentul Petroliştilor.
(foto: www.imagoromaniae.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu