29 august 2017

Editorial. O VIZITĂ DESPRE NOI

Vizita președintelui Franței la București nu a fost neapărat ilustrativă pentru relațiile bilaterale, eu vă propun să o citim ca o oglindă care ne-a reflectat vreme de cîteva ceasuri mizeria proprie. Nu sînt deloc specialist în politică externă, dar am resimțit această întîlnire fugitivă ca pe o umilință. Binemeritată, să fim bine înțeleși. Numai din vina noastră, care ne-am situat dintru început în postura aborigenului fericit că i se arată ceva cu sclipici. Să vină un străin să-ți spună că ai probleme cu justiția, e ca și cum ai primi musafiri care să-ți spună că n-ai mai dat cu aspiratorul prin casă de multă vreme. Adevărul nud este că singurul punct tare din faimosul program de guvernare al lui Dragnea este abolirea independenței justiției. Tot ce face de la începutul guvernării înspre asta este țintit. Restul actelor este subordonat acestui scop major. Degeaba ne spun străinii asta, dacă „poporul” e sensibil doar la șirul nesfîrșit de chermeze populare și pseudo-măriri de venituri! 

foto: news.ro
Macron (un tip visînd la gloria politico-economică a Franței de odinioară și de aceea în curînd în conflict cu d-na Merkel) a venit, și-a impus punctul de vedere şi a plusat profitînd la maximum de umilința oficialilor români (cu cine să discuți: cu Tudose, cu Meleșcanu, cu Liliana Țuroiu - nu e nimic dacă nu știți cine este, e cea mai bună dovadă asupra adevărului a ceea ce scriu aici, cu Firea, cu Țuțuianu, cu Victor Negrescu?). Ne trebuia măcar un singur om de pregătirea lui Macron. Știți vreunul în conducerea executivă sau legislativă a României? Tocmai de aceea laud intuiția Digi24 TV de a-l invita să comenteze evenimentul pe Gabriel Liiceanu, nu alți „specialiști” cu care ne intoxică TVR sau RRA. Daraș face o ușoară completare la modul în care filozoful a comentat stupida teorie a „mersului la înalta poartă”. Cîndva, existau în Europa așa zisele „mari puteri”: Anglia, Franța, Germania. Orice se făcea politic pe continent era, finalmente, decis de jocul de interese dintre aceste puteri și imperiile lor. Acum, trăim într-o retorică egalitaristă. Dar marile puteri există în continuare și se comportă ca atare. Diktaturile d-nei Merkel sau ale Bruxelles-ului sînt curente. Iar comportamentul lui Macron s-a înscris perfect în această linie de conduită. Este interesul Franței sau Germaniei să mai scadă numărul de  muncitori veniți din Est? Impunem chestia asta, mascată sub o complicată retorică, dar în esență problema este că nu ne mai convine circulația liberă a oamenilor de la est la vest, ci numai libera circulație a mărfurilor de la vest la est. Avem nevoie de bani pentru milioanele de imigranți care nu contribuie cu nimic la PIB-ul țării gazdă. Europa cu două viteze și alte bazaconii de genul acesta maschează (prost) o ipocrizie imensă, nimeni nu are curajul să spună: da, nu sînteți egali! Oameni ca Orban sau Beata Szydlo, prim ministru al Poloniei, spun lucruri neplăcute pentru timpanele de la Bruxelles, poate neconvenabile ideologic, dar au măcar meritul de a combate enorma ipocrizie a liderilor europeni. Da, există mari puteri și ar fi mai cinstit și mai folositor pentru toată lumea să o recunoaștem pe față. La București s-a auzit un discurs fad, fără nicio afirmare a intereselor naționale. Cei care au fixat programul președintelui Franței la București au fost, după a mea părere, foarte prost inspirați ducîndu-l la Muzeul Satului. Dacă vizita ar fi durat 2-3 zile, da, mai mergea, dar pentru cîteva ore cît a stat aici, e o imagine foarte proastă pe care am dat-o. Eu l-aș fi dus la Măgurele, să viziteze laserul în construcție, acolo e România viitoare, nu cea trecută. Pe asta ar fi mai bine să ne-o asimilăm noi mai întîi așa cum trebuie. Așa, am folosit un prilej politic rar pentru a oferi lumii și prietenei noastre tradiționale, Franța, imaginea unei țări subdezvoltate, de un folclorism rudimentar. I-aș fi oferit prilejul unei conferințe la Ateneu despre relațiile româno – franceze sau despre Europa de mîine, sînt sigur că întîlnirea cu intelectualitatea noastră francofilă ar fi fost mult mai folositoare, mai spornică. Încă o ocazie ratată. E clar că o țară complet lipsită de repere, cînd are de dat astfel de examene (căci de un examen a fost vorba, la care am picat, fiind complet nepregătiți), în disperare de cauză, se duce la trecut (un trecut edulcorat și prost prezentat, finalmente complet incult) crezînd că acolo are un teren solid sub tălpi. Veste proastă: o casă se construiește dinspre viitor spre prezent. Adică îți trebuie mai întîi proiectul. Asta trebuia să-i arătăm președintelui Macron ca să-i cîștigăm (să ne cîștigăm) respectul: proiectul cu ceea ce vrem să facem din România. Firește că ne pufnește rîsul dacă ne gîndim că cineva din actualul guvern ar putea vorbi cu cap și coadă o jumătate de oră despre asta. Despre „proiectul de țară”. De asta ne-am făcut de rîs în fața lui Macron (și ne facem în continuare, comentînd țigănește mai degrabă toaletele doamnelor decît profunzimea raportării noastre la valorile democratice). Paradoxul este că România e o țară mult mai racordată la actualitate (în bine și în rău deopotrivă) decît au prezentat-o politicienii noștri fără viziune președintelui francez. Dar nu la nivel politic. De aceea vizita domniei sale ne-a pus în față o oglindă care ne arată așa cum sîntem politicește: urîți și proști.
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu